SRI SI GROAZA DE BECIUL DOMNESC

picture

Îl cunoaşteţi cu toţii pe prietenul meu Florin (mai ales din postările mele anterioare) care, în ultima perioadă, parcă a dispărut, nu l-am mai întâlnit de anul trecut, din luna Noiembrie. A venit astăzi la mine şi, cum a intrat în biroul meu, aşa cum de fapt mă şi aşteptam, a început să-mi reproşeze că nu fac nimic, că nu mă implic în scandalul din ultima perioadă generat de OUG 7, deşi cunosc bine cine este în spatele acestui scandal, cine l-a declanşat şi cine îl orchestrează, şi mai spune Florin că de ce nu am spus şi nu spun nimic despre acest scandal, pentru că opinia publică să cunoască subteranele acestuia.

- Nu este adevărat, i-am răspuns eu, sunt permanent prezent cu informaţii de interes general, multe dintre ele sunt aşa de delicate încât unora le e teamă să le şi citească, dar să le şi comenteze.

- Dar nu ai spus nimic despre cei care orchestrează scandalul din Justiţie, despre procurorii şi judecătorii care s-au unit şi vor abrogarea ordonanţei amintite, dar mai ales a Secţiei pentru investigarea infracţiunilor comise de magistraţi – îmi reproşează Florin.

- Nu am spus pentru că nu ştiu cine o face, îi răspund eu.

- Cum nu ştii, n-ai aflat încă, sau te-a lovit şi pe tine "SURDĂ" că pe Iohannis? – mă ceartă prietenul meu! Dacă nu ştii am să-ţi spun eu ce este cu această agitaţie. I-a năpădit frică, mai bine zis groază, atât pe procurori, cât şi pe judecători, şi ştii de ce?

- Păi cum să nu-i apuce strechea, când au văzut ce îi fac cei de la SIIJ, Codrutei în situaţia în care aceasta se bucura de atâta sprijin din interior, dar mai ales din exterior, din partea celor care îi sunt şefi şi ale căror interese le-a slujit, trădându-ne pe noi, pe romani. Toţi se gândesc la faptul că dacă aceste lucruri i se întâmplă Codrutei Kovesi, în condiţiile anterior amintite, cu atât mai mare este pericolul pentru ei, care nu mai au nicio umbrelă de protecţie. Cu toţii se gândesc că va veni şi pentru ei vremea scadentei, când vor răspunde pentru încălcarea gravă a legii, pentru încătuşarea oamenilor nevinovaţi, umilirea acestora şi pentru aruncarea lor în temniţă deşi ştiau foarte bine că aceştia nu încălcaseră normele legale. Cum vor justifica ei rechizitoriile prin care au fost trimişi în judecată, când la dosar nu existau probe reale incriminatoare? Nici cei care susţineau în instanţă aceste dosare nu au somnul uşor, pentru că sunt complici la distrugerea destinelor a sute de persoane!

- Bine, ai dreptate, îi spun eu, dar nu înţeleg de ce şi o parte a judecătorilor au achiesat la acţiunea lor?

- Cum nu înţelegi? Şi pe ei i-a apucat frică. Sunt conştienţi de faptul că, după procurori, ei urmează să dea socoteală. Doar ei au dat sentinţele, în cârdăşie cu procurorii, că oameni nevinovaţi să ajungă în spatele gratiilor. Dacă ei nu făceau sluj în faţa celor care i-au dirijat, nu se putea face nimic, nu existau acum atâtea drame şi chiar tragedii.

- Bine, înţeleg, dar cine este în spatele acestor acţiuni, şi de ce o face?

- Nimeni alţii decât cei de la SRI, mai precis cei din conducerea instituţiei, în frunte cu domnul Ciocârlan! Adjunctul lui Hellvig este cel care, împreună cu Maior, Coldea şi Dumbravă, a făcut jocurile în câmpul tactic numit Justiţie, mai ales cât a condus structura Apărarea Constituţiei, poziţie din care a declanşat prigoana împotriva oamenilor politici, a oamenilor de afaceri, a jurnaliştilor, a multor magistraţi, a specialiştilor în diverse domenii, inclusiv a militarilor de rang înalt, toţi incomozi celor din exterior în slujba cărora Ciocârlan s-a pus, împreună cu toţi membrii grupului infracţional organizat din care a făcut - şi face încă - parte.

- Nu cred, îi spun eu, că aşa stau lucrurile, că cei din conducerea SRI se vor lăsa cuprinşi de panică! Dar el îmi răspunde că mă înşel.

- Cum să nu fie cuprinşi de groază, când ştiu ce au făcut? Doar ei sunt cei care au construit dosarele pentru persoanele incomode, au condus anchetele penale, sau au participat la derularea actelor procedurale, inclusiv a percheziţiilor, au măsluit probele, au modificat conţinutul înregistrărilor cu ocazia transcripturilor, astfel că în acestea să apară aspecte pe baza cărora cei vizaţi să poată fi acuzaţi, au comandat sentinţele şi au trimis persoanele respective între zidurile închisorilor pentru mulţi ani. Cum vor justifica sumele enorme cheltuite pe monitorizarea a milioane de oameni pe siguranţa naţională, când, în realitate, cazurile care se încadrau în această zonă sunt foarte puţine. Nu este asta deturnare de fonduri, dacă cheltuieşti banii pentru alte acţiuni decât cele pentru care s-au aprobat? Pentru toate aceste abuzuri, toate aceste fărădelegi, cei vinovaţi trebuie să fie traşi la răspundere, inclusiv penală!

Va veni vremea când cei supuşi la represiune nedreaptă vor formula plângeri împotriva celor care i-au pus sub ghilotina, deşi ştiau că sunt nevinovaţi, şi ţinând cont că au acţionat în cârdăşie cu procurorii şi judecătorii aserviţi, competenta de soluţionare a acestor plângeri va reveni Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie, ai cărei procurori nu se lăsa influenţaţi de către cei din structurile de forţă şi vor să reinstaureze primatul legii şi al respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor. Asta, şi faptul că au pierdut controlul asupra acestei zone, îi îngrozeşte cel mai mult, şi de aceea se lupta cu toate mijloacele. Acum cred că înţelegi cine şi de ce a declanşat acest scandal din Justiţie

- îmi spune Florin. Îmi vine greu să cred că se poate merge până aici, că SRI-ul poate să aibă o conducere mafiotă, capabilă de aşa ceva pentru a-şi proteja interesele meschine, ilegale, cu orice preţ.

Aşa stau lucrurile domnilor Hellvig şi Iohannis? Spuneţi-ne domniile-voastre care este realitatea, sau nu aţi auzit nici despre aceste aspecte... Poate ne răspunde şi domnul Iohannis o dată, cel puţin în pauză dintre două sezoane de schiat, sau în cea dintre excursiile în străinătate. Deşi este greu de presupus că o va face, noi încă sperăm, pentru că ... speranţa moare ultima...

poza  General Dumitru Iliescu

Featured

S I M U L A R E A

De multe ori ar trebui să lăsăm goana asta nebună cuprinsă de frenezia  banilor care fie că sunt foarte mulți, fie că sunt foarte puțini, ne ocupă mintea și ne comandă creierul fără să mai fim capabili să gândim puțin cu capetele noastre. Consecința?