SINGURATATI LA PRÂNZ SI CINA...

nfgg

Mănânc singurătăți pe pâine și miezul e amar ca fierea, dar, cum mi-e foame, mușc din coajă, pe unde a dospit durerea...

Îmi îndulcesc cafeaua neagră cu încă o singurătate, în cerul gurii doliul țipă ecoul frânt în jumătate...

Ecoul glasurilor mute ce dau ocol prin casa goală, unde consoanele abundă și nu aud nicio vocală...

Paingii-și fac de cap prin colțuri, se leagănă-n hamacuri sure, eu car pe umeri solitudini din colțurile lor obscure...

Mai țes un vers cu noaptea-n rimă, într-un poem cernit și sumbru... dar, unde să-l așez? Pustiul e dezolant și insalubru...

Deșert cu dune de tăcere, în care sângerează gândul, când n-are glas și-n neguri piere... a amuțit pe veci cuvântul...

Singurătăți la prânz și cină, la mic dejun și între mese, destinul mi le pregătește și sunt din ce în ce mai dese...

VIOLETTA  PETRE

Tags

Featured