SECRETELE BASARABIEI

hdghdgsghgh

Interviu cu dr. Șerban Milcoveanuhdgdffgg

      - D-le doctor, în legătură cu Istoria Basarabiei, totuși se cunosc prea puține amănunte, și considerăm că este important să ne relatați ce cunoașteți în legătură cu aceasta. Dvs. ați fost în relație directă și îndelungată cu Basarabia. V-ați efectuat stagiul militar acolo, ați participat la războiul anti-sovietic de la început și până la sfârșit, ați cunoscut numeroase personalități ale epocii. În plus, fiind un naționalist, părerea dvs. este deosebit de importantă pentru noi.

- Am făcut războiul antisovietic din prima zi până în ultima zi: întâi ca medic de regiment la un divizion de artilerie, pe urmă ca medic de batalion de infanterie, la vânătorii de munte. Când ești la divizion de artilerie sau la batalion de infanterie nu are de ce să-ți mai fie frică (de nimic!), pentru că nu există alt loc mai periculos unde să fii trimis („mai rău nu se poate”). Limbile se dezlegau, toată lumea vorbea - și se vorbea adevărul. Adevărul despre războiul antisovietic nu era cel care se spunea de la comandament (adică istoria oficială), ci ceea ce se discuta la popota ofițerilor. Am luat contact și cu populația locală și sigur, că pe parcurs de 4 ani, la popota ofițerilor, m-am gândit, am discutat și analizat toate problemele politice în legătură cu Basarabia.

Ceea ce înregistrați dvs. acum este o contribuție originală la istoriografie. Mai întâi, o mică introducere pentru tinerii cititori: teritoriul dintre Prut și Nistru nu este altceva decât jumătatea de est a Moldovei, cu capitala la Iași, așa cum teritoriul dintre Suceava și Ceremuș, cunoscut sub numele de Bucovina, nu este altceva decât nordul Moldovei, iar Moldova este provincia cu înalt prestigiu istoric și, poate, cu cel mai ridicat procent de inteligență nativă a României.

Numele de Basarabia desemna, de fapt, numai sudul Basarabiei în 1812. Când rușii au instituit ocupația rusă a teritoriului dintre Prut și Nistru, au interzis numele de moldovean; chiar l-au prigonit. De unde provine numele de Basarabia. Sudul acestui teritoriu, Bugeacul, o câmpie, a fost întotdeauna posesia Țării Românești. Se numea Basarabia după numele dinastiei Basarabilor, care a întemeiat Țara Românească. Aici, în Bugeac, Țara Românească se apăra de invaziile din est, în special de invaziile tătarilor. În 1924 Stalin a fondat la Tiraspol așa-zisa Republică Socialistă Sovietică Moldovenească, cu scopul de a lua Basarabia și apoi Moldova, și de atunci nu se mai întrebuințează de ruși cuvântul "Basarabia", ci cuvântul "Moldova". Dar noi, din București, îi spunem "Basarabia" și ne gândim că este jumătatea de est a Moldovei. Privitor la Basarabia sunt două lucruri distincte:

1. întâi ceea ce istoriografia tace - deci ascunde niște secrete pe care am să-mi permit să le spun,

2. apoi, secretul care mi s-a spus mie de Alexandrina Russo.

Repet că ambele sunt o contribuție originală la istoriografie.

- Ce ascunde istoriografia (si ascunde în mod intenționat)

Ascunde faptul că în iunie 1916 s-a schimbat guvernul la Petrograd și în locul unui guvern filo-antantist, a venit un nou guvern Boris von Sturmer, cu program de a încheia pacea separată cu Germania și de a scoate Rusia din război. (După doi ani de război, conducătorii Rusiei țariste simțeau că nu mai pot rezista și pentru a preveni revoluția s-au gândit la pacea separată.) Și au început tratative secrete între Germania și Rusia la o stațiune balneară din Suedia.

Dacă în secolul al XVIII, pacea dintre ruși și nemți s-a făcut cu împărțirea teritoriului Poloniei, acum, în secolul XX, pacea dintre ruși și germani urma să se facă cu împărțirea teritoriului României: rușii să ia Moldova până la Carpați; Galiția (de la Austria) urma să treacă la Germania, iar în locul Galiției Austria să primească Valahia (Muntenia) și Oltenia. Astfel urma să fie împărțită România. Asta era situația în iunie 1916. Ca să poată împărți România ce era în stare de neutralitate, trebuia adusă pe poziție de beligeranță; ni s-a dat ultimatum de ruși să intrăm în război. Ca să ne atragă, rușii ne-au momit că armata gen. Brusilov din Galiția va porni în ofensivă și va veni în întâmpinarea armatei române pe valea Tisei, deci că noi aveam misiune numai până în Transilvania, pentru că urma a se face front comun cu rușii. Am intrat în război. După ce ne-au văzut intrați în război și trecuți pe poziții de beligeranță, rușii n-au făcut nimic și armata Brusilov a rămas acolo unde era. Ne-a lăsat în Transilvania singuri, așa că am fost imediat învinși și a trebuit să ne întoarcem înapoi peste Carpați, în retragerea aceea îngrozitoare pentru stabilizarea frontului, pe aliniamentul Focșani - Nămoloasa - Galați, unde am rezistat cât am putut. Francezii, care erau „cu cuțitul ajuns la os” din bătălia de la Verdun (cea mai mare bătălie, în care au murit 1 300 000 de ostași germani și 1 000 000 de ostași francezi, câștigată de mareșalul Petain), au trădat România și au încheiat atunci, în vara lui 1916, după intrarea noastră în război, un tratat secret cu Rusia  (încă țaristă, condusă de acest Boris von Sturmer), un tratat secret ca să prevină ceea ce bănuiau și francezii: tratativele secrete cu nemții, de scoatere a Rusiei din război. Ei aveau interes ca armata germană să fie blocată pe frontul de est și să nu vină pe frontul de vest peste ei, la Paris. Și în acest tratat secret era dată întreaga Moldovă până la Carpați rușilor și dreptul Rusiei de a lua un culoar de-a lungul Mării Negre până la Constantinopol, la Marea Egee (care era visul rușilor și testamentul lui Petru cel Mare și al Ecaterinei a doua). Al doilea lucru pe care istoriografia îl ascunde, este ce s-a întâmplat la Conferința de Pace de la Paris 1919-1920 în legătură cu România. Ceea ce s-a făcut cu restul Europei știe toată lumea, dar ce s-a făcut cu România se ascunde.

Delegația noastră era condusă de Ionel I. C. Brătianu, jdhdfhfhhmare patriot român. Clemenceau l-a luat deoparte și i-a spus: „Domnule, Dvs., România, să faceți abstracție de tratatele secrete semnate cu Franța, cu Anglia și cu Rusia, dinainte de război.” (România avea niște tratate secrete prin care ni se recunoștea Transilvania până la Tisa și Banatul în întregime.) Brătianu a spus „Nu”, supărându-i astfel și pe englezi, și pe francezi.

 - Vă referiți la tratatele pe care România le-a făcut în 1916, la intrarea în război?

- Înainte de intrarea în război. Deci, cu se s-a condiționat intrarea noastră în război. Tratate secrete negociate de Ionel Brătianu, cu multă dificultate. Doi ani s-a muncit la ele, cu păstrarea aparentă a neutralității. Începe Conferința de Pace de la Paris și vine „bomba cea mare”, pe care nu o cunoștea nimeni - și asta nu se spune: Woodrow Wilson, președintele Americii, a venit ca un fel de Dumnezeu atotstăpânitor și a dictat Planul de fondare a Israelului european, cu capitala la Lemberg (care acum se numește Lvov) și cu anexarea tuturor teritoriilor din jur. Lua toată Galiția, Slovacia, Maramureșul, Bucovina, Moldova, Basarabia și o parte din Ucraina și făcea un stat, Israelul european, cu capitala la Lvov. Acesta a fost planul cu care a venit Wilson.

Planul acesta - care a venit pe neașteptate - nu prea a fost agreat de englezi și de francezi, pe motiv nu național, ci financiar, pentru că tot acest teritoriu avea numai o treime populație evreiască și, ca să poată să fie Israelul european, trebuia ca acea treime evreiască să dispună de un aparat represiv de mare putere ca să poată să țină în intimidare și în paralizare cele două treimi de populație neevreiască. În plus, acest teritoriu este agricol, fără industrie, și deci banii nu se puteau lua de la autohtoni și trebuia să îi dea Anglia, Franța, America și Italia. Italia n-avea nici un ban. Anglia (Lloyd George David) și Franța (Clemenceau) au refuzat pe motiv că țările lor nu pot plăti. Când a auzit Senatul american că trebuie să plătească tot, s-a supărat și l-a rechemat pe Wilson. Dar acest plan a rămas ca o inițiativă, ca proiect de viitor. Dacă nu se poate fonda acest Israel european cu capitala la Lemberg, să se fondeze cel puțin altul, chiar dacă mai mic - și ochii au căzut pe Basarabia, care nu era în nici un tratat secret, nu era trecută pe nicăieri. Și a rămas să se facă Israelul european în Basarabia. Asta este explicația pentru care Unirea de la Alba Iulia a fost recunoscută de parlamentele englez, francez, american și italian, dar unirea de la 27 martie 1918 a Basarabiei cu România a fost recunoscută numai de guverne, nu și de parlamente. De ce au recunoscut guvernele? Guvernele au recunoscut pentru a obliga Bucureștiul să plătească o cotă parte pentru că Rusia țaristă, cu capital englez și francez, își crease industria de armament de la Putilov și toată marea industrie din Ural. Băncile occidentale erau creditoare ale Rusiei țariste, dar veniseră bolșevicii și Lenin anulase toate aceste datorii ale Rusiei țariste. Brătianu și România au fost obligați (de guvernul englez, francez și american) să despăgubească băncile din Occident cu cota-parte care revenea teritoriului Basarabiei din toate datoriile acestea făcute de Rusia țaristă. Ionel Brătianu a protestat și a spus că banii aceia nu s-au investit pe teritoriul Basarabiei, nu s-au adus în Basarabia, ci s-au dus la Putilov și la industria din Munții Urali, și că din banii aceia s-a plătit aparatul represiv care terorizase populația Basarabiei. Totuși a trebuit să le plătească, și România, în perioada aceea a guvernului lui Brătianu, 1922 - 1926, a plătit aceste datorii, cu foarte multă greutate; era multă sărăcie, armata noastră mânca mămăligă la cazarmă și soldații noștri erau în opinci, pentru că nu avea bani statul pentru bocanci. Am plătit această cotă-parte din datoriile Rusiei țariste către bănci din Occident, cotă-parte pe teritoriul Basarabiei, așteptând ca apoi să se facă întrunirea parlamentelor englez, francez și american, care să recunoască unirea Basarabiei cu România. Ei bine, această întrunire nu s-a făcut niciodată. Numai italienii lui Mussolini (târziu, în 1927) au recunoscut și la nivel de parlament. Parlamentele de la Londra, de la Paris și de la New York nu au recunoscut niciodată unirea Basarabiei cu România. Nici un istoric nu spune nici de ce au recunoscut guvernele, nici de ce nu au recunoscut parlamentele.

Acesta este secretul Basarabieri. Basarabia era destinată să devină Israelul european, cu capitala la Chișinău, stat binațional, cu evreii clasă conducătoare și exploatatoare, și cu bieții basarabeni clasă subordonată și exploatată. De aceea nu s-a recunoscut unirea Basarabiei cu România de către parlamentele englez, francez și american.

 - Acum v-am ruga să prezentați secretul Basarabiei destăinuit dvs. de d-na Alexandrina Russo. Aveți cuvântul!

hjdhdggg

- Mi-am făcut serviciul militar în Basarabia în martie-apr. 1938 și am avut privilegiul să cunosc adevărata Basarabie, nucleul pur și dur al Basarabiei. Nucleul Basarabiei nu era administrația de stat, nu erau partidele PNȚ, PNL sau PSD, ci niște naționalisti care se întruneau o dată pe săptămână în locuinta istorică a lui Alecu Russo, unde fiica lui, d-na Alexandrina Russo, era gazda. Acolo l-am întâlnit si pe unul dintre conducătorii partidului nationalist din Basarabia, Stefan Ciobanu. Eu, în calitate de Presedinte al studentimii române naționaliste si creștine, am ajuns la ei recomandat de către juristul Sergiu Florescu si lt.-col. Vasile Diaconescu. Am fost acolo de câteva ori, însoțit de ing. agronom Atanasiu (care era Președintele studenților în Agronomie din Basarabia). Fac o paranteză: Sergiu Florescu si V. Diaconescu au fost asasinați din ordinul lui Carol al II-lea la 22 sept. 1939, iar trupurile lor neînsuflețite, au fost expuse pe stradă. D-na Alexandrina Russo si-a lăsat copiii să fugă în Regat, dar ea a rămas la Chisinău, asa cum rămâne rădăcina de stejar în pământul strămoșesc. Rusii au arestat-o în 1940 si au deportat-o în Kazahstan pentru muncă forțată, unde a murit (nu se știe cum). Aici, la acest nucleu, se discutau probleme culturale si sociale, dar si probleme politice. Pot să spun că aveau o oarecare - nu ostilitate - ci aprehensiune fată de București si față de România. Reproșau trei lucruri:

- în primul rând că Basarabia era lipsită de industrie (România interbelică nu a făcut investiții industriale pe teritoriul Basarabiei, lăsând-o numai agricolă, viticolă si zootehnică);

- în al doilea rând că Basarabia era socotită ca un fel de ladă de gunoi. Pedepsiții pentru corupție - care nu puteau fi deferiți justiției - erau trimiși disciplinar în Basarabia,

- iar în al treilea rând că administrația de la București îi favoriza pe evreii locali (care se bucurau de foarte multe avantaje, ca si cum ar fi fost clasa conducătoare a Basarabiei). Evreii din Basarabia aveau privilegii din partea administrației de stat, a politiei si a armatei, în defavoarea țăranilor români si a românilor autentici (Basarabia era socotită un fel de Israel). Aceste reproșuri mi le-au făcut mie, care veneam din București, dar nu cu ton de acuzație, ci cu amărăciune.

Autodeterminarea popoarelor din Imperiul Rus

Rusia țaristă era un imperiu în care rușii țineau în subordine 55 de popoare. Guvernul menșevic, avându-l în frunte pe printul Lvov (si ca ministru de externe pe Kerenski), guvern instalat de revoluția menșevică din febr. 1917 de la Petrograd (revoluție făcută de partidul social democrat constituțional), a decretat autodeterminarea popoarelor. Să decidă ele dacă rămân în componenta Rusiei, sau se separă de aceasta. Când au venit bolșevicii la conducere, prin lovitură de stat (insurectia armată din oct. 1917, făcută - nu de Stalin, nu de Lenin - ci de Trotki), au preluat acest program de autodeterminare, dar nu cu scopul ca popoarele să decidă, ci cu scop de anarhie la periferia imperiului rus. Să explic: atunci când s-au instalat bolșevicii la Moscova, patru armate țariste au părăsit frontul si au pornit spre Moscova ca să suprime regimul lui Trotki, Stalin si Lenin. Erau 4 armate, coordonate de generalul Cornilov. Armata gen. Iudenici care venea de la Marea Baltică, armata gen. Denikin care venea din Caucaz si Marea Azov, armata gen. Vranghel care venea din Crimeea si armata gen. Colceac care venea din Siberia. Ei bine, asaltat de aceste 4 armate țariste, Lenin a reluat decretul de autodeterminare a popoarelor, pentru ca, în spatele acestor armate, ucrainienii, caucazienii, estonienii, letonienii si lituanienii să se despartă, polonezii si basarabenii să facă scandal - deci pentru ca aceste armate țariste să fie prinse între două focuri: din față bolșevicii de la Moscova si din spate aceste mișcări de eliberare. Pentru acest motiv a hotărât Lenin autodeterminarea popoarelor, iar nu cu scopul ca popoarele să decidă. Au plecat din Moscova 3 armate bolșevice care să neutralizeze aceste patru armate țariste: una s-a dus spre armata gen. Colceac, alta spre armata gen. Iudenici, iar cea mai mare, cu 22 de divizii bolșevice, a plecat împotriva lui Denikin si Vranghel. Această armată bolșevică era condusă de Cristian Rakovski, cetățean român de origine bulgară, un mare dușman al poporului român (biografia lui o să v-o spun altădată). Acest Cristian Rakovski a schimbat direcția și în loc să meargă împotriva lui Denikin si Vranghel, a pornit spre Chișinău si Iași, cu scopul de a detrona pe regele Ferdinand, de a împușca guvernul Brătianu si de a institui Republica Socialistă Sovietică Română sub conducerea lui.

Anglia a aflat despre aceasta si, cum la epoca aceea eram încă în alianță cu francezii si englezii, Anglia ne-a luat sub protecție, iar Serviciul de informații si-a pus problema să oprească pe acești bolșevici: i-au luat lui Brătianu prin radio asentimentul să se încheie un fel de convenție în care România să recunoască guvernul Lenin, Trotki si Stalin, iar guvernul bolșevic să recunoască independenta si suveranitatea teritoriului românesc. Anglia a trimis o delegație formată din doi ofițeri de la Intelligence Service (col. Hall si cpt. George Hill) la Moscova, în audientă la Trotki (care era ministru de război si sef al Armatei).

Trotki le-a spus: „Ce să fac, eu i-am trimis spre Denikin si spre Vranghel, dar au schimbat direcția fără să-mi spună nimic. Ce pot eu să fac, este să repet ordinul si să vă dau o drezină ca să vă duceți să îl convingeți pe Cristian Rakovski. Așa au făcut, si l-au ajuns cu drezina pe Cristian Rakovski între Nicolaev si Tiraspol (deci Rakovski mai avea de făcut doar un salt si intra în Basarabia, iar al doilea salt ar fi fost în Moldova). L-au oprit ca să discute: au făcut o ședință care a început la 7 seara si s-a terminat la 5 dimineața, Hall si cu Hill argumentând că tactica are prioritate asupra strategiei si deci războiul contra lui Denikin si Vranghel era mai important fată de ocuparea si bolșevizarea României. La vot, cei 22 de așa-ziși generali ai celor 22 de divizii bolșevice au fost toți de acord să lase România si să se ducă spre Denikin si spre Vranghel. Numai Rakovski se împotrivea si au fost necesare încă două ore pe capul lui până a semnat si el schimbarea de direcție si renunțarea la atacarea României. Hall si cu Hill au plecat cu drezina mai departe, au ajuns la Iași și i-au dat Convenția lui Brătianu. (Brătianu fixase o dată limită când își dăduse asentimentul pentru semnarea Convenției: 30 dec. 1917. Dacă nu se realiza această Convenție de recunoaștere reciprocă, el urma să ia măsuri de apărare, pentru că România nu se poate apăra pe Prut, ci doar pe Nistru, care este o graniță fortificată de natură în favoarea României.

 Era 31 dec. 1917 si Brătianu trimisese Divizia 11 din Slatina. Aceasta e gloria Diviziei 11 din Slatina, comandată de gen. Traian Broșteanu: a luat poziție pe malul drept al Nistrului.

Autonomia Basarabiei

Conform decretului de autodeterminare a popoarelor, în Basarabia s-au făcut alegeri si s-a ales Sfatul Tării. Sfatul Tării s-a întrunit la 27 nov. 1917 si a hotărât autonomia Basarabiei. Ionel Brătianu a insistat: „Ce autonomie?! Votați unirea, ca eu să vă pot apăra pe Nistru, iar nu pe Prut, care e mic.” Basarabenii nu au răspuns nimic, si toți emisarii trimiși de Brătianu au venit înapoi comunicând că domnii basarabeni păstrează tăcerea si nu se angajează. Regele Ferdinand l-a chemat la Iași pe Pantelimon Halipa, primul, sau al doilea conducător al partidului nationalist din Basarabia și i-a cerut să facă unirea cu România. N-a avut însă succes! Nu se știe dacă Pantelimon Halipa i-a spus secretul Basarabiei. Cert este că s-a rămas doar la prima etapă: autonomia Basarabiei. Spre sfârșitul lui ian. 1918, basarabenii au votat etapa a doua: independenta Basarabiei. Basarabia era stat independent, iar nu alipit la patria-mamă, România.

Diversele demersuri pentru unire

La 21 ian. 1918 a venit mareșalul Averescu ca prim-ministru, cu program de a încheia pacea separată cu nemții, pentru că mareșalul Averescu avea mai mare prestigiu decât Ionel Brătianu; în plus, era seful Armatei si făcuse specializarea la Berlin, în aceeași clasă cu maresalul german Mackenzen. Mareșalul Averescu, ca prim-ministru, a cerut si el basarabenilor unirea cu România, dar basarabenii iarăși n-au răspuns nimic, n-au dat nici un semn. Atunci Averescu a trimis la Chișinău pe ministrul de război Ianculescu, un mare general. A venit el, a vorbit, a dres. Nimic! Domnii basarabeni ascultau cu respect, cu atenție, dar nu se angajau. Atunci Ianculescu a adus cele două regimente de artilerie din divizia a 11-a Slatina, le-a pus în jurul Chișinăului si le-a ordonat să tragă în aer ca să impresioneze pe basarabeni si să-i determine să voteze mai repede unirea cu România. Domnii basarabeni n-au votat! Ascultau bubuiturile de tun, știau că sunt românești, dar nu au votat. La 5 martie s-a încheiat armistițiul de la Buftea si a venit guvernul Alexandru Marghiloman cu suveranitate si asupra Moldovei. Guvernul Marghiloman avea si el misiunea să convingă basarabenii să se unească cu România si a trimis si el emisari. Tot așa, basarabenii ascultau si nu spuneau nimic. Marghiloman l-a trimis pe Const. Stere (care era o personalitate, om de cultură, rectorul Universității Iași), să-i convingă pe basarabeni. Constantin Stere a intrat în ședința Sfatului Tării de la Chișinău si a pledat unirea Basarabiei cu România. Domnii basarabeni au ascultat cu respect, cu atenție, au bătut din palme, dar nu s-au mișcat din bănci ca să voteze. Atunci Stere, furios, a ieșit în stradă, să instige populația să intre cu forța peste Sfatul Țării si să-i convingă pe deputați să voteze. Dar si basarabenii de pe stradă au ascultat, au aplaudat, dar n-au făcut nimic. Stere s-a întors la București crezând că basarabenii erau niște mafioți, niște bandiți, si că vroiau bani. A strâns monede de aur si a cerut să se împartă monede de aur deputaților basarabeni ca să voteze unirea cu România. Basarabenii nu au primit banii (deci nu erau corupți)! Dar tot nu au votat unirea cu România!                                                               

 Secretul Basarabiei         

O dată, brusc la 27 martie 1918, fără să știe Bucureștiul si Iașiul, s-a întrunit Sfatul Tării si, din proprie inițiativă, a pus la vot Unirea Basarabiei cu România. Rezultatul: 86 pentru unire, 3 contra.

Consider interesant să menționez ale cui au fost singurele 3 voturi împotrivă: ale evreilor (pentru că ei vroiau ca Basarabia să fie republica Israelului). Au fost si 32 de abțineri (rușii si ucrainenii).

Ce i-a determinat pe domnii basarabeni să nu voteze unirea atâta timp si să voteze acum, nesolicitat? În armata rusă țaristă (devenită armata rusă sovietică) se găseau 100 000 de recruți din Basarabia, răspândiți de la Marea Baltică până la Oceanul Pacific. Dacă Basarabia vota unirea cu România, aceștia toți erau făcuți prizonieri, iar în Rusia nu se știe niciodată soarta prizonierilor, putând fi egală cu moartea; de aceea Sfatul Tării a conceput în secret să-i aducă întâi pe acesti 100 000 de tineri la Chisinău și abia pe urmă să voteze. Pentru aceasta s-a format o delegație secretă din trei oameni, condusă de deputatul Păscăluță, care a plecat la Moscova să-i ceară lui Lenin să aducă toți copiii Basarabiei sub pretextul de a forma corpul de armată al Basarabiei, ca să o apere. Directorul de cabinet al lui Lenin, când a auzit că sunt din Basarabia, i-a dat afară, motivând că Lenin avea treburi mai importante de rezolvat. Stăteau pe sală, necăjiți, fără soluție, gândindu-se, când au văzut un ofițer sovietic intrând într-o cameră, după care au auzit strigătul: „Să trăiești frate!” (pe românește). Si-au închipuit că în dosul acelei uși se afla un român si, după ce a plecat acel ofițer, au bătut la ușă si au intrat. Camera aceea cuprindea toate aparatele de transmisie ale guvernului Lenin si ale Ministerului de război Trotki. Un locotenet-inginer servea toate aceste aparate. S-au recomandat si au aflat că si locotenentul sovietic era basarabean. Apoi locotenentul i-a întrebat ce vor, iar ei i-au spus că solicitaseră audientă lui Lenin ca să facă un corp de armată al Basarabiei si că fuseseră dați afară. Locotenentul acesta le-a răspuns cam asa: „O dată cu revoluția, se deșteaptă toată lumea, afară de voi, cei de la Chișinău! Cum vă puteți închipui că vă aprobă Lenin această cerere? Dacă voi ajungeați la el si-i spuneați ce mi-ați spus mie, acum mă uitam pe fereastră la voi, împușcați la zidul acela.”

 „ Deci nu se poate?”

 „ N-am spus că nu se poate, dar ce ați făcut voi e prost. O să facem noi împreună un ordin al lui Lenin si îl trimit eu.”

 La începutul lui dec. 1917 acest ofițer a transmis la toată armata rusă ordinul ca toți soldații, ofițerii si subofițerii născuți pe teritoriul Basarabiei să primească o foaie de drum cu destinația Chișinău, unde să formeze corpul de armată pentru apărarea Basarabiei împotriva dușmanului din vest (a României). Lenin n-a aflat, dar a simțit că se face ceva si a trimis ca politruc la Chișinău pe Vlad Inculeț (student la Universitate, la Fizico-Chimice, care aderase la partidul rosu). Persoane de la acest nucleu naționalist de la d-na Alexandrina Russo mi-au spus că l-au văzut cu ochii lor pe Vlad Inculeț în gara Chișinău când a coborât din trenul de la Moscova: era îmbrăcat ca un muncitor salahor, avea șapcă de rus, cizme, si o salopetă de metalurgist. A coborât pe peronul gării care era plin de lume, s-a așezat cu fata spre vest si a început să strige:

  „Acolo, la Iași si București, se află dușmanul ereditar al Basarabiei, dușmanul de moarte al nostru de care trebuie să ne apărăm!” Pe urmă, s-a întors cu fata spre est si a arătat spre Moscova:

 „Acolo este mama noastră protectoare, Moscova, buna noastră mamă!” A venit apoi la Sfatul Tării. Ce s-a întâmplat nu se știe, dar a devenit președintele Sfatului Tării și, împreună cu Mitropolitul Iurie, la 27 martie 1918, spontan, s-a votat unirea necondiționată a Basarabiei cu patria mumă, România. De fapt, nu a fost unire, ci reunire, pentru că Basarabia făcea parte integrantă din Moldova. Apoi Vlad Inculeț a venit la București ca ministru al Basarabiei în guvernul Brătianu si în guvernul Averescu; a fost apoi ministru de Interne, a fost ales si membru al Academiei (prelegerea lui la Academie era despre timp si spațiu). Nu s-a spus cine era locotenentul acela care l-a semnat pe Lenin pentru că se presupunea că locotenentul acela era încă în viață si dacă ar fi aflat bolșevicii, l-ar fi suprimat.

 - Vă mulțumim, d-le doctor. Vă adresez o singură întrebare: acum ne puteți spune cine era?

- După 1989 am ținut o conferință la Asociatia Juriștilor si am relatat exact ce v-am relatat si dumneavoastră acum. Vorbind de acest locotenent inginer român, lumea din sală a început să strige: „Cine este? Spuneți, cine este?”

Le-am răspuns, așa cum vă spun si dvs.: „Ei bine, cred că acel locotenent era sufletul lui Stefan cel Mare reîncarnat...”

REDACTIA

(text preluat și editat de pe Internet)

 

Video

Add new comment

Restricted HTML

  • Allowed HTML tags: <a href hreflang> <em> <strong> <cite> <blockquote cite> <code> <ul type> <ol start type> <li> <dl> <dt> <dd> <h2 id> <h3 id> <h4 id> <h5 id> <h6 id>
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • Web page addresses and email addresses turn into links automatically.

Featured

JIGODIILOR !

Ne-ați momit si chemat la oraș, ne-ați spus ca trebuie sa apreciem confortul... tehnologia... acum ne spuneți ca trebuie sa reducem confortul, ca suntem prea mulți... eram 23 mil in 1989... si aveam loc toți... azi nu suntem nici 16 mil, dar suntem în plus...