SENILITATEA SA – THE PRESIDENT

fdsddghjhji

Te pune pe gânduri seninătatea cu care cel de-al 46-lea președinte al Americii, domnul Josef Robinette Biden, întorcându-se și afișând un zâmbet cuceritor pe față, dă mâna cu o ființă nevăzută aflată în spatele său.

Camerele de luat vederi l-au surprins de câteva ori în această ipostază.

Congresmenii americani au fost martori și ei la astfel de scene ce s-au derulat chiar în clădirea Capitolinului din Washington.

Unii comentatori politici au pus ieșirile pe seama vârstei, a neatenției, a tulburărilor de memorie și a senilității de care dă dovadă președintele în unele situații, mai ales după ce ține un discurs.

Atunci, parcă din reflex, mânat de un instinct ce vine parcă nu dinlăuntru, ci de undeva din afara sa, președintele Biden, se întoarce cu spatele la public și strânge cu amabilitate și recunoștință o mână nevăzută.

Să fie vorba de halucinație?

Tot ce e posibil.

Poate din pricina încordării, a stresului pe care-l simte atunci când ține un discurs, președintele Biden se dezorientează pentru o scurtă perioadă, pierzând contactul cu realitatea. Alții însă merg cu supozițiile mult mai departe, afirmând că în spatele președintelui Joe Biden stă totdeauna o entitate nevăzută, venită dintr-o altă dimensiune, care-i controlează și-i coordonează mișcările și gândurile, și care îl ajută să ia anumite decizii cruciale și să treacă fără prea mult stress peste momentele de cumpănă. Și tocmai pentru faptul că-l ajută în astfel de momente, președintele Joe Biden simte nevoia să-i fie recunoscător ființei nevăzute, strângându-i mâna.

Desigur, nimeni nu știe dacă această entitate vine de undeva de pe pământ sau din cosmos: cert este că pentru Joe Biden ea a devenit o prezență obișnuită.

Și nu numai pentru el, ci și pentru agenții săi de pază, care l-au surprins, după cum afirmă unele surse, în ipostaze și mai insolite.

Agenții FBI, dar și cei de la CIA au acționat cu prudență și discreție, încercând să dezlege misterul și să afle dacă entitatea nevăzută care-l bântuie pe Biden nu e cumva un agent străin, trimis cu misiunea specială pentru a destabiliza America. Și nu numai America, ci și o mare parte din aliații săi fideli.

Atrași de subiect, profilerii din State au reușit după nenumărate încercări să-i facă un profil psihologic entității în cauză, stabilind că au de-a face cu o entitate stabilă emoțional și echilibrată din punct de vedere somatic, ba mai mult decât atât, au trecut la etapa următoare și luând legătura cu o echipă de graficieni, au reușit să-i facă și un portret „anatomic”, în urma căruia au tras concluzia că entitatea nevăzută seamănă cu o insectă. Mai exact cu un greier, care însă poate lua și formă umanoidă.

Oamenii de pază ai președintelui au rămas însă destul de sceptici: ei suspectează entitatea de faptul că ar avea intenții dubioase, printre altele să-l îmbrobodească pe președinte și să pună mâna pe valiza nucleară. De aceea au urechile ciulite și ochii ațintiți și în toate părțile.

NICHITA  DANILOV

Featured

S I M U L A R E A

De multe ori ar trebui să lăsăm goana asta nebună cuprinsă de frenezia  banilor care fie că sunt foarte mulți, fie că sunt foarte puțini, ne ocupă mintea și ne comandă creierul fără să mai fim capabili să gândim puțin cu capetele noastre. Consecința?