Adevărata faţă a sistemului judiciar, aşa cum am cunoscut-o din interiorul sau în ultimii 9 ani e aceea în care oameni nevinovați suporta torturi incredibile pentru că refuză să depună o mărturie mincinoasă împotriva oamenilor vânați de sistem, însă la Curtea de Apel Bucureşti, una dintre cele mai mari instante din România, nu a existat niciun judecător sau grefier căruia să i se fi cerut asta și să fi refuzat. Pot depune mărturie în acest sens. De altfel, postarea fostului procuror Bălăşescu e relevanţă pentru că arată "modus operandi" al conducerii sistemului judiciar vis-a-vis de un magistrat care nu mai asculta ordinele: e ținut "pe tușă" ani de zile până se reușește să i se însceneze o acuzație penală. La fel, a fost cazul fostului procuror-inspector Dumitru Cismaru, exclus din magistratură și condamnat penal după ce în calitate de procuror inspector a refuzat să îl execute pe procurorul Florin Roman de la Arad. La fel, în cazul procurorului Cristian Panait, ci câte alte cazuri vor mai fi existând. În aceeași manieră s-a acţionat
și în cazul meu și al familiei mele. 23 ianuarie 2019
Astăzi am început un protest în fața Palatului Cotroceni legat de represiunea la care sunt supusa, împreună cu familia mea, de 10 ani de zile, fiind continuu supusa acțiunilor disciplinare din anul 2012 si presiunilor să părăsesc sistemul judiciar din anul 2010. - 11 martie 2019 Mihaela Ciocea - judecator
Protest VIDEO
POVESTEA UNEI AFACERI OFICIALE
Am ataşat un fel de citaţie (o înştiinţare) pe care am primit-o de la Tribunalul Militar Bucureşti la mijlocul lunii decembrie 2016. Am înţeles cât de oficială era afacerea traficului cu judecătoare când am văzut cum erau cooptate pe rând instante şi parchete care, în opinia mea, ar fi trebuit să fie străine de şicanele pe care le trăiam zilnic la instanţă.
Mai târziu, am văzut că în postările pe Facebook ale Elenei Băsescu au apărut prin 2013-2014 nişte laude la adresa Institutului Max Planck din Munchen, de unde proveneau "experţii" care asigurau asistenta autorităţilor judiciare la nivel înalt. Elena Băsescu, renumită pentru asiduele sale preocupări academice încununate de la fel de răsunătoare "succesuri" scria că "educaţia este viitorul României". Atunci am sesizat prima dată implicarea politică.
Înştiinţarea a fost lipită pe 9.12.2016, pe uşa apartamentului meu de către agentul procedural Mihăilescu Ileana, deşi eu am o căsuţă poştală la intrarea în bloc ca şi toţi ceilalţi locatari. De fapt, una din practicile folosite în sistem, de când la vârful Justiţiei sunt consultanţi germani, este expunerea la umilire publică cât mai largă, mai prelungită şi mai insistentă. Numai în Germania mai văzusem aşa ceva. Până atunci nu întâlnisem niciodată oameni care să aibă o asemenea sete de umilire a altuia şi să nu se oprească niciodată! (În timpul studiilor mele la München am aflat că în Germania, copii sunt învăţaţi încă de foarte mici filozofia: dacă îţi doreşti ceva să nu renunţi niciodată-niciodată-niciodată.) Aşa mi se "comunicau" şi adrese cu sancţiuni disciplinare de la CSM, acelaşi document fiind comunicat de mai multe ori. De fapt, în 2012-2015 aproape nu era zi de la Dumnezeu să nu mi se comunice acasă vreun document de la vreo instanţă, de la CSM, de la Poliţie s.a; s.a; Tot la fel mi se comunicau, la instanţă, sub semnătură preşedintelui CAB, Dan Lupaşcu, sau a preşedintei Lia Savonea, qvasi-zilnic sesizări disciplinare, unele şi de 4-5 ori. Uneori la deliberări sau în pauză şedinţelor de judecată. Erau trimise să mi le înmâneze echipe de câte trei grefiere, toate râzând cu satisfacţie.
Pe 9.12.2016, agentul procedural al Tribunalului Militar a intrat în bloc cu ajutorul uneia din vecinele mele de palier. Aceasta a venit special acasă, la prânz, ca să îi deschidă uşa de la interfon şi a plecat apoi odată cu agentul procedural. Am mai scris în postările mele de mai jos despre ce coşmar am trăit în bloc în paralel cu acţiunile disciplinare de la instanţă. Nu doar vecinii de pe palier dar şi alţii de la alte etaje mă insultau fără ca eu să ştiu măcar cum îi cheamă sau unde locuiesc şi îmi spuneau că trebuie să plec din acest bloc. În mod similar, de câte ori depuneam plângere la poliţie eram întrebata: "De ce nu vă mutaţi?". Deşi mulţi dintre cei care mă hărţuiau erau chiriaşi în bloc.
O să mai spun că prin vara lui 2013 m-am trezit la ora 7.00 a.m cu un poliţist şi cu un agent procedural de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar sunându-mi la uşă. Îmi spuneau că au să îmi comunice un document şi cereau voie să intre în casă, pentru că au de întocmit un proces-verbal de comunicare. Nu le-am dat voie. Eu eram în pijama. În plus, nu aveau un proces-verbal de comunicare pe formular tipizat, cum ar fi fost normal, ci au întocmit unul pe o foaie A4.
Mi-au comunicat o adresă semnată de prim-procurorul militar adjunct, Ionel Corbu, care conţinea un rând şi jumătate în sensul că: "Prin prezenta confirmăm primirea cererii dvs. trimise în dată de..." Pretextul celor doi angajaţi ai statului era, de fapt, să vadă dacă şi cu cine locuiesc, pentru că, la acea dată refuzăm să le mai răspund la telefon colegelor mele care mă sunau în fiecare seară sau insistau să afle detalii din viaţa mea privată. Încet-încet, am înţeles cât de sus mergeau interesele în afacerea aceasta. De altfel, faptul că de la sfârşitul anului 2014 formele de agresiune au devenit şi mai violente m-a făcut să îmi aduc aminte de o discuţie pe care o avusesem la München cu tutorele meu academic de la Institutul Max Planck din München, Andreea Huellmendal. Nu ştia aproape nimic despre România, nici ea şi nici alţii din staff-ul administrativ. Nu avuseseră niciodată, înainte de mine, vreun student din România. Îl ştiau însă pe Klaus Iohannis de mai multă vreme. Nu am nicio altă explicaţie logică pentru felul cum atât de multe instituţii ale statului au fost implicate, o perioadă atât de lungă în hartuirea, vulgară şi violenta, a două femei. " Mihaela Ciocea - judecator 2017
NOUĂ SECURITATE, AŞA CUM AM CUNOSCUT-O
Au fost mulţi, dintre cei care au văzut postările pe această pagină, care mă 
întrebau cum de am curajul să scriu ceea ce scriu, cu de nu am păţit nimic până acum sau dacă nu îmi este frică.
Nu am scris până acum despre agresiunile pe care le-am suportat de când am început să scriu aici.
De fapt, chiar în seara zilei de 30 august 2016, când am publicat prima postare - Ei sunt Mafia din Justiţie - am fost aşteptată în scara blocului de doi cetăţeni de etnie romă, soţ şi soţie care au început să mă înjure şi să îmi spună obscenităţi. La fel au făcut în seara zilei următoare deşi, în mod intenţionat m-am întors acasă la orele 22. Eu nici nu ştiam cum se numesc aceştia dar prima dată când mi-au adresat obscenităţi a fost cu aproape 2 ani în urmă, pe 11.05.2015, a doua zi după ce un echipaj al Secţiei 26 Poliţie a venit şi i-a cerut acestuia să depună mărturie împotriva mea. Pretextul era o sesizare făcută de persoană care i-a instigat tot anii aceştia pe vecini împotriva mea, fostul preşedinte al Asociaţiei de proprietari - Doru Murarus. Am citit în memoriile dizidenţilor anticomunişti ca preşedinţii asociaţiilor de proprietari erau folosiţi şi de Securitatea comunistă ca informatori şi provocatori privitor la locatarii din bloc.
Aceleaşi persoane care mă pândeau aproape zilnic să mă insulte au depus la CSM o sesizare din cuprinsul căreia am aflat că nici nu au domiciliul în blocul meu.
Deocamdată mai adaug că azi am fost, din nou agresată de către acelaşi individ care m-a agresat în 13 şi 18 iunie 2016, violente despre care am scris în postarea mea din 22.10.2016 - POLIŢIA POLITICĂ ÎN EPOCA ANTICORUPŢIEI. Plângerea depusă atunci a rămas la Secţia 9, aşa cum am depus-o. Ca şi poliţiştii de la Secţia 26, cei de la Secţia 9 mi-au spus mereu că soluţia este că eu să mă mut din bloc deşi atât cei care mă insultau cât şi cei care mă agresau fizic sunt chiriaşi în blocul în care eu sunt proprietara.
Agent şef Cirotan de la Secţia 9 a venit la Spitalul Pantelimon să afle care este diagnosticul. Medicul radiolog a spus că e fractură de trunchi nazal în vreme ce rezidentul de la urgenţă nu a dat un verdict clar. Poliţistul mi-a vorbit foarte nepoliticos şi mi-a spus că eu sunt de vină că i-aş fi zgâriat maşina individului care m-a lovit. De fapt, în 13 iunie îl vedeam pentru prima dată pe acest individ care a venit la mine spunându-mi "Auzi, mi se pare mie sau tu te uiţi mereu urât la mine?" Atunci a început să mă scuipe, să mă înjure şi apoi să mă lovească. Şi atunci poliţia a venit după 45 de minute spunându-ne că s-au întâlnit întâmplător cu acesta şi că avea o zgârietură pe braţ pe care pretindea că eu i-am făcut-o.
Acesta a fost mereu stilul poliţiştilor. De aceea sunt convinsă că acest agresor care e cunoscut pentru violenţă sa este, de fapt, instigat şi acoperit de Poliţie. La rândul său, Poliţia este interfaţă pentru serviciile secrete care sunt Noua Securitate prin felul cum acţionează. - Mihaela Ciocea - judecator, 4 decembrie 2016
TRAFIC CU JUDECATOARE (update) #MaxPlanckInstituteMunchen
Poza de mai jos pare, probabil, o poză 
obişnuită dacă n-ar ascunde o poveste murdară. Nu rezultă de niciunde că e poză a doua judecătoare şi nici că una dintre ele a încercat să o traficheze pe cealaltă, în beneficiul unui influent angajat al unei instituţii europene, care asigura de vreo 7 ani "recomandările" pentru autorităţile judiciare de la Bucureşti în faţa Comisiei Europene şi a experţilor MCV.
Situaţia aceasta a adus cu sine abuzuri greu de imaginat, violenţa fizică şi constrângeri inimaginabile pentru că victimei să o se închidă gura, plus moartea unui om nevinovat care nici nu bănuia ce atrocităţi se comit în câmpul tactic. Toate astea fac obiectul unei plângeri penale pe care DNA se chinuie prin orice tertipuri să o ascundă, pentru că iţele acestei poveşti duc sus, sus de tot în statul român, acolo unde "luptă-anticorupţie" e folosită de anumiţi politicieni că merit personal.
Şi mai grav e faptul că situaţia aceasta nu a fost un accident. Doamna Anca Maria Stoica este şi astăzi, aşa cum e de cca 10-12 ani, directoarea Direcţiei Afaceri Europene din Ministerul Justiţiei şi reprezintă România la întâlnirile JAI (Justiţie şi Afaceri interne) ale Consiliului European. Statutul acesta de "şef" în Justiție şi faptul că aproape niciodată aceştia nu sunt traşi la răspundere, a făcut-o ca şi pe alţii ca ea, să se creadă deasupra celorlalţi judecători. Era şi membră în grupul de lucru de la Ministerul Justiţiei pentru proprietate intelectuală http://www.mpublic.ro/proprietate_intelectuala/anexa1_protocol.htm
şi aşa s-a făcut legătura cu expertul german, angajat al Institutului Max Planck din München specializat pe proprietate intelectuală şi concurenţa. Esenţial aici este faptul că foarte mulţi din profesorii de la Max Planck sunt consultanţi direcţi ai Comisiei Europene, incluzându-l pe directorul Josef Drexl. Pe durata studiilor mele la München, Drexl a închis ochii la toate presiunile făcute asupra mea de către un angajat din staff-ul administrativ şi sunt convinsă că, pentru a încerca să acopere acea ticăloşie şi-a dat concursul la represiunile împotriva mea de la Bucureşti. Prin contactele sale la nivelul conducerii Comisiei Europene a putut asigura lobby-ul autorităţilor de la Bucureşti.
Nu ştiu cum i-a trecut prin cap doamnei director din Ministerul Justiţiei că aş accepta o relaţie "precară" cu un expertul german pe care îl cunoscusem în timpul studiilor mele de Master la Institutul Max Planck din München, dar îmi amintesc că la începutul carierei noastre în magistratură ( am fost colege în INM) spunea despre mine că sunt SĂRACĂ. Pentru ea, care îi judecă pe oameni după avere, asta era o boală incurabilă.
Culmea e că eu nu mă consideram săraca. Eram un om obişnuit, copilul a doi intelectuali care duceau în București o viață la fel de bună că a majorității romanilor dar care, în anii 90 deveniseră nişte "inadaptaţi", într-o Românie a "băieţilor deştepţi" şi a "fetelor descurcăreţe".
Cu doamna Stoică fusesem colega şi în timpul stagiaturii la Judecătoria sectorului 2 dar din primăvara lui 2010 a început însă să mă caute cu o frecvenţă aproape zilnică, cum nu se mai întâmplase niciodată în trecut. Mă, suna în timpul programului de lucru, să insiste să merg cu ea în parc unde ieşise cu fiica sa (pentru că era în concediu de creştere copil), sau mă ţinea de vorbă perioade lungi de timp ca să nu pot să lucrez, iar încercările mele de a încheia convorbirea de o manieră politicoasă eşuau întotdeauna. "Mai dă-le dracului de dosare! Nu te-ai mai săturat de ţara asta nenorocită?!"
Fiecare ocazie în care cedam insistentelor ei de a ne întâlni era prilej de discuţii sau de preocupări pe aceeaşi temă. Insistă să mă întrebe dacă vreau să îmi prezinte vreun prieten de-al ei, sau să afle dacă mă întâlnesc cu cineva sau să-mi spună în glumă: "Ciocea dragă, trebuie să te învăţ ce să-i faci unui bărbat în pat". Altă dată, m-a luat într-un magazin în care doamna Stoică a insistat să îmi recomande nişte articole de lenjerie intimă şi au culminat toate cu pozele pe care le făcuse la Veneţia, în timpul călătoriei cu soţul sau acolo şi a ţinut să-mi le arate.
Pozele erau în format electronic, şi după câteva peisajele din Veneţia s-a deschis o poză în care era fotografiat sexul unui bărbat de foarte aproape. Şi dacă situaţia nu era destul de penibilă, reacţia doamnei AMS a întrecut-o pentru că insistă să mă privească ca să vadă cum reacţionez, în loc să închidă fotografia. "Scuză-mă. Ne-am jucat şi noi un pic", a fost explicaţia acesteia. Nicio altă fotografie cu peisaje din Veneţia nu s-a deschis "din greşeală" de două ori. Dar fotografia aceasta s-a mai deschis ulterior, tot "din greşeală" iar reacţia doamnei AMS a fost la fel de iscoditoare şi de ciudată.
Cu siguranţă, n-ar fi reuşit singură să organizeze toate formele de constrângere care au urmat vreme de 7 ani, după sfaturile pe care mi le dădea de a face un copil pe care să-l cresc singură.
Am primit acelaşi gen de sfaturi de la doamna judecător Corina Voicu, directoarea Direcţiei legislaţie, documentare şi contencios a CSM iar când sfaturile nu au avut efectul scontat, din partea aceleaşi doamne am primit telefoane insistente să mă gândesc să părăsesc magistratura pentru că "mi se pregăteşte ceva foarte serios"
Au avut apoi concursul susţinut al directoarei INM, Octavia Spineanu Matei, colaborator direct al Institutului Max Planck din München al reţelei preşedinţilor de instante, al membrilor CSM.
Au avut o contribuţie esenţială preşedinţii CAB, Lia Savonea şi Dan Lupaşcu care au stabilit un record absolut în istoria magistraturii prin promovarea a 20 de acţiuni disciplinare vreme de 4-5 ani, împotriva aceluiaşi judecător, fără o nicio zi de pauză.
Cine ar fi putut organiza înscenările judiciare mai eficient ca ei? Ce profesionist din România şi-ar fi putut dedica zi de zi eforturile pentru a şicana un subaltern până la a-i face viaţa un coşmar, aşa cum a făcut-o preşedinta Secţiei mele, Ileana Ruxandra Ţârica (fosta Danaila), promovată, pentru acest efort ca vicepreşedinta a Curţii de Apel Bucureşti?
Înainte de începerea acţiunilor disciplinare zeci de judecătoare mă căutau zilnic în birou sau mă sunau acasă seara ca să repete aceleaşi întrebări: "Când pleci în Germania?" "Mai pleci în Germania?" sau să-mi spună că asta ar fi singura şansă să scap de şicanele interminabile de la instanţă: "De ce nu pleci tu în Germania să-ţi vezi liniştită de viaţa ta?" "Ei lăsa, că pleci tu... şi scapi!"
Seara discuţiile se prelungeau o oră două colegele mele căutând să se asigure şi că sunt singură acasă: "Auzi, dar ce voce de bărbat se aude la tine acolo?" - mă întrebă o doamnă judecător care îl auzise pe crainicul unui post de ştiri.
În momentul în care mă arătam exasperată de insistenţele lor şi spuneam: "Lăsaţi-mă în pace!" mi se spunea că sunt conflictuala sau că sunt nebună.
În toamna lui 2010 am fost selectată alături de doamna judecător Camelia Bogdan şi de alte două judecătoare, Constantă Moisescu şi Adriana Popescu să particip la o conferinţă la Lisabona pentru judecătorii specializaţi pe brevete: (numele participanţilor sunt la pag. 207 a următorului document: http://archive.epo.org/epo/pubs/oj011/04_11/special_edition_1_judges_sy…
Iniţial nu am înţeles de ce a fost selectată şi doamna Camelia Bogdan, singura dintre noi care nu avea specializare în domeniu. Am înţeles ulterior că trebuia să mă căpieze cu insistenta cu care îmi dădea sfaturi cum să mă port şi exemplu personal. "Ştii? Trebuie să le spunem că suntem din România şi că nu avem bani." era unul dintre ele.
La Lisabona, doamna Bogdan a devenit "prietena" domnului judecător Randall Rader, preşedintele celei mai importante instante americane în materia proprietăţii intelectuale şi membru în corpul academic al Institutului Max Planck din München,
Conferinţa din Portugalia a fost una din ultimele încercări de a fi convinsă "cu vorbă bună" să accept ceea ce mi se cerea. Din acel moment s-a trecut la "planul B" al represaliilor. În iunie 2011, Dan Lupaşcu, preşedintele CAB m-a chemat să îmi înmâneze prima cercetare disciplinară. Nu mi s-a dat posibilitatea să mă apăr ci eram doar informată despre decizia conducerii CAB.
Cine, precum conducerea sistemului judiciar poate folosi atât de multe instituţii pentru hartuirea unui om, precum Jandarmeria, Poliţia, ANAF-ul s.a; s.a;
Cu aceeaşi uimitoare "pasiune" cu care am fost eu hăituită, doamnă judecător Bogdan a beneficiat de o neverosimilă ascensiune profesională, obţinând calitatea de expert în proiecte internaţionale, la recomandarea Ambasadei SUA, un titlu de doctor şi un al doilea "în lucru", calitatea de membru în diferite instituţii sau organisme academice sau de cercetare, calitatea de autor a 97 de studii publicate, calitatea de lector la diferite conferinţe organizate în materia sa, campanie de susţinute laude în presă, a luat examenul de promovare la CAB şi în acelaşi timp a obţinut acordul CUM pentru detaşarea la Oficiul pentru combaterea spălării banilor al Consiliului Europei.
Pentru mine a fost clar că odată cu începerea colaborării cu experţii de la München, prin INM (Institutul Naţional al Magistraturii) şi CSM evaluarea activităţii judecătoarelor s-a făcut şi după criteriul acceptării unor relaţii personale cu străinii care asigurau lobby-ul pe lângă funcţionarii MCV de la Bruxelles În plus, "afacerea trafic cu judecătoare" a fost în egală măsură a conducerii Jandarmeriei Jandarmeriei şi a instituţiilor de forţă.
Am să redau aici, prin postări succesive, toate formele de hărţuire pe care le-am trăit vreme de 7 ani, şi care pentru orice om normal sunt greu de imaginat.
UPDATE: Postasem aici corespondenţa pe e-mail cu doamna director despre "sfaturile" pe care mi le dădea, dar azi 4.11.2016 FB mi-a şters acel ataşament, de aceea le-am ataşat la comentarii.
#MaxPlanckInstituteMunchen - Mihaela Ciocea - judecator, 6 noiembrie 2016
”Să nu vă fie frică!” - Aurelian Pavelescu (martie 2019)
România celor două lumi, într-o singură zi: Nela Secară - victima procurorului scelerat de la Oradea, Cristian Ardelean - și scelerații de la UM Realitatea TV!
Am privit consternat în această seară povestea Nelei Secară, un fost om de afaceri din Oradea, distrusă, după 6 ani de tortură aplicată de procurorul scelerat Cristian Ardelean, din echipa lui Man, în mâinile pline de sânge ale unui întreg sistem scelerat. Arestată, umilită, ruinată, îmbolnăvită de cancer, alături de soțul ei, la fel distrus, pentru că au refuzat să-i fie denunțători lui Ardelean, împotriva unor judecători orădeni care trebuiau aduși la tăcere. Nela Secară, fiică și nepoată de preoți, nu a cedat, nu a făcut denunțuri cu riscul de a-și pierde viața: în bună măsură și-a și pierdut-o. O femeie distinsă, educată, inteligentă, care a crezut în adevăr: a fost achitată după 6 ani de iad! O adevărată eroină!
În paralel, la Realitatea TV, o altă haită de scelerați care i-au sprijinit și pe Onea, și pe Portocală, și pe Man, și pe Ardelean, și pe Kovesi, și pe Lazăr - adevărații TORȚIONARI! Și ei, un Rareș Bogdan sau de nenumita penibilă și dezgustătoare țață națională, analfabeta mondială care-și belește fasolele scuipând pe ecran și zbiară ca un animal în călduri de ani și ani de zile insultând națiunea, TORȚIONARI ai statului paralel, prin minciuna și violența pe care o propagă mereu, neîncetat, cu o nerușinare fără margini.
Suferința și demnitatea Nelei Secară e dovada că scelerații vor pierde războiul într-un final. O femeie despre care, dacă n-ar fi existat înregistrările cu procurorii scelerați de la Oradea, n-ar fi fost cunoscută de nimeni, dar, care învinsese deja sistemul prin nesupunere, în tăcere, spunând NU! Știți ce le-a transmis Nela Secară celor care sunt și azi victime ale poliției politice? ”Să spere!” M-am mirat mesajul, care a venit nu de la vreun teolog sau intelectual important: a fost natural și spontan. Un mesaj care se născuse din suferința cea mai atroce, Nela Secară nu mai are astăzi nimic! Dar, știind sau nu, îl are pe Dumnezeu: ”Să nu vă fie frică!”
AURELIAN PAVELESCU
