VICTORIA LUI RADOI

shdhg

După ce am luat șuturi în cur la Ploiești de la georgicii georgieni și ne-am băgat capul prin WC-uri de rușine, meciul de aseară s-a jucat chiar fără nicio așteptare, fără ca vreun român alungat de viață prin lumea asta devenită strâmtă, să aștepte o victorie contra Angliei.

Nu pentru că noi – în nesimțirea și tupeul căpătat afară  - am avea vreo mare admirație și respect normal față de fotbalul din insula Reginei Betty... No, n-avem noi apăsări din astea... Rădoi doar și-a pus speranța să nu ne ciuruiască plasa cu o droaie de goluri pe care să  nu le putem duce acasă...

Nu pentru că serviciul său la Națională ar fi fost în mare pericol, iar prietenarul Burleanu ar fi fost nevoit să-i tragă un șpiț între buci ca pedeapsă că este plin de Căpușă într-un meci cu cel mai tare campion(at) al lumii.

Bă, Rădoi stă cuminte pe milioane de euroi cu care a încheiat Contractul cu Burleanu, chiar dacă s-a convenit la ceas de seară să facă bara-bara o juma din ei la despărțire! Nimeni nu este penalizat, hârtia murdară de maro este valabilă, iar România chiar dacă nu se califică și mai așteaptă ÎNCĂ PATRU ANI (!) să meargă la un Mondial, chiar dacă mulți fotbaliști cu talent care joacă afară nu vor ajunge în viața lor să joace sub Tricolor la o Cupă Mondială,  asta nu e nicio problemă! Ne doare la back, că lovelele curg gârlă, oricum! Chiar asta au spus-o deschis pe post și comentatorii ce au comentat la Prima Tv meciul tineretului bovin, de care Mutu s-a lepădat simplu, simțind pericolul ca toate oalele să i se spargă lui în cap în caz de eșec. Și eșecul venea ca sigur, că la Olimpiadă tot jigodia care trecu Oltul este desemnat să meargă, cu niscai milioane suplimentare ce se vor împărți la urmă.

Mutu măcar are flerul golanului hârșâit prin „ierburi”, care a înțeles rapid că el e doar un paratrăsnet pentru Burleanu și dacă inițial a fost de acord la bara-bara, una din neveste și unul din copchii, l-a tras de șnur și i-a deschis capul.

Ăia de la Prima au spus printre altele marele adevăr: că Rădoi nu pleacă niciodată de unul singur, nedat afară de la Națională, că el are Contract și nu are chef să piardă niciun cent.

Și Burleanu și Stoichiță știu moșmanda și tac liniștiți cu mâna cange la spate ca să încaseze dările... Deci califică sau nu califică România la viitoarele Mondiale, Rădoi și Burleanu țin buzunarele popești larg crăcănate și intră milioanele de euroi. Bașca ce mai sifonează Burleanu cu acordul guvernării, unde merg cuminți alți euroi din șpagă!

Booonn...aseară România a luat doar o boabă acră din 11 metri, bătut de un englezoi brunet ca și primarul Chirica de la Iași. Băăă, Niță a fost magistral, a fost nemeritat pentru Rădoi și Burșeanu, fără el luam 6-7, de făceam un ciorchine! Așa cum am așteptat, la urmă Rădoi a apreciat „jocul bun făcut de băiți” și „încrederea în viitor”.

Măi oameni buni! Măi fii ai durerii...! Iarăși lăsăm niște mafioți golănași puși politic și din interesul Mafiei să spulbere încă patru ani visurile suporterului român? Stăm iarăși cu scuipatul în gură și așteptăm catastrofa ca să catadixească Burleanu să-l ușuiască pe acest urechist – finul lui Nașul – ca să avem vreo speranță?

Auzi tupeu! Cică Rădoi îl recomandă pe Olăroiu! Dar DUPĂ el, nu înainte de a lua potul cel mare! Adică un nimeni în stradă, un coate goale, un idiot care își măsoară averea nemuncită în Lamborghini etalat ca orice gherțoi manelist, atâta vreme cât Naționala este rușinea României? Sictir, bă jigodie! Adică cum rămâne fără „servici” un milionar din fotbal, Federația lui Burleanu devine Casă de Ajutor Reciproc și dă salariu imens ca să întoarcă o jumătate din ei paraîndărăt?

Mă oameni dragi, mă români de pretutindeni! Prindeți, legați, ungeți-l cu smoală topită și tăvăliți prin pene de cioară această jigodie cu chip de om! De fapt două jigodii: Burleanu și Rădoi.

Adică Anglia cu rezervele care nu fac parte din Lotul Național, au învins DOAR cu 1-0 o echipă cu o Căpușă ce a faultat la primul contact - că debutul cu Anglia îi spunea în capul său sec faptul că trebuie să se remarce - adică pe românește, „trece mingea, dar nu și omul”! Asta era psihologia lui Căpușă, dar cum să-i ceri unui golan cu multe Lamborghini și Ferari în garajul cât o hală industrială să gândească?! Se vede din avion că Ianis Hagi este folosit doar un sfert de oră de ochii lumii ca să i se închidă gura lui Gică și a generației sale.

GABRIEL MIHAILA

 

Featured

S I M U L A R E A

De multe ori ar trebui să lăsăm goana asta nebună cuprinsă de frenezia  banilor care fie că sunt foarte mulți, fie că sunt foarte puțini, ne ocupă mintea și ne comandă creierul fără să mai fim capabili să gândim puțin cu capetele noastre. Consecința?