„SOUFLE” DE GREIERI CU PADUCHII

hndjgjhjhh

Ieri m-am uitat un sfert de oră la Discovery, la un episod din Al Doilea Război Mondial. Si era despre primul atac aerian asupra orașului Tokyo. Vă plictisesc scurt pentru că mă macină o întrebare care trebuie puțin contextualizată: Carevasăzică, toate bombardierele americane din Pacific (fără număr, vorba lui Guță) au fost grupate într-o forță de asalt la mică altitudine - 1500 de metri, scopul fiind acela de a turna napalm peste oraș. Au făcut vreo 120.000 de victime civile, care - zice realizatorul - sunt mai multe decât în cazul bombei atomice de la Hiroshima și au aruncat asupra centrului orașului 1,3 milioane de tone de napalm. Densitatea bombardamentului a consumat oxigenul din atmosferă, iar o treime din victime au murit, nu arși, ci sufocați de la lipsa de oxigen! Când auzi grozăvia asta, nu e așa că te gândești că salvarea planetei stă în catalizatorul mașinii tale?

În fine, revenind la războaiele mai actuale, acum, că presa l-a îmbolnăvit pe Putin și de Parkinson, eu sper să nu îl vindece iar miraculos - precum de cancerele precedente - și să câștige odată Zeky războiul, că mai are puțin UE și crapă de frig.

În Germania are loc o anchetă care vizează demiterea ministrului ecologist al Mediului, care, cică, ar fi ignorat un raport al specialiștilor când a dispus închiderea ultimelor 3 centrale nucleare din sistemul energetic german. Păi, la noi, ne mint ciuca și ciolacu, din sculare-n culcare și nimeni nu își bate capul să le ceară demisia, concluzia fiind că la noi funcționează democrația adevărată!

Și vă mai zic una din îndepărtata Americă: Cică democrații l-au închis pe Biden în casă pentru a nu mai pierde din voturi, fenomen care se întâmpla la fiecare apariție electorală a senilului. Adică, au încuiat senilul în casă, în speranța că nu îi vor bate republicanii foarte rău în alegerile ce va să vină luna asta.

De Elon Musk și Angelina Jolie și prezența lor la castelul Bran nu mai zic nimic. După ce Pro TV a omorât oficial salamul, orice fake e posibil. Mă aștept ca la următorul eveniment monden să vină Elvis, pe o trotinetă electrică, pentru a salva planeta și să consume ceva ecologic.

Și nu disperați! Victoria Ucrainei e aproape. Doar la vreo 60 de miliarde de dolari distanță! Până atunci, dușuri reci și lumânări! Iar la deplasarea cu trotineta, nu uitați să vă puneți casca de polietilenă! Cât privește masa, soufle de greieri și păduchi, că la alea 60 de miliarde avem toți datoria să contribuim! Slava!

GOGU ORLANDO

Featured

PIRANHA DE BAHLUI

Ce o să citiți mai departe și ce veți fi puși să cunoașteți, nu găsiți pe toate drumurile...

Gabriel Mihaila Sat, 03/09/2024 - 14:14
EL SALVADOR SE SALVA! SLAVA!

Presedintele El Salvador respinge elitele si reconstruieste tara

Ce se întâmplă dacă un președinte al unei națiuni s-ar ridica radical împotriva elitelor malefice și s-ar reconstrui națiunea, astfel încât oamenii să prospere?

Gigi Petrovan Mon, 02/26/2024 - 06:19
„LA MIEZUL NOPTII VA CADEA O STEA!”

Acest lucru nu s-a mai întâmplat pâna acum... si va schimba totul!

Niciodată până acum nu a existat o asemenea manifestare a întunericului pe Pământ.

Gigi Petrovan Sun, 02/25/2024 - 08:53
POPA GÂDEA PREDICA APOCALIPSA LUI PUTIN

MOTO: „La Gâdea la poart

Gabriel Mihaila Sat, 02/24/2024 - 14:48
FENOMENUL DAN PURIC

Un vechi proverb spune „fă-te trate cu Dracu până treci puntea”. Evident, dracul o păzește și nu lasă să treacă decât pe cine vor mușchii lui. Prin urmare ne-am înfrățit cu SUA, UE și NATO.

Gabriel Mihaila Thu, 02/22/2024 - 09:53
TEMA DE DIRIGINTIE – DAVID SORENSEN

Are omenirea nevoie de o alta pandemie, pentru binele nostru?

lucru poate suna îngrozitor, dar

Gigi Petrovan Tue, 02/20/2024 - 08:02
DIFERENTE

S-au tăvălit în chinuri „deontologii”, de ziceai că îi exorcizează popa de la Tanacu, după interviul pe care

Gogu Orlando Thu, 02/15/2024 - 11:45

INTROSPECTIE

Ce mi-aș spune dacă aș fi cel mai bun prieten al meu?

Cu siguranță, mi-aș spune adevărul, pentru că mi-aș vrea binele dezinteresat.

Tags