SRI IASI COMPLICE LA CRIMA ORGANIZATA ?

jdfhfuhug

Daniel Horodniceanu, fost procuror-șef la DIICOT Central, a solicitat la CSM să fie retrimis la DIICOT Iași, după ce a pierdut în favoarea lui Felix Bănilă reconfirmarea la conducerea parchetului anti-mafia din România. Solicitarea îi fusese aprobată. Horodniceanu a strecurat presei că vrea să se întoarcă la Iași ca să finalizeze un dosar mai vechi.

Procurorul Horodniceanu a schimbat foaia și a decis să candideze, cu succes, la o funcție de procuror european în cadrul EPPO.

Ce dosar mai vechi dorea Horodniceanu să închidă? Sub ce formă? Continuarea cercetărilor sau redeschiderea anchetei? De ce a plecat de la DIICOT Iași?

În mod tradițional și anecdotal, DIICOT lucrează foarte foarte bine cu Direcția Operațiuni Speciale și cu Direcția Generală Anticorupție, ambele de la Ministerul de Interne. Cu toate acestea, DIICOT cercetează și cauze care implică criminalitatea transfrontalieră, iar aici dă de SRI. Nu sunt cunoscute detaliile colaborării DIICOT-SRI. Putem presupune și spera că aceasta există și se derulează în mod legal.

Principalele domenii în care DIICOT întocmește rechizitorii sunt: constituirea de grupuri infracționale în traficul de droguri, traficul de persoane majore, traficul de minori, traficul de armament rezidual din URSS, tăierile ilegale de arbori ș.a.

EPPO, Oficiul European al Procurorului Public, colaborează cu serviciile secrete din întreaga UE, cu Eurojust, cu Europol, cu Interpol. Să fi fost nemulțumit procurorul Horodniceanu de sprijinul SRI Iași acordat către DIICOT Iași? Să fi dorit acesta să lucreze la o instituție mai mare cu mai multe resurse? Care a fost dosarul de la Iași pentru care Horodniceanu a dorit să revină în cadrul parchetului anti-mafia ieșean? A reușit să-i trimită în judecată pe suspecți? A obținut condamnări? Ar fi putut pleca la EPPO fără să se fi asigurat că dosarul ”lui” s-a finalizat cu condamnări definitive?

Mi se pare nespecific ca un procuror cu vechime să-și reia atribuțiile și să nu rămână în funcție atât până la trimiterea rechizitoriului în instanță, dar și până la rămânerea definitivă a eventualelor condamnări. Poate promovarea sa la EPPO a urmărit desprinderea lui de acest fantomatic dosar mai vechi.

Că tot vorbim de crima organizată și de SRI, trebuie amintită tragedia personală a colonelului SRI Iași, Gheorghe Șerban, al cărui băiat a fost omorât cu sânge rece, caz catalogat rapid de procuratura ieșeană drept sinucidere accidentală, concluzie contestată vehement de către ofițerul SRI.

La liceul băiatului, DIICOT a documentat trafic de droguri. Într-un interviu televizat, colonelul SRI Șerban a afirmat că pe parcursul carierei sale nu a avut parte de ”altercații”, manifestare specifică grupărilor de crimă organizată. Este lucru larg cunoscut că grupările de crimă organizată beneficiază și de sprijinul foștilor ofițeri de informații sovietici proveniți din KGB și din SVR, având acoperire în municipiu de consultanți, oameni de afaceri sau instructori de arte marțiale. Unii vorbesc limba română extrem de fluent, iar alții au acel pronunțat accent sovietic.

Părerea mea este că Horodniceanu a fost îndepărtat de la instrumentarea cazului pe care dorea să-l finalizeze, prin promovarea într-o funcție superioară, și că, odată cu demisia colonelului SRI Șerban, SRI Iași a redus colaborarea cu DIICOT Iași. Aici, în mod normal, factorii de decizie ar trebui să vadă dacă a fost vorba de o acțiune pur administrativă, decizie proastă oricum, sau dacă este vorba de protecție informativă din partea unor ofițeri SRI Iași pentru grupări de crimă organizată.

Nu trebuie exclusă nici varianta că anchetele DIICOT Iași au deranjat interese de-ale SRI Iași, care se folosea de cetățeni străini implicați în grupări de crimă organizată. Nu trebuie neglijată nici demisia șefului SRI Iași, Cătălin Peptan, după cazul Sabin Șerban, formă mascată de recunoaștere a unei vinovății față de colectivul de ofițeri operativi din cadrul SRI Iași, în sensul fie al unui schimb de informații deficitar sau al scurgerilor de informații sensibile.

Accentuez ca și înainte faptul că ofițerul SRI Iași, Gheorghe Șerban, prin demisie, a părăsit nu numai mediul de lucru, dar și mediul de habitație, ambele fiind reprezentate de municipiul Iași, cu scopul asigurării siguranței copilului supraviețuitor.

Dacă un ofițer specialist al SRI a decis că Iașul a devenit nesigur pentru familia sa, cum naiba ar trebui să se simtă civilii din municipiu???

PAUL SAVA

Featured

S I M U L A R E A

De multe ori ar trebui să lăsăm goana asta nebună cuprinsă de frenezia  banilor care fie că sunt foarte mulți, fie că sunt foarte puțini, ne ocupă mintea și ne comandă creierul fără să mai fim capabili să gândim puțin cu capetele noastre. Consecința?