Septembrie, poem neterminat...

jhdhdgfg

Septembrie, te mai gândești la mine? Sau ai plecat cu amintiri cu tot?

Eu mă frământ și-alerg printre destine și să aleg vreunul, n-am să pot...

E-atâta noapte-n versul meu și luna își caută un loc să n-o mai văd

Și zorii îmi îmbracă-n nori minciuna și mă anunță că va fi prăpăd.

Mi-aș scoate sufletul, l-aș arunca spre tine... și calcă-l în picioare dacă vrei!

Numai să nu mai simt cum serpentine îl amețesc pe întomnate-alei...

Poemul meu respiră anevoie pe-o margine de lume unde nu-i

De nicio muză-albastră o nevoie, ci doar de tine, dor al nimănui...

Mai trece-un tren prin gara mea pustie, ca o fantomă, bântuind prin timp

Din mers, într-un vagon, o poezie pictează-n violet un anotimp...

Îi fac cu mâna, poate se oprește, în stația fără peron, și-aștept și sper

Să îmi răspundă... ochii și-i ferește și-mi fac din lacrimă un colier...

Septembrie, poem neterminat, neînceput, abandonat din mers

Te-ai rătăcit pe la răscruci și-un vânt turbat mi te-a furat și nemilos te-a șters...

VIOLETTA  PETRE

Tags

Featured

S I M U L A R E A

De multe ori ar trebui să lăsăm goana asta nebună cuprinsă de frenezia  banilor care fie că sunt foarte mulți, fie că sunt foarte puțini, ne ocupă mintea și ne comandă creierul fără să mai fim capabili să gândim puțin cu capetele noastre. Consecința?