Nu se hotărăște vara să mai plece, încă-mi este
Și se gudură prin iarbă și prin valurile mării.
Chiar de trenă-am agățat-o c-un poem într-o poveste
Tocmai când urca-n vagonul ce-aștepta ora plecării...
Elegantă în ținuta de voiaj cu flori la tâmple,
Cu umbreala-i dantelată asortată cu poșeta
Aștepta chiar lângă toamnă, un miracol să se-ntâmple
Și în ultima secundă i-am furat din mâini ștafeta.
E și-acum în vers la mine, c-un Campary de la gheață
Și împarte generoasă din bagaje sori pe plajă.
În șezlongul de dantelă cu ea însăși se răsfață,
Eu mă delectez cu-albastru și cu verde și ce vrajă
Mi se-ncuibă prin artere, ca un drog cu-aromă pură
Și îmi urcă până-n creier și coboară-ncet pe gură.
Rămâi, vară, înc-o vreme, că nu te-am gustat destul
Și de tine, niciodată n-aș putea să fiu sătul...
VIOLETTA PETRE
