SA MORI TU?!

juyfrty

Marele avocat Fenechiu, cel al cărui mare succes profesional a fost acela de a-l apăra pe Dan Diaconescu până l-a băgat în pușcărie, discuta ieri cu Ciuvică la tv despre referendumul lu' pește. La un moment dat, am zis că îi pleznește o venă la cap!

Nene, era la un pas de anevrism celebral. Când vorbea Ciuvică, se învinețea la față, ochii i se mișcau aleatoriu, de părea că are nevoie să îi cheme cineva SMURDU'. Iar Ciuvică avea o față care părea să spună: Bă, dacă intri în fibrilații, eu nu pun mâna pe tine ca să îți dau primul ajutor! Dacă vrea Stoiceasca să iți sufle în gură, e treaba ei! Eu îți spun de pe acum că nu mă bag nici să îți pun oglinda la nas, să văd dacă mai respiri! Pe mine nu te baza!

GOGU ORLANDO

PS - A fost o scenă ireală, pe parcursul căreia, dacă priveai la rece ecranul televizorului, nu puteai să nu îți pui problema cum vor scoate ăștia de la antene, hoitul din studio, că Fenechiu, la vre un chintal jumate, sigur e greu de târâit măcar în spatele camerelor de luat vederi! Totuși e complicat să faci emisiuni cu un cadavru în studio. Te împiedici de el, enervezi invitații, e inestetic. În schimb, dacă te uiți în politică, uneori merge și cu câte unul ori mai mulți morți reciclati! Aproape că dă bine la proști.

Featured

PIRANHA DE BAHLUI

Ce o să citiți mai departe și ce veți fi puși să cunoașteți, nu găsiți pe toate drumurile...

Gabriel Mihaila Sat, 03/09/2024 - 14:14
EL SALVADOR SE SALVA! SLAVA!

Presedintele El Salvador respinge elitele si reconstruieste tara

Ce se întâmplă dacă un președinte al unei națiuni s-ar ridica radical împotriva elitelor malefice și s-ar reconstrui națiunea, astfel încât oamenii să prospere?

Gigi Petrovan Mon, 02/26/2024 - 06:19
„LA MIEZUL NOPTII VA CADEA O STEA!”

Acest lucru nu s-a mai întâmplat pâna acum... si va schimba totul!

Niciodată până acum nu a existat o asemenea manifestare a întunericului pe Pământ.

Gigi Petrovan Sun, 02/25/2024 - 08:53
POPA GÂDEA PREDICA APOCALIPSA LUI PUTIN

MOTO: „La Gâdea la poart

Gabriel Mihaila Sat, 02/24/2024 - 14:48
FENOMENUL DAN PURIC

Un vechi proverb spune „fă-te trate cu Dracu până treci puntea”. Evident, dracul o păzește și nu lasă să treacă decât pe cine vor mușchii lui. Prin urmare ne-am înfrățit cu SUA, UE și NATO.

Gabriel Mihaila Thu, 02/22/2024 - 09:53
TEMA DE DIRIGINTIE – DAVID SORENSEN

Are omenirea nevoie de o alta pandemie, pentru binele nostru?

lucru poate suna îngrozitor, dar

Gigi Petrovan Tue, 02/20/2024 - 08:02
DIFERENTE

S-au tăvălit în chinuri „deontologii”, de ziceai că îi exorcizează popa de la Tanacu, după interviul pe care

Gogu Orlando Thu, 02/15/2024 - 11:45

INTROSPECTIE

Ce mi-aș spune dacă aș fi cel mai bun prieten al meu?

Cu siguranță, mi-aș spune adevărul, pentru că mi-aș vrea binele dezinteresat.

Tags