Nu mai pot frate! Nu mai pot. Io am o problemă mare cu producătorii de electrocasnice. Ăștia mi-au mâncat sufletu'. Și nu de azi de ieri. Ci de când am scos și noi capul în lumea bună căptușindu-ne cu blendere, roboți, sterilizatoare, mașini de spălat vase, d-astea inteligente cât să nu mai faci frișca la tel și să speli tigăile cu tix.
Ca tot omu' furat de miraj, cât îs io de retrogradă și mă încăpățânez să frământ pâine și cozonacul cu mâinile, mi-am luat toate drăciile de pe fața pământului, că așa suntem noi. Ne place să avem. Strângem cureaua si ne luăm robot de bucătărie. Ultimu' răcnet. Da' p'ăla dinainte de ultimu' nu l-am aruncat. Nuuuu!!! Că încă merge. De ce naiba să-l arunc? Nu frate, că-i bun.
Așa, ăsta de zic io că-i nou, are deja 3 ani. O fi apărut alt ozeneu între timp, da' la mine ăsta rămâne nou. Să fie clar. Are nu știu câte piese. Mai mult de jumate nici nu știu la ce dreaq să le folosesc. Când l-am cumpărat și am intrat în casă cu el, o cutie cât juma' de dormitor, mama a întrebat: da' Daniela unde e???
Mă rog, eram în spatele cutiei. Intram cu ușurință chiar în ea, fără să fie nevoie să fiu tranșată.
Și-așa m-am trezit cu 3 blendere, 2 dispozitive militare tip robot de bucătărie, 3 mixere, masină de pâine, 2 microunde...ce dacă ăla vechi e stricat, lasă-l acolo, nu știi când pui cloșca în el...plus resturi mămică... Cuțite de robot, palete de mixer, căni de nutribulet, juma' de storcător de fructe, discuri d-alea rotunde de am aflat după doi ani jumate la ce folosesc, răzătoare wernet incomplete...Multă vreme le ziceam werner, până m-am potolit.
Și vă spuneam că am o mare problemă cu producătorii de drăcii casnice fără de care viața e pustiu.
Mă nene, cât de panarame și de săraci sunt ăștia de fac cablul de băgat în priza de doar 30 de cm? Mă nene, cât creier o avut ăla de-o făcut firu' ăla de treij' de centimetri. Ce minunea vieții și-o fi imaginat găngăloiu', că îmi pun priză din juma' în juma' de metru? Că blenduiesc cu frică să nu fug cu priza din perete???
Vasu' vieții, ăla de bagi în el să toace că te doare mâna de la cuțit, stă șui. Într-o rână. Ca nu ajunge cablu' la priză. La douj' de cm....
Azi mi-a ieșit fum din cap. Unu' d-asta de aveam în fața ochilor, producător de orice d-astea, îl vedeați pe axu' drumului mergând cu toporișca înfiptă fix în mijlocul țestei deștepte. Și cu cablu' de treij' de cm înfășurat de 10 ori în jurul gâtului. Îhi. Mizam pe elasticitate.
So, am vrut să bag blenderu' lu' pește în niște legume. Să fac un bleasc. Deasupra mesei am o priză. Masa îi lată de fro' 70 de cm. Io dincolo de masă, logic. Și dă-i și trage de cablu, și trage...și trage. Moaș'sa pă gheață, mă săturasem să blenduiesc aerul.
Și vrrummm, vrummmm, mai mult pe lângă castron, întinde-te peste masă, du-te cu tingirea aproape de priză, iar trage, iar vrummm...pe buneee????
Ce fel de revelație o fi avut idiotul de-a zis: taie!!! Treij' de cm ajunge! Păi mă diliule te-ai gândit că poate io vreau să mă plimb cu mixeru' pân' casă să ți mixez ție creierii??? Ă??
Nu vreau să-ți spun că îți doresc să-ți bag blenderul vertical undeva. Nu.
Vreau să-ți spun că să pot să mermelesc niște amărâte de legume fierte a trebuit să mă urc cu partea dorsală pe masă!!!
Când te prind dragă producătorule îți promit o discuție academică cu tema ce poți face cu treij' dă cm de cablu. Savant te face mama!!!
DANIELA TARAU
