SUPLICIU SAU SACRIFICIU?

hdsghdfhfhh

O doamnă cu care sunt prieten virtual pe Facebook intervine cu un comentariu într-o discuție pe pagina mea și ne apostrofează cumva pe aceia care susținem deschis cauza profesorilor greviști până în pânzele albe, adică până crapă toată clasa asta politică și dacă trebuie și noi, de gâtul ei - că nu ne gândim și la copii, mai ales la aceia de a VIII-a și de a XII-a.

Ba tocmai la ei ne gândim când spunem ce spunem! Generația noastră ESTE VINOVATĂ ÎN TOTALITATE pentru că suntem astăzi așa cum suntem și am ajuns unde am ajuns! Noi, din lăcomia noastră, din superficialitatea noastră, din prostia noastră cu care am fost înzestrați de anii comunismului și ținuți în întunericul cunoașterii, ne-am comportat ca niște barbari, ca niște oi proaste și am dispersat turma mioritică, încercând să ne transformăm peste noapte din oi în lupi. Am lăsat deoparte educație, morală creștină, bun simț, cultură individuală, absolut tot cu ce eram înzestrați totuși prin școala făcută și educația părinților noștri și am pornit ca taurul prin arenă rănit de moarte să ne zbatem să facem avere prin orice mijloace - „pentru copii, pentru viitorul lor”, într-o mare ipocrizie - când de fapt era lăcomia noastră ținută în frâu de dictatura comunistă. Am lăsat copii de izbeliște, au crescut educați de alții care asta au țintit, să preia educarea unei noi generații „anticomuniste” care să poată nega și distruge tot ce au creat părinții lor în viață! Așa au crescut, concomitent cu distrugerea Școlii românești, iar azi, la rândul lor au copiii lor de crescut și de educat, dar din nefericire sunt total spălați pe creier și noi înțelegem abia acum că am greșit! Știm ce ar trebui de făcut, dar suntem poate prea bătrâni să mai avem suflu, să avem putere, să avem determinare, iar singurul lucru pe care îl mai putem face acum este să îi îndemnăm pe copiii noștri să nu facă aceeași greșeală pe care am făcut-o noi cu dânșii, anume să facă cu adevărat o Revoluție și - cu mijloace pașnice - să facă un nou sacrificiu, dar de această dată conștient și al unei nații aflate în derivă, să pierdem cu toții o vară și chiar și o toamnă dacă este nevoie și să stăm în stradă până ce actuala clasă politică va sucomba! Vor pierde „progeniturile ” un an școlar? Mulți români au pierdut viața, au pierdut șansa de a fi trăit și în alt regim decât acela pe care l-au răsturnat din prostia de a fi fost manipulați și înșelați. Să știți că dacă am fi văzut cât de cât urmarea faptelor noastre de a ne fi raliat la Lovitura de stat din 1989, nimeni nu ar fi dorit moartea lui Ceaușescu, cu toate că nimeni nu ar fi putut să o oprească, deoarece el a fost condamnat mai demult de călăii globaliști.

Da, să piardă anul școlar și cei de-a 8-a și cei de-a 12-a, să nu meargă dacă asta se va întâmpla, la liceul sau universitatea de elită din lume, dar acest sacrificiu pe care l-am face ar însemna poate o ultimă șansă pentru salvarea noastră ca popor. Să continue tot cu aceste hiene la conducerea țării? Cu acești criminali care și-au sacrificat propriul popor, propriile rude, propria Țară? Vor ieși doar niște viței cu diplome și chiar dacă cei câțiva aleși care dispun de bani să se susțină cu meditații extrașcolare, vor face universitățile cele mai titrate din lume,  tot niște inadaptați sociali vor deveni, tot niște elite inutile pentru societate!

Fără societatea din care provii, fără poporul din care tu te tragi și îți ai rădăcinile, nu vei crește decât o buruiană care face umbră inutil pajiștei cu florile ofilite.

GABRIEL MIHAILA

 

Featured

S I M U L A R E A

De multe ori ar trebui să lăsăm goana asta nebună cuprinsă de frenezia  banilor care fie că sunt foarte mulți, fie că sunt foarte puțini, ne ocupă mintea și ne comandă creierul fără să mai fim capabili să gândim puțin cu capetele noastre. Consecința?