Eu nu mă pricep la vorbe mari...
Le adun de prin ogrăzi
De la țăranii gospodari,
De la dogarii ce fac căzi,
De la cei ce via o culeg
Ce-ajunge tulburel...
Cu-amestecul de vorbă ce-n taină se-nțeleg,
De-acolo mi-aleg model.
Acolo sus pe munte,
Pe-ntinsul de câmpie,
Ciobanul din caval dă drumul la cuvinte
Ce le adun în vorbe, fiind ca o răspântie!
De la cei ce-n arșița de soare
Prășesc recoltele bogate
Udându-le cu stropii de sudoare,
Iar toamna le adună în hambare...
De la fierarul ce potcovește caii,
De la copiii prinși în joacă
Și de cei ce-nfruntă mări, oceane, marinarii.
Și doctorii, ce pentru vieți își riscă a lor viață.
Sunt vorbele spuse cu tâlc,
Cu multe înțelesuri.
Și urmărite merg până-n adânc
Ca rezultanta multelor demersuri.
Cu-acestea toate și câte le mai știu
Le-am așezat pală cu pală
Din copilăria-mi, ce-acuma-i în târziu
Și ce pe-ntinsul vieții au dat năvală...
Vouă vi le spun acuma prima oară
VASILE GROZA
