Acest specimen fals de om a fost un personaj pe care am avut ocazia să-l detest și să-l înfrunt. Prin 1998-99 – cam de când Chirica se lipea de pereții din holul primăriei să facă loc de trecere femeilor de serviciu, cu găleata cu zoaie și mopul în mâini – Simirad (fie-i marmora grea pe chept) – l-a adus forțat pe acest trepăduș numit Șavlovschi, ca Inginer Șef la Citadin... La vechiul „nou” Citadin, cel ce fusese condus de ing. Mihai Teodorescu în chip măiastru, de l-a făcut pe Moș Chiorpec ot Coțușca, (re)cunoscut în toată România ca exemplu de oraș ce a votat masiv „Cheia” și care zbura spre dezvoltarea economiei de piață și modernitate. Teodorescu a plecat mai mult forțat de Tătuca Turnătorilor la Securitate Simirad, care după un mandat de glorie, s-a gândit el că deja știe destulă Admenstruație ca să-și pună în puncte cheie reptile ca și el, cu care să purceadă la devalizarea Iașului. Pe Teodorescu l-a înlocuit cu Viole(n)ta Cănilă – o madamă economiozdă care înjura birjrește inginerii în ședințe zilnice, ținute tocmai pentru a-și băga ea penisul pe care îl visa, dar nu-l avea, motiv pentru care poseda una bucată soț alcoolizat, pe care trebuia să-l care în rucsac în spatele ei. Rucsacul a fost încăpător, că lângă alcoolistul de bărbat a cărat cu sârg și cu ajutorul lui Simirad și trei fete pe care le avea și le-a făcut „oame” în Admenstruația Publică...
Ei, bine, Simirad i l-a adus ca și mână dreaptă făcută cange, ca Inginer Șef și pe „dom Șavlovschi”, un șnapan ce lucra la primărie pe la cadastru și care îl servise pe Tătuca cu învârteala terenurilor de pe coama dealului Miroslava, unde apoi a răsărit într-o noapte, Platoul Însorit, cu toate utilitățile făcute din banii publici ai Iașului.
În acest context, Șavlovschi-Scaraoțchi a ajuns Inginer Șef peste o întreprindere foarte complexă, unde lucrau niște ingineri specialiști de marcă pe mai multe domenii, printre care mă număram – fără modestie – și eu...
Șavlevschi avea nevasta învățătoare, sau educatoare, ceva, la Grădinița din Holboca, dar de locuit, locuia încă la bloc, undeva prin Tătărași-Metalurgie, dacă mai țin minte...
Eu eram Șef al Atelierului de Circulație și mobilier urban. La mine în secție era și Atelierul de pictură/vopsitorie (indicatoare rutiere și mobilier stradal), era și cel de confecții metalice, tâmplărie, marcaje rutiere, semafoare. La nicio lună de la numirea pe funcție, Șnapanul a venit la Atelier și a cerut să-i ducem 2 bănci stradale de tip parc: una la Grădi, la nevastă, la Holboca și una la el, la scara blocului. Începuse era abuzurilor simiradiene... Șnapanul devenise un fel de primar de scară la el la bloc. Aducea și punea cu oamenii Citadin gazon, copaci, flori de sezon și orice mai pica pe daiboj de la întreprinderea unde ajunsese el Lup peste oi...
Trebuia să dăm în folosință după un fel de renovare, Piața agroalimentară Nicolina, unde se asfaltase toată suprafața, se refăcuse canalizarea și aducțiunea de robineți cu apă la tarabe. Se montaseră tarabe ce fuseseră recondiționate, reparate, revopsite. Simirad ceruse să vină la inaugurare la o anumită dată, iar toată munca era căzută pe Secția 4, din care făceam și eu parte. Tot efectivul era dislocat la Piață, nimeni nu făcea nimic altceva.
Primesc un apel prin stația radio-telefon auzit de toată întreprinderea, prin care „dom injiner șăf” îmi ordona să-i aduc de urgență 2 indicatoare rutiere: unul cu „oprirea interzisă” și cred că unul cu „sens unic”. Nu le aveam confecționate pe stoc, așa că i-am spus frumos că trebuie să le execut, de la indicatorul suport, confecționat din tablă și până la pictarea lui, așa că asta ar fi durat cu procesul tehnologic minim 4 zile, maximum 6, dacă oamenii se ocupau numai de acest lucru, ceea ce era imposibil în condițiile când aveam termen de finalizare a pieții.
Idiotul (om cu idei n.a.) – o nulitate tehnică, un șnapan bun doar de țuțer care varsă olița de noapte a lui Simirad – începe să țipe prin stație la mine că el este Inginerul Șef, că el a dat un ordin și eu trebuie să-l execut imediat! Indicatoarele cerute erau alt ciubuc de-al ipochimenului și era o promisiune făcută unei pile de-ale sale, care stătea undeva pe o străduță unde intenționa ăla să comită un abuz. Când am văzut că iada sare casa și capra râioasă ridică coada sus, i-am tras un perdaf tot prin stație, spunându-i public de toate abuzurile sale, de luatul cu japca, de vopsele și alte materiale din gestiunea unității manglite,, despre caracterul său infect, ca să-i arat că nu mă impresionează și că mă lasă rece răgetele sale. La c.c.a o jumătate de oră, sunt chemat prin stație de însăși „duamna Director” să mă prezint grabnic și de îndată la mneaei, în Biroul OVAR...
Știind ce vor și fiind sătul de mersul lucrurilor, așteptam doar un prilej să fac ce făcuse și domnul Teodorescu când l-a apucat scârba: să plec de la Citadin. Așteptam picătura care să umple paharul. Aveam în cinci ani și inovații și invenții, dar când te umple scârba, pleci fără să te uiți peste umăr. Am făcut din biroul meu înainte de a pleca la Director, o cerere de Demisie și cu ea în buzunar, am deschis ușa Directoarei. M-a primit înăuntru și cu un aer amical, mi-a spus că nu se cade să vorbesc așa cu Inginerul ei Șef. Am solicitat să fie și el chemat în birou, că ceea ce vreau eu să spun, vreau să audă și el, că nici nu mă tem de ce voi spune și nici nu îmi pasă de consecințe. A venit ticălosul, cu un aer spășit și docil, de șobolan fiert în apă clocotită. Atunci, cu calm i-am repetat ceea ce i-am spus și prin stație și a auzit toată lumea. I-am pus în față și directoarei toate abuzurile cele știam că le făcuse la noi de când se angajase. „Duamna” părea uimită de ce auzea, dar eu deja cântărisem găina din ochi și știam că este doar umflată în pene și nu e atât de mare pe cât de grasă arată... Le-am pus pe masă demisia mea cu „salutări de la Agigea” – acel film românesc de proastă calitate.
Am plecat lăsându-i cu gura căscată. Poate că și azi mai plâng în hohote după mine. În timp, auzeam de Șavlovschi fel de fel de știri, zvonuri, când cădea în dizgrația lui Simirad, care l-a luat curând de la Citadin, când îl punea iarăși în șaua unui cal înaripat ce îi aducea lui Tătuca luna de pe cer. Cât a fost la Citadin, Șavlovschi și-a construit o vilă pe undeva pe versantul din spatele Grădinii Copou, pe la cartierul Crucea Roșie, cu materiale și muncitori plătiți „după program” fără deconturi bănești oficiale. Doar avea ca model Primarul, a cărui vilă era ridicată de Conest – firma de casă, la un sfert din prețul pșieții... Ca și „Duamna” Director al Citadinului, ca și șoferi de pe autobasculante, șefuleți ce semnau bonuri de consum... Le știam și m-am extras la timp din cloacă.
Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea lui, așa...
Să se știe, că cine știe? Dumnezeu vede, dar nu bate cu parul!
GABRIEL MIHAILA
puteți citi și:
