M-am urcat în trenul vieții
Dintr-o gară mai retrasă,
Să-i dau aripi tinereții
Spre o lume mai frumoasă!
Așteptam grăbit să vină
Trenul meu accelerat,
Dar nu știu din ce pricină
N-a oprit, nu m-a luat!
Pe un scârțâit de şine
A venit într-un târziu
Personalul, pentru mine,
Oare-aveam bilet?...Nu știu!
Am urcat la clasa a doua
Fuga-n ultimul vagon,
Pe palme luasem roua
Florilor de pe peron!
Am trecut prin multe gări,
Călători urcau mereu
Unii cu brațe de flori,
Alții cu bagaj mai greu!
Unii coborau în grabă
Ajunși unde și-au dorit,
Alții, fără nici o treabă,
Se plimbau necontenit!
Eu cu roua de pe palme
M-am spălat un pic pe față,
M-am rugat atunci...o, Doamne,
Ai grija de a mea viață!
Și-a avut grijă de mine
Așa cum eu L-am rugat,
Chiar cu scârțâit de sine
Dumnezeu nu m-a lăsat!
M-a purtat prin locuri multe
Și prin gări ce m-au durut,
Dar mi-am pus un senin pe frunte
Și din tren n-am coborât!
Încă mai sunt călător
În trenul meu personal
Și-mi port sufletul cu dor
Unduind pe-al vieții val!
Câte gări mai am în față...?
Încă nu știu să vă spun,
Atât știu, mi-e drag de viață,
Ce-i frumos din ea adun!
Și scriu totul într-o carte,
Până nu e prea târziu.
Când va fi ultima parte,
Nu pot să vă spun ....Nu știu!
TEODORA DUMITRIU