SCRISOAREA TRIMISA PRESEDINTELUI CURTII DE CONTURI A ROMANIEI PRIVIND UTILIZAREA BANILOR DE CATRE SRI

picture

DOMNULE PREŞEDINTE,

Subsemnatul General Dumitru Iliescu, ..............,vă solicit să dispuneţi, conform prevederilor legale, un control la Serviciul Roman de Informaţii, asupra modului în care au fost cheltuiţi banii alocaţi acestei instituţii prin bugetul aprobat de către Parlamentul României! 

Solicit acest lucru în calitate de contribuitor la bugetul Statului, având în vedere faptul că sunt serioase indicii ca cei din conducerea structurii de Informaţii, în frunte cu ordonatorul principal de credite, domnul George Maior şi prim-adjunctul acestuia Florian Coldea, au organizat şi desfăşurat, în perioada 2006-2016, multiple acţiuni şi activităţi contrare prevederilor legale, acţiuni care nu se încadrau în domeniul lor de competentă, dar care au fost finanţate din bugetul instituţiei. Au fost solicitate şi puse în executare mii de mandate pe Siguranţa Naţională, au fost monitorizate complex milioane de cetăţeni ai României, pentru care s-au cheltuit sume imense de bani, de ordinul zecilor şi sutelor de milioane de euro, dar dosare finalizate pe domeniul de competentă, trimise la DIICOT, au fost doar câteva. 
De fapt activitatea SRI, în toată perioada de referinţă, a fost direcţionată, în mod ilegal, spre strângerea de probe care să fie folosite în dosarele penale ale DNA, pe baza unor protocoale declarate ilegale de către Curtea Constituţională a României, în baza cărora lucrătorii instituţiei au participat inclusiv la efectuarea actelor de procedura penală, la încălcarea flagrantă a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, punând serios în pericol Siguranţa Naţională a României

Conducerea SRI a deturnat fondurile alocate şi a folosit banii noştri pentru a se transforma în poliţie politică, pentru a scoate de pe scenă oameni politici, oameni de afaceri romani, cărora le-au distrus afacerile, ziarişti, magistraţi, ofiţeri, specialişti în diverse domenii de activitate, a căror singura vinovăţie a fost doar aceea că erau incomozi sistemului de forţă şi afectau interesele ilegitime ale partenerilor lor externi. Deşi ştiau că persoanele monitorizate în acest mod nu afectau în niciun fel Siguranţa Naţională, au continuat să le urmărească foarte mulţi ani, cheltuind pentru aceasta sume enorme de bani.

Ca suport al acestei solicitări stau rapoartele anuale ale SRI (prezentate la bilanţurile instituţiei şi cele trimise Parlamentului României), concluziile prezentate în mod public de către Preşedintele Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, în urma unor verificări efectuate la instituţie, verificări generate de numeroasele sesizări primite de la diverşi cetăţeni şi Decizia Curţii Constituţionale a României prin care protocoalele încheiate cu Parchetul General au fost declarate profund ilegale. Este firesc ca cei care au încălcat legea să fie traşi la răspundere şi să returneze statului banii cheltuiţi ilegal.

Ca urmare, vă solicit ca, în concordanţă cu obligaţiile dumneavoastră legale, să verificaţi care este cuantumul sumelor de bani cheltuite ilegal de către cei din conducerea SRI, de către ordonatorul principal, dar şi de către ordonatorii secundari şi terţiari de credite, şi să sesizaţi organele competente ale Statului pentru tragerea la răspundere a celor vinovaţi şi recuperarea pagubelor!
Vă mulţumesc şi vă asigur de aleasa consideraţie!

General Dumitru Iliescu 18.03.2019

DOMNULUI MIHAI BUSUIOC,
PREŞEDINTELE CURŢII DE CONTURI A ROMÂNIEI

poya

 

Featured

S I M U L A R E A

De multe ori ar trebui să lăsăm goana asta nebună cuprinsă de frenezia  banilor care fie că sunt foarte mulți, fie că sunt foarte puțini, ne ocupă mintea și ne comandă creierul fără să mai fim capabili să gândim puțin cu capetele noastre. Consecința?