TRIUMFUL MEDIOCRITATII

jkjgf7yuh

O magnifică stare de euforie a cuprins o parte a societăţii atunci, în 2014, când s-au opintit cetăţenii şi-au ales fiinţa fără grai şi fără idei ca să-i conducă spre noi victorii şi spre un viitor luminos. Jurnalista Oana Stănciulescu, dată afară de curând din studioul televiziunii REALITATEA TV pe motive de „legături pe-din-dos”, cu ochii umezi şi cu slova lovită de emoţie scria atunci : „minunea s-a produs !!! ”; dacă nu citeai articolul, te-ai fi putut înşela, închipuindu-ţi că este vorba de Naşterea Domnului, nu de alegerea lui Klaus. În spatele ei, un cor de lăudaci ridica în slăvi gaura covrigului încercând să ne convingă că nouă covrig nici nu ne trebuie.

Gloata de gânditori de „dreapta”, abia ieşiţi din efortul de campanie, nu au avut timp să-şi tragă sufletul şi s-au apucat, noaptea, să-i scrie discursuri. Băsescu Traian s-a oferit să-l scoată în lume, să meargă cu el în Europa, să stea alături, scaun lângă scaun, să-l calce pe bombeu pe sub masă când gafează şi să-l instruiască în tainele utilizării scobitorilor pe la dineurile oficiale.

Una peste alta, totul era bine … mă gândesc astăzi că alegerea lui Băsescu Traian a fost mereu victorie a şmecheriei, rapacităţii abjecte, trivialităţii, cinismului şi lipsei de educaţie, mulţi dintre cei care l-au ales de ŞASE ori (2 bucăţi primar, preş’ 2004, reconfirmat referendum 1, preş’2009, reconfirmat referendum 2) regăsindu-se în această personalitate vulgară deraiată în sus pe scara socială sau aspirând măcar către un parcurs asemănător, la o dimensiune mai mică, poate .

Dar cărei categorii de populaţie îi aparţine victoria lui Klaus? Aş spune că triumful lui este triumful mediocrităţii şi submediocrităţii cenuşii. „Forrest Gump”-ul de Sibiu îşi depăşeşte scenariul, şi-n loc să fie medaliat de preşedinte, dintr-o banală confuzie de interpretare, ajunge el însuşi şef la Casa Albă de Cotroceni.

Ce final ! Ce aplauze!

Altfel, nimic de zis, şi-a început frumos mandatul: un set de declaraţii pentru intern şi alt set de declaraţii pentru export, dorinţă manifestă de a fi urmaşul „PAS CU PAS” al lui Băsescu Traian, laudatio ciripită pe de rost pentru Kovesi şi DNA, promovat Livia Stanciu pe principiul „o mână spală pe alta” , gâdilat fin sub bărbie LICURICI consacrat … Adică tot ce trebuie pentru asigurarea unei pernuţe moi sub fund pentru următorii cinci ani .njhdsd

Numai că între timp a observat că numai cinci ani sunt prea puțini pentru lenea lui ancestrală și pentru foamea lui de confort. Și ne-a comunicat, senin, într-o piață goală și cu microfonul sprijinit în fermitatea a trei pietre din pavaj , că EL MAI VREA O DATĂ!!!

LUMINITA ARHIRE

Video

Featured

S I M U L A R E A

De multe ori ar trebui să lăsăm goana asta nebună cuprinsă de frenezia  banilor care fie că sunt foarte mulți, fie că sunt foarte puțini, ne ocupă mintea și ne comandă creierul fără să mai fim capabili să gândim puțin cu capetele noastre. Consecința?