ULTIMA INSPECTIE. ULTIMUL AVERTISMENT

HDGHGGG

« Pas cu pas, metodic și calculat, Occidentul se prăbușește pe mâna lui. Partenerii noștri de peste Ocean, pur și simplu nu pot să accepte că în viață se mai și pierde, nu doar câștigă. Federația Rusă este obligată moral sa repare în lume tot ce a stricat SUA în vremea când Noua Ordine Mondială era Unipolară. Ne așteaptă zeci de ani de reconstrucție și de readaptare la realitățile contemporane ale tuturor cetățenilor lumii care au fost afectați de manipularea occidentalo-americană. Trebuie reintegrați și ei în societate, pentru o LUME NORMALA avem nevoie de toți cetățenii planetei, inclusiv de cetățenii civili americani!

 Paradigma s-a schimbat, totul în viață are o ciclicitate. Cum Pactul de la Varșovia a fost obligat să pună PUNCT în anii 90, vine vremea cât de curând să facă același lucru și alte alianțe (precum NATO n.r.). Schimbarea este ireversibilă, chiar dacă pare că se desfășoară greoi, dar ea se desfășoară temeinic, pe direcții clare și neabătute. Recunosc, planurile operațiunii militare au fost puțin îngreunate la un moment dat, dar asta a fost în folosul nostru, în sensul că am reușit să ne „măsurăm” bine si întocmai potențialul inamicului, modul lui de acțiune oarecum disperat al partenerilor noștri de peste Ocean si din Occident. Cunosc în amănunt absolut totul despre ceea ce se întâmplă în desfășurarea operațiunii militare speciale și dețin controlul asupra tuturor mijloacelor de răspuns și de apărare al Federației Ruse.. Primesc zilnic rapoarte și mă consult zilnic cu cei mai mari strategi militari din Federație, ceea ce mă face să spun că lucrurile sunt sub control. Pot chiar să afirn cu mândrie că numărul estimat înainte de declanșarea operațiunii militare în pierderi umane în 8 luni, este mai mare decât este cel real, acum, drept pentru care felicit toți soldații de acolo și pe comandanții lor, pentru profesionalismul de care au dat dovadă. Noi nu avem ce negocia cu Ucraina, pentru că nu cu ei negociem cu adevărat! Da, când SUA va vrea să negocieze cu noi, suntem dispuși să o facem, dar doar în termenii noștri. O seară frumoasă vă doresc! » - a declarat președintele Federației Ruse, Vladimir Putin azi, cu ocazia ultimei vizite in garnizoana mobilizaților din orașul Volgograd, mobilizați care au declarat la unison că sunt pregătiți să intre în teatrul de operații pe front, conform agenției de presă TASS, citată de makassar.tribunnews.com

CIPRIAN  TOMA

Featured

PIRANHA DE BAHLUI

Ce o să citiți mai departe și ce veți fi puși să cunoașteți, nu găsiți pe toate drumurile...

Gabriel Mihaila Sat, 03/09/2024 - 14:14
EL SALVADOR SE SALVA! SLAVA!

Presedintele El Salvador respinge elitele si reconstruieste tara

Ce se întâmplă dacă un președinte al unei națiuni s-ar ridica radical împotriva elitelor malefice și s-ar reconstrui națiunea, astfel încât oamenii să prospere?

Gigi Petrovan Mon, 02/26/2024 - 06:19
„LA MIEZUL NOPTII VA CADEA O STEA!”

Acest lucru nu s-a mai întâmplat pâna acum... si va schimba totul!

Niciodată până acum nu a existat o asemenea manifestare a întunericului pe Pământ.

Gigi Petrovan Sun, 02/25/2024 - 08:53
POPA GÂDEA PREDICA APOCALIPSA LUI PUTIN

MOTO: „La Gâdea la poart

Gabriel Mihaila Sat, 02/24/2024 - 14:48
FENOMENUL DAN PURIC

Un vechi proverb spune „fă-te trate cu Dracu până treci puntea”. Evident, dracul o păzește și nu lasă să treacă decât pe cine vor mușchii lui. Prin urmare ne-am înfrățit cu SUA, UE și NATO.

Gabriel Mihaila Thu, 02/22/2024 - 09:53
TEMA DE DIRIGINTIE – DAVID SORENSEN

Are omenirea nevoie de o alta pandemie, pentru binele nostru?

lucru poate suna îngrozitor, dar

Gigi Petrovan Tue, 02/20/2024 - 08:02
DIFERENTE

S-au tăvălit în chinuri „deontologii”, de ziceai că îi exorcizează popa de la Tanacu, după interviul pe care

Gogu Orlando Thu, 02/15/2024 - 11:45

INTROSPECTIE

Ce mi-aș spune dacă aș fi cel mai bun prieten al meu?

Cu siguranță, mi-aș spune adevărul, pentru că mi-aș vrea binele dezinteresat.

Tags