SUFLET HOINAR

bghgfdf

Mi te-ai  întors iar, suflete hoinar,

Atât de obosit și de murdar -

Pe unde-ai fost, de-mi vii acum

Atât de plin de praful de pe drum?

Cu fața galbenă și suptă

Cu părul năclăit ,

Cu haina ruptă....

Departe-am fost, sus, sus, departe.

Trecuta-am hotarele lumii deșarte.

Sunt beat de dragostea tăriei,

Și-am gustat din vinul veșniciei.

Nu mă-ntreba nimic, ci stai,

Căci port pe haine pulbere din Rai.

Pe tălpile si-n palmele mele,

Port încă pulbere de stele.

Pe părul meu, pe strai,

Port încă roua crinilor din Rai.

Și ochii poartă încă-n ei,

Din strălucirea veșnică, scântei -

Sunt beat - de vinul sfintei bucurii!

Mai lasa-mă, așa !

Nu mă trezi! ....

Prin  cer, departe-am hoinărit!

Nu mă peria și nu mă curăți -

Port pulberea seninei veșnicii!

Teodosia Lațcu - Hoinar

Tags

Featured

S I M U L A R E A

De multe ori ar trebui să lăsăm goana asta nebună cuprinsă de frenezia  banilor care fie că sunt foarte mulți, fie că sunt foarte puțini, ne ocupă mintea și ne comandă creierul fără să mai fim capabili să gândim puțin cu capetele noastre. Consecința?