Pe Adrian Năstase și pe ciracii lui din pe_se_de i-am disprețuit și chiar i-am detestat (politic, nu personal), mai ales pentru că erau vânători politico-generați. L-am votat pe Băsescu - el nu era însetat de sânge, ci de uischi. Părea, în 2004, o opțiune mai bună decât Năstase. S-a înconjurat, însă, de vânători securiști, mari iubitori de chiolhane comise în stare de recidivă alături de marii neo-feudali ai economiei globaliste. Probabil că motivul pentru care marea majoritate a șefilor securiști din ultimii 30 de ani sunt pro-corporații și anti-interes național (în ciuda sloganului ipocrit al sri, patria a priori) este chiar acest ocean de sânge de sălbăticiuni, vânătoresc, măcelul festiv comis în incinte private, în acorduri de lăutari și în compania “avuțiilor naționale” (pe care le vedem acum în reclamele de pe Magheru, care încurajează videochat-ul), întru preamărirea „aristocrației” vânătorești străineze și a fiilor lor râzgâiați și, de regulă, dezaxați.
Iată doua citate din articolul lui Doru Bușcu de la Cațavencii, articol pe care nu trebuie să îl ratați:
„Pe pereții acestor ucigași aleși de popor, în sufrageriile cât poiana sau în cabanele de vânătoare construite pe bani publici, se regăsesc sute de Arthuri. Capete de urs, de mistreț, de cerb, de căprior și de capră neagră le tapetează palatele. Blănuri de animale jupuite le acoperă podelele, păsări împăiate stau încremenite deasupra ușilor de lemn ocrotit. În ochii de sticlă ai inocentelor jivine se oglindesc proprietarii fără merite ai țării, neamprostia în deplinătatea ei, absurdul și țopenia unei existențe îmbuibate. Pe sângele vărsat de fauna răpusă, ar putea naviga flota pe care n-o mai avem.
Pentru politicieni, vânătoarea e unul dintre câștigurile puterii. Nu e o activitate de vocație sau izvorâtă din pasiune, ci un pretext de lux în care banul și descurcăreala pot fi etalate. Nimic din puritatea sau necesitatea vânătorii nu poate fi recunoscut în armele și mașinile scumpe, în chermezele cu folcloriste sau în masacrele care pustiesc pădurea. Politicienii care vânează, trag din foișor, folosesc muniție supradimensionată și puști cu repetiție”.
„Vânătoarea politică e o formă violentă de impostură, din categoria studiilor contrafăcute, a doctoratului furat și a averii nejustificabile. E demonstrația tristă a cocălarului arivist, care ține să-și spele abjecția, nepedepsit, într-o baie de sânge”.
GHEORGHE PIPEREA
https://www.catavencii.ro/editorial/baroni-aruncati-armele/
