MOTTO: „Cred că nimeni nu ar trebui să trăiască din poezie, ar fi o vulgaritate dacă s-ar întâmpla așa ceva. Poeții sunt oameni care au nevoie de experiență și experiența nu o poți conține stând la birou, citind și scriind. Se poate trăi prin poezie, în schimb. Se poate ajunge la intensități mai degrabă muncind în domenii variate, fiind direct implicat în realitățile socio-culturale, purtând măști de „nepoet” și integrând toți oamenii și toate locurile cu care vii în contact.” (Cătălina Ceaușescu, poetă – Viitorul României – 30.10.2019)
Am pornit de la o știre, de la o postare pe facebook a unei prietene pe care o apreciez ca pe o foarte talentată poetă. Nu am să-i dau aici numele, este o cunoscută poetă ieșeană pe care o public destul de des în în sit-urile de care mă ocup și care adună multe aprecieri de la o paletă foarte diversă de cititori pe care nu i-aș fi bănuit niciodată că în această lume nebună și informatizată spre saturație, mai are loc sensibilitatea unui suflet romantic de poet. Mă rog, sensibilitatea nu ar face nimic dacă nu ar fi dublată de talent. Pe pagina distinsei doamne am aflat știrea. Am aflat că s-au decernat la Botoșani – județul de baștină al Poetului Național – Marele Premiu pentru Poezie „Mihai Eminescu”, în cele două secțiuni: „Omnia” și „Opus Primum” (debut).
Nu mă voi opri aici și acum la Marele Premiu acordat de juriu unui poet septuagenar, profesor de „educație fizică” la origine, dar un apreciat om de cultură și poet din Bacău. Pentru acuitate, îl voi numi: Ovidiu Genare (Bibire).
Ceea ce mă interesează – și ar trebui să ne intereseze pe cât mai mulți dintre noi – cei cu un minim interes pentru cultura „alta” decât a porumbului, este premiul de debut al unor tineri poeți.
Ei bine, după ce în urmă cu puțin timp, un articol publicat de noi sub semnătura talentatei jurnaliste virtuale Luminița Arhire vă aducea în față o tânără poetă pe nume Medeea Iancu, laureată al exact aceluiași Premiu pe2018, este cazul să vedem din nou o reprezentantă a sexului frumos anul acesta, în persoana doamnei Anastasia Gavrilovici, spre deosebire de data trecută, când era a sexului doar slab...
Medeea Iancu a șocat publicul pentru faptul că a dorit să-și bage și să-și scoată din cap România, după ce a penetrat-o sadic și fericită până la orgasm cu un penis lung și negru cât a unui african din Botswana care își arată doamnelor falusul pentru o bancnotă de 1 pulla.
Preferințele de anul acesta al Juriului format aproape integral de domni și doamne critici de artă și profesori-doctori aflați în pragul - sau trecuți deja de el – al binevenitei andropauze însoțite de prost-tată, au fost în final cinci tineri poeți.
În general fosilele de dinozauri care ne pasc limba română provin de la Universități de prestigiu din orașe mai mici din România, sub conducerea neasemuitului și neegalabilului Nicolae Manolescu, Titanul culturii neaoșe românești de pe vremea împușcatului Nicolae Ceaușescu și până în zilele noastre, cu voia lui Dumnezeu. Ilustrul Titan doar și-a pus semnătura pe Procesul Verbal ce a circulat între membri pe e-mail, neputând onora fiind extrem de ocupat, în public și în văzul lumii, talentul laureaților. Hai să nominalizăm acilea și conclavul de libidinoși care a stabilit premiile. Așadar, JURIUL a fost alcătuit anul acesta, din următorii membri „culți în cap”:
Ăștia au fost doar criticii de artă.
„Hăilanți” specialiști, erau: dr. Alexandru Cistelecan (Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureș), dr. Mircea A. Diaconu (Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava), dr. Mihai Iovănel (Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București), dr. Alex Goldiș (Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca), dr. Andrei Terian-Dan (Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu).
După cum observați, numai cremă de zahăr ars, că nu îmi închipui că au pus și creier la prăjit! Critici, muncitori cu gura și cu gândul, formatori nu doar de opinie, ci și de caractere, de viitori poate scriitori, dascăli și esteți ale generațiilor de mâine și de poimâine. Aceste broaște râioase pe care ni le bagă curentele culturii contemporane occidentale globalist-progresiste pe gât - să le înghițim pe nemestecate (cine ar mesteca oare o broască râioasă?) - au scos din jobenul lui George Soros prin toată Europa pe acești fanți și cocote pline de snobism, cu buze subțiri pe care și le țuguiesc doct peste tot unde apucă și sunt promovați, ca să-și arate ei scârba oripilantă față de tradiționala cultură română, folosindu-i însă zeii pentru a le legitima subproducțiile și paravanul spălării de bani negri cheltuiți de statul mafiot și de organizații străine care clădesc cărămidă cu cărămidă un zid înalt care ne închide într-o mânăstire diavolească.
Cum este posibil oare ca să fie premiată sub egida lui Mihai Eminescu – părintele demiurg al limbii române, niște poezii scrise în proză filozofică plină de trivialități și de obsesii hormonale care le-au afectat creierele otrăvite de o viață de huzur promiscuă, atât judecătorilor, cât și tinerilor „inculpați”?!
Mânat să descopăr tainele acestui mers către dezastru, am făcut un studiu de suprafață asupra acestei anonime poetese care a rupt gura târgului „Botșăni”, cu răsunet de tingiri spoite în întreaga țară... Bine că Bangul sonic nu a străpuns (încă) Universul!
POIATA Anastasia Gavrilovici, 
născută în Suceava,
a absolvit Facultatea de Litere a Universității din București, apoi și-a continuat studiile la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii, în cadrul masteratului „Societate, Multimedia, Spectacol”. A publicat poezie și articole în reviste și antologii, a colaborat cu diferite publicații din țară, printre care și „Observator cultural”, „Timpul”, „Zona nouă” și „Alecart”. În prezent este redactor al revistei „Poesis internațional” și traduce literatură din engleză, franceză și spaniolă. Ce vra să zică aiasta? Păi vra să zică despre subiect că Anastasia este o fimeie cultă în cap, gavarește fluent cel puțin trei limbi străine, din care traduce într-o revistă cu puzderia infinită de cititori și fani înrăiți - ce habar nu au despre existența ei ca revistă - din care stimabila poetă care își duce microfonul la pizdă ca să înregistreze amplitudinea orgasmelor trăiește boem și „bine mersi” alături de ilustrul ei partener de viață cu care are și un copchil de același sex ca mama, ce cu siguranță va fi educat să urmeze facultatea de poeți culți în cap.
Cine este ilustrul însoțitor pe drumul vieții conjugale neconvenționale ale distinsei doamne Anastasia de 25 de ani? Păi el este.... Claudiu Komartin, alt cult în cap absolvent al facultății de LIMBI și alte diplome care i-au adus pe mână o fabrică de cărți care contribuie la producția de cărămizi culturale cu care se zidește zidul ce ne va îngrădi curând în Mânăstirea diavolului. 
Acest soț al soaței sale este întovărășit în firma lor de casă cui o oarecare duduie Toma, o șogoriță din Bistrița, oraș ardelean unde poetesa Anastasia Gavrilovici a publicat nemaipomenitul și nemaiîntâlnitul volum de poezii cu care a debutat, numit sugestiv: INDUSTRIA LINIȘTIRII ADULȚILOR, că „Laba cea de toate zilele”, parcă nu suna la fel de bine...
Iote bre cam ce poezii scrise în proză modernă conține volumul premiat cu Opus Primum în acest an la Festivalul național de Poezie Mihai Eminescu:
SE POATE TRAI SI AȘA
am trecut și peste iarna asta peste sonoritatea
goală a camerelor din care ai vrut să plec și
am plecat peste somnul defazat iar acum când
a dat căldura și în sfârșit putem dormi din nou
dezbrăcaţi fiecare își vede de ale lui luăm taxiuri
diferite și ne dăm seen pe facebook nopţile
tropicale ale iubirii noastre par niște metastaze
digitale ale minţii mele o amintire arhivată doar în
senzorial poveștile despre suflete pereche sexe
pereche nu mai spun nimic nici unei romanţioase ca mine
îmi doresc lucruri simple o digestie ușoară puţină
tandreţe un pahar cu lapte rece când mă trezesc
dar zilele trec și încep să mă obișnuiesc se poate trăi și așa
se poate să adormi lângă laptopul încins și noaptea să te
lipești de el ca să simţi puţină căldură
ultima noastră întâlnire a avut ceva din disciplina și
corectitudinea ţărilor nordice nimic erotic nimic eroic doar
calmul vapoarelor obosite când se îndepărtează de port
mașinuţele bușindu-se în bâlci cu frenezia inimilor noastre
după alcool ar fi putut deveni soundtrack-ul unui scurtmetraj despre regăsire
n-a fost așa nici măcar rutina verbală a cuplurilor distanţă
între scaune intimitatea asimptotică a barului
m-am întins peste masă până la mâinile tale
ţi le-ai tras înapoi în momente de genul ăsta
dacă s-ar așeza pe mine o drosophila melanogaster m-aș prăbuși
te-ai dus să fumezi am multiplicat și mărit în gând imaginea până
am obţinut-o pe cea dorită noi pe canapea serialul căzuse plapuma și
pentru câteva secunde cât ţi-am văzut picioarele m-am
emoţionat așa cum poate doar marii maeștri italieni se mai
când după 24 de luni de maturare asistă la deschiderea unei
roţi uriașe de parmezan cel mai trist e că îmi place prea mult cum
te miști deasupra mea cu tot hardul și softul tău cu patternurile
toxice în care te complaci chiar și acum când
nu mai ai nevoie de mine și indiferenţa mă
neutralizează iar dimineţile nu mai au frumuseţea hormonizată a
legumelor din supermarket chiar și acum când între noi
doar iluzia comunicării survolând stepa virtuală economia a
1,5 litri de salivă produsă zilnic involuntar cu care în
absenţa ta nu știu ce să fac și cel mai trist e că zilele
trec și că se poate trăi și așa
Sau:
CÂT DE BINE
cât de bine poți cunoaște un om cât de periculoasă e partea
subacvatică a unui aisberg cât de mult ai vrea
acum să nu știi nimic despre asta să poți căsca
liniștit în taxiul care te duce acasă după o noapte etilică și singura
tristețe să fie că nu ești melc și casa ta e departe iar frigul deja își începe
acupunctura dacă ești femeie
la 5 dimineața când treci prin fața covrigăriilor bărbații
de dincolo de vitrine îți zâmbesc apoi rup cu tandrețe
intestinele de aluat la 5 dimineața singurătatea lor
e la fel de apăsătoare ca a criminalilor
dar a cui nu e
te gândești aiurea de câte secole de știință e nevoie pentru a putea
măsura amplitudinea dorinței cu un microfon în dreptul pizdei
s-ar vorbi mai ușor despre asta scuipatul dimineții se prelinge pe cer
ai vrea ca berea aia răsuflată care țâșnește din soare să rămână
în spatele geamurilor cândva un șervețel îmbibat în urină ți-a întors
lumea pe dos și a împrăștiat-o pe gresia băii din club A
algele sfâșiate pe o plajă sau sinapsele astea tâmpite
acum e totuna poate pur și simplu la 5 dimineața peisajul
emoțional de-aici provoacă greață
la semafor șoferul dă drumul la muzică
și începe să-ți scarpine membrul fantomă
cât de biiine
Stimați concetățeni, fraților și cumnaților, Naș Florea, să nu care cumva să trageți concluzia pripită că sunt vreun babalâc chisat și cusurgiu din aceia care s-au învățat în anii comunismului să citească și să-i placă doar poeziile scrise în metru antic, cu rime surori care cântau ogoarele mănoase ale patriei sau iubirea gingașă față de femeia de tip nou țesătoare sau strungăriță la IMGB – mamă și soție iubitoare de maiștri și ingineri ctitori de baraje! Nu am nimic cu exprimarea în versuri albe ca zăpada înroșită de praful saharian, dar ceea ce observ eu la fătucile astea care vor să spargă plafonul de zbor de zece MATCH, este că ele sunt triviale, sunt pornografice, pentru ca să atragă atenția moșilor libidinoși ce alcătuiesc juriile de acordare de notorietate, notorietate ce le propulsează într-o zonă elitistă în stratosfera contemporană a culturii unde se învârt bani cu lopata pilelor și relațiilor, unde s-a creat o castă de escroci ai culturii, de unde se fură bani grei aproape la fel de tare cum se fură cu construcția de drumuri sau canalizările de la sate, doar că aici corbii care se rotesc deasupra hoitului țării sunt dintr-o specie exotică, puțin mai rară, care se înfruptă din leș.
Feblețea din acest an a Juriului din babalâci cu ștaif, a urcat pe scenă la decernarea premiului îmbrăcată chipurile sexos, în costum de jokeu la Sula Calului Club, cu nădragi mulați, băgați în ciubote înalte și surtuc pe corp deformat de împunsătura țâțelor, deși ea apare în poze în majoritatea cazurilor ca o silfidă ce se dorește, ca să aibă imaginea unei suave și sensibile poetese... Iat-o în splendoarea ei : https://static.monitorulbt.ro/wp-content/uploads/2020/01/Anastasia-Gavrilovici-premianta-Opus-Primum.mp4?_=7
Eee, dar a continuat feminist și veninos:
„Nu pot să plec de pe scenă fără să îmi exprim regretul că la Opera Omnia nu este nici o poetă nominalizată şi că din 2006 premiul nu a fost acordat niciunei poete. Mi se pare şi scandalos şi regretabil, pentru că avem foarte multe poete care merită această distincţie”, a spus Anastasia Gavrilovici.
Cu alte cuvinte, tânăra laureată a transmis libidinoșilor din juriu: „bă babalâcilor, la anu vreau eu Premiul Omnia, că doar nu vă provoc libidoul degeaba!”
Așa am ajuns dragilor și nu mai este mult până ce astfel de fufe blindate cu Diplome și școli „înalte” absolvite, atestate de patalamale pompoase, vor înlocui scriitorii clasici români ce au format prin operele lor acest popor, cu niște curve cu ștaif de ambele sexe. Spre asta ne îndreptăm!
GABRIEL MIHAILA
