E nevoie de doi, să răzbești printre ploi,
Să topești norii grei de zăpadă.
E nevoie de „tu”, e nevoie de „eu”,
Ca să fim a iubirii dovadă...
E nevoie de noi, să zburăm amândoi
Chiar de-avem doar pe-un umăr aripă.
Lângă mine să stai, să nu dai înapoi,
Când te strig dintr-o cușcă de frică...
E nevoie de grai, de cuvinte să-mi dai
Eu, poeme, să-ți cânt dimineața,
Când abia te trezești și în brațe de rai
Să simțim cum ne-apropie viața...
E nevoie de-Adam, iernile să le am
Mult mai calde în brațele tale,
Evă, eu să-ți topesc flori de gheață la geam,
Să-nfloresc în albastre petale...
E nevoie să fim yin și yang din verset,
Din rotundul astral fără margini
Să dansăm în tandem, pe un stih, menuet
Să rămânem vocale-ntre pagini...
Dar, când nu rezonăm dintr-un motiv bizar,
Mai dispar din sonate, vocale,
Portativele-s scrum și rămâne doar fum
Și plecăm înspre alte escale...
Singur tu, plictisit, de-aventuri ispitit
Îmi oferi nonșalant un adio;
Ești din nou un Străin, spre alt drum ațintit
Eu te-aștept, imuabilă Vio...
VIOLETTA PETRE