VIRGIL GURAN – MAIMUTA CE A AJUNS LA BANANA DIN VÂRFUL BRADULUI

HDJHGDF

M-am gândit bine: când o să mă fac mare, aș vrea să fiu Virgil Guran. Deoarece îmi doresc să pot și eu să spun, cu un glas grav și lipsit de șovăială, orice aiureală propagandistică fără ca nimeni să mă întrerupă... să am aerul acela de om serios, care nu se pricepe la nimic, dar cu toate astea, e respectat de ANTENA 3 și de alte antene, căci începe orice frază cu „sincer vă spun”, continuă cu „vă asigur”, încheie cu „o să vedeți că așa e” și ai mereu senzația că repetă chestiile astea pentru ca măcar LUI să-i intre în cap, iar nu neapărat nouă.

De exemplu, când a demisionat Victoraș Costache, ministrul Sănătății, noi toți am crezut că a tăiat-o din pricina sintagmei „conflict de interese”, care i-a căzut greu la stomac... Aș! Virgil Guran ne-a spus, „cu toată sinceritatea”, că nici vorbă! El știe de ce:

„Este logic că ştim de ce a plecat, doar suntem la guvernare. A considerat că este mai bine să se ocupe de cariera dânsului, una foarte frumoasă, şi că, în momentul de faţă, din cauza contextului, este mai bine să se ocupe de profesia dânsului. Cred că a fost foarte afectat de ce s-a întâmplat la Suceava şi cred că a fost un gest de onoare din partea dânsului. Nu s-a exprimat în sensul ăsta, dar sunt convins că a fost afectat de ce a fost acolo şi probabil a considerat că este mai bine să se retragă" ( 26 martie 2020, ANTENA 3.ro)

Aia-i! Brusc, Victoraș și-a dat seama ce frumoasă profesie îl așteaptă în timp ce dânsul pierde timpul prin minister! Bine, l-a ajutat și doamna mama sa, autoare de scrisori deschise, amintindu-i ce tocilar desăvârșit a fost el în trecutul nu prea îndepărtat și ce frumos cânta la pian, în vacanță, între două competiții de karate-kid!

Apoi, când Virgil Guran ne-a asigurat cu aerul său de om serios și „cu toată sinceritatea”, că ei, liberalii, deși doresc alegeri anticipate pentru că așa vrea Klaus și dacă nu le obține iar sparge faianța din baie cuprins de draci moțați, vor vota totuși cu toată încrederea guvernul Cîțu, eu, una, l-am crezut !

„Noi vom vota Guvernul Cîţu, asta e clar. Vom vedea ce va face PSD-ul, dacă va veni în sală, dacă va vota, cum va vota. Dar noi pe varianta asta mergem, pe susţinerea Guvernului Cîţu!” (02 Martie 2020, ANTENA 3 .ro)

S-a dovedit ulterior că singurul care n-a „mers pe varianta asta”, a fost Cîțu însuși, taman cel căruia președintele îi încredințase mandatul. Dezertarea lui Cîțu l-a contrazis așa de viguros pe Virgil Guran, încât partidul a trebuit să-l trimită la declarații pe Florin Roman, care s-a făcut plenar de râs... dar PENELEUL a socotit că e mai suportabil așa decât să pățească dezonoarea Virgil al nostru care era numit consilier de stat pentru ordine publică și siguranța cetățeanului la Cancelaria premierului Orban Întâiul cel Bun!

De aceea eu am continuat să fiu de acord cu Virgil Guran... spre exemplu când Adriana Săftoiu, o doamnă pedenelistă deșteaptă (RARA AVIS PENELENSIS! sau cam așa ceva, nu știu sigur cum se spune, că nu se inventase PENELEUL pe vremea romanilor), a scris pe pagina ei de FACEBOOK celebrul text care începea cu : „Îmi e rușine!”, eu tot în Guran am avut încredere când a pus răbufnirea doamnei Săftoiu pe seama faptului că „...unii care simt că nu vor mai fi parlamentari au anumite răutăţi”, și n-am crezut nici o clipă că ar putea fi o consecință a politicii inteligente a liberalilor care-și anulau decizii, se trezeau votând împotriva a ceea ce susținuseră până mai ieri, sesizau la CCR legi a căror paternitate o deținuseră pe când erau în opoziție, ridicau în slăvi miniștri respinși la audieri sau adoptau bugetul prin asumare. Nuuuu... Virgil mi-a zis, „cu toată sinceritatea”, că motivul e doar o frustrare provenită din convingerea că dânsa nu va mai fi pe listele PENELEULUI!

Apoi, când a explicat „cu toată sinceritatea”, că liberalii vin mereu și mereu cu aceiași miniștri, indiferent de câte ori cad la audierile din comisii sau sunt trântiți prin moțiuni simple, deoarece sunt înfiorător de capabili, iar nu pentru că pur și simplu PENELEUL nu are alții mai buni, a zis-o așa de frumos, încât mi-a fost imposibil să nu-i dau dreptate:

„Noi am venit şi vom veni în fața Parlamentului pentru a fi votat Guvernul. Am văzut că se afirmă că de ce sunt aceiaşi miniştri. Sunt aceiaşi pentru că au făcut treabă, până în momentul de față şi asta o demonstrează cifrele(...) Avizele negative sunt pur politice. Să nu mi se spună mie că miniştrii noştri nu sunt capabili să conducă! Este pur politic...” (2 martie 2020, DC NEWS.ro)

Acum... nu mai țin minte exact ce anume au demonstrat cifrele până acum, dar aud că cei doi miniștri de Finanțe, Florin și Vasile Cîțu, zic că suntem singura țară din Europa cu creștere economică pe primul trimestru!!! Ooooo!!! Și cu inflația îmblânzită. Ceea ce înseamnă putere de cumpărare sporită pentru oameni! În consecință, fiecare cetățean român va putea să-și cumpere după pofta inimii, cireșe cu 100 de lei kilogramul din piață și nenumărate măști pentru mufă, cu 2,5 euroi bucata, de la Florin Bădiță! Căci odată cu guvernarea penelistă, cetățenii trec într-o etapă superioară a bunăstării și nivelul de trai, nu se mai calculează în funcție de creșterea incredibilă cu câte 50 de bani a prețului la kilogramul de cartofi, ca pe vremea odioasei CIUME ROȘII, ci este ilustrat de măreția prețului la kilogramul de cireșe!

Dar cel mai mult și mai mult am avut încredere în Virgil Guran când ne-a spus, „cu toată sinceritatea”, cine e Klaus Iohannis, candidat la funcția de președinte al României:

„Această campanie electorală reprezintă un bun prilej pentru români să îşi dea seama cine sunt cu adevărat cei care vor să ocupe funcţia de Preşedinte al României. Pentru Klaus Iohannis, această campanie nu este altceva decât o modalitate pentru ca românii să afle că lui nu îi pasă de oamenii obişnuiţi, cu probleme şi griji. Lui îi pasă doar de cei din jurul său şi de noii săi prieteni de la PDL. Este o ruşine pentru un prezidenţiabil să spună că cei care nu au şase case au avut «ghinion» în viaţă. El continuă în această campanie să îi păcălească pe români, iar lucrul acesta nu va trece neobservat.(...) Nu avem cum să ignorăm, însă, gafele pe care le face permanent, absenţa din dezbaterile publice, incapacitatea unui discurs propriu, în afară de ceea ce citeşte pe prompter!” (19 octombrie 2014, GAZETA DE NORD VEST.ro)

Aș fi putut eu, cetățeni, să nu-l cred? Și, ca orice om serios, care știe ce vorbește, la cinci ani de la această frumoasă și sinceră declarație, Virgil Guran l-a votat cu toată inima pe Klaus Iohannis și ne-a sfătuit și pe noi să facem exact la fel!

Mai nou, înarmat cu întreaga sa sinceritate, Virgil Guran a certat Curtea Constituțională și pe Avocatul Poporului, de i-a luat mama dracului - că doar pe vreme de pandemie nu prea mai avem nevoie de aceste instituții.

„Dacă ceva din Constituţie nu se poate adapta pentru situaţia actuală, pentru a feri oamenii de probleme, nu înseamnă că trebuie să ne apucăm să interpretăm. Trebuie să ţinem sub control aceste lucruri. Sună ca şi cum CCR ar trebui să decidă dacă eu trebuie sau nu să fiu operat. Situaţia e foarte clară!”( 11 mai 2020, ANTENA 3.ro)

I-auzi! Constituția să se adapteze la fanteziile pandemiei, nicidecum invers! A trebuit să recunosc că - încă o dată - sincerul Virgil Guran are dreptate. De aceea, de-acum încolo, consider că e firesc ca doar Iohannis, Velea și Orban cel Bun să hotărască, în urma unor mature reflecții, când, cum și cu ce fel de brici ne va opera maimuța guvernamentală pe noi, cetățenii.

LUMINITA  ARHIRE

Featured

S I M U L A R E A

De multe ori ar trebui să lăsăm goana asta nebună cuprinsă de frenezia  banilor care fie că sunt foarte mulți, fie că sunt foarte puțini, ne ocupă mintea și ne comandă creierul fără să mai fim capabili să gândim puțin cu capetele noastre. Consecința?