Septembrie, poem neterminat...

jhdhdgfg

Septembrie, te mai gândești la mine? Sau ai plecat cu amintiri cu tot?

Eu mă frământ și-alerg printre destine și să aleg vreunul, n-am să pot...

E-atâta noapte-n versul meu și luna își caută un loc să n-o mai văd

Și zorii îmi îmbracă-n nori minciuna și mă anunță că va fi prăpăd.

Mi-aș scoate sufletul, l-aș arunca spre tine... și calcă-l în picioare dacă vrei!

Numai să nu mai simt cum serpentine îl amețesc pe întomnate-alei...

Poemul meu respiră anevoie pe-o margine de lume unde nu-i

De nicio muză-albastră o nevoie, ci doar de tine, dor al nimănui...

Mai trece-un tren prin gara mea pustie, ca o fantomă, bântuind prin timp

Din mers, într-un vagon, o poezie pictează-n violet un anotimp...

Îi fac cu mâna, poate se oprește, în stația fără peron, și-aștept și sper

Să îmi răspundă... ochii și-i ferește și-mi fac din lacrimă un colier...

Septembrie, poem neterminat, neînceput, abandonat din mers

Te-ai rătăcit pe la răscruci și-un vânt turbat mi te-a furat și nemilos te-a șters...

VIOLETTA  PETRE

Tags

Featured

GÂNDURI ALBASTRE

Mi-aud gândurile toate cum se calcă în picioare, ca să evadeze-n grabă și să se arunce-n mare...

Sunt sătule de-ntuneric, vor să iasă la lumină, dar nu au aflat că-afară e planeta în ruină...

Tags