UN PLAN DIABOLIC AL SISTEMULUI DE A PROSTI ROMÂNII ÎN PRIVINTA PENSIILOR SPECIALE!

hndhdfghgfg

Mă văd nevoit – ca un cunoscător suficient de bine informat în privința Sistemului securist din Statul Paralel Mafiot – să vă deschid ochii asupra unor evenimente și fenomene care se petrec chiar acum sub privirile noastre inocente.

Mare scandal, mare vânzoleală, mare hau-hau cu o castă elitistă a societății românești care revendică azi ca și ieri în stradă, deși asta îi este interzis prin Lege și chiar prin Constituție, dar cine se mai uită și se împiedică azi de o cărticică din care Băsescu și ulterior Johannis au rupt foi pe care le-au dus în closetul de la Cotroceni și au înlocuit – pentru economie, desigur – hârtia igienică?

Magistrații de toate neamurile, orientările sexuale, speciile și specimenele, însoțiți de aprozii lor Grefierii (clasa muncitoare din Justiție) au declanșat acțiuni revendicative cu greve neanunțate, neorganizate legal (pentru că nici nu se poate!), doar la zvonul că actualii guvernanți susținuți (culmea!) de PSD, ce pare să fi găsit când guvernau, o metodă infailibilă de a-i readuce cu picioarele pe pământ pe cei care și-au dat venituri și privilegii nesimțite pe care populația le percepe drept ȘANTAJ asupra Justiției, amenință acum cu asumarea răspunderii pe o altă Lege care să le hăcuiască Lor pensiile nesimțite și nemuncite cu care devalizează Bugetul de Stat în detrimentul mulțimii care oricum nu beneficiază absolut deloc de o Justiție neutră și corectă.

Ca să fim foarte corecți și cinstiți, de treizeci de anișori, atât PSD-ul cât și PNL-ul au tot adăugat la teșchereaua magistraților și a aprozilor din Justiție sume care mai de care mai nesimțite și mai inechitabile pentru a putea astfel să controleze acțiunile în care era băgată TOATĂ clasa politică.

Între timp, prostimea s-a mai deșteptat și dacă toți guvernanții – dat mai ales ăștia de azi – se plâng și amenință cu tăieri și recesiune economică, cu strângerea iarăși a curelei de ceas de la „mânuri”, iote că lumea strigă „ba pe-a mă-tiiii!” și amenință cu votul din acest an.

Nici PNL-ul, nici PSD-ul nu sunt proști pe direcția tâlhăriei pe față de bani și de voturi, așa că la ceas de taină capul la partidele  din parlament mânate din umbră de securiștii acoperiți din fiecare tabără, ce țin de ordinele venite de la SISTEM, au hotărât de comun acord să joace pervers scena cu intrarea în N O R M A L I T T E...

Adică „băjeții”, o fac pe durii neînduplecați și stau tot timpul cu p...ensia tăiată în gură, ca să vadă votanții ce hotărâți sunt ei să facă dreptate, dar în același timp, ACELAȘI sistem securist a pus la cale cu capii din Justiție din toate eșaloanele și structurile de conducere a acesteia, să se dea loviți în pălărie și să îndemne SUPTORDONAȚII la proteste ilegale, cu paralizarea cvasitotală a majorității proceselor în care sunt implicați contribuabilii obișnuiți, cui salarii și pensii mizere, - adicălea NORMALE - dar care strigă să fie aduși și nesimțiții la N O R M A L I T A T E...

Așa vedeți la toate știrile cum curg în buclă de vo câteva zile proteste și amenințări cu paralizarea justiției corupte și părtinitoare, o justiție care îi (de)servește pe toți politicienii de vârf care fac parte din Sistemul ce ne controlează tuturor viața.

Eu când aud cum niște mahalagioaice cu menopauză accentuată strigă ca în Piața Obor că ce, că ei sunt cei mai obidiți români, care nu au dreptul să mai aibă alt job cu care să-și mărească veniturile ca un medic, profesor, polițist sau politician, mă lasă nervile și îmi vine să pun o mitralieră jumelată pe afet și de la Tabela de Marcaj să deschid foc de serie spre terenul unde să-i fi adunat pe toți lătrăii...

Păi futev-aș lângă potecă de jigodii care sunteți voi, nimeni nu s-ar oripila de pensiile voastre din care ați devenit cei mai bogați gherțoi ai României și cele mai protejate jivine -  de parcă ați fi pe cale de dispariție - dar măcar FIȚI INCORUPTIBILI, FIȚI IMPARȚIALI, FIȚI CURAȚI, FIȚI CINSTIȚI!

Nu mai primiți șpăgi – de la grefier la președinte de instanță – nu mai faceți trafic de influență, nu mai fiți șantajabili în fața nimănui, nu mai epatați oamenii de rând, nu mai apăreți în Presă sub niciun motiv, fiți anonimi și atunci NIMENI nu se va opune să luați pensii nesimțite, dar nu mai mari de cinci pensii la care are dreptul un aviator, un medic de elită, sau Președintele țării!  

Golănia pusă la cale este următoarea: această clică elitistă se va bucura în continuare de aceleași drepturi, aceleași pensii speciale nesimțite, pe care fie că le vor câștiga la CCR, fie că după ce „va ceda” în fața unui blocaj provocat cu știința și acceptarea clasei politice infestată și condusă de securiști, OUG-ul de asumarea răspunderii va suferi o modificare în sensul modificării, adică se vor tăia numai acele pensii de care nu se tem politicienii cu excepția militarilor, „că așa e în NATO”, eventual înainte de alegeri, Sistemul va închide gura fraierilor cu Propaganda care va arătat că ei au vrut, dar atât au reușit, deci votați-i masiv, că ăștia sunt oamenii drepți și cinstiți de care avem nevoie și ĂȘTIA vor aduce România la N O R M A L I T A T E!

Toți au luptat, atât PNL-ul care e la guvernare și e hotărât să taie spre mulțumirea USR și a #haștagiștilor, cât și PSD care ne arată că ei nu sunt de partea magistraților care s-au dat de partea Sistemului și l-au băgat politic și nedrept pe Liviu Dragnea și Adrian Năstase  în pușcărie!

Votați, votați, votați! Parcă așa a strigat Lenin înainte de a clambi. Dacă nu a spus așa, atunci Învățați, învățați, învățați să votați, iar apoi puteți și voi să muriți!

GABRIEL MIHAILA

Featured

S I M U L A R E A

De multe ori ar trebui să lăsăm goana asta nebună cuprinsă de frenezia  banilor care fie că sunt foarte mulți, fie că sunt foarte puțini, ne ocupă mintea și ne comandă creierul fără să mai fim capabili să gândim puțin cu capetele noastre. Consecința?