S U P L I N I T O A R E A

dshnfhfvhjn

MOTTO: „Cât timp am fost prim-ministru nu am dat nicio ordonanță de urgență pe justiție! Și nu am avut niciodată vreo inițiativă pro-amnistie și pro-grațiere! Sunt sigură că acest lucru l-a iritat pe domnul Liviu Dragnea, dar am considerat că interesul României primează. N-am vrut să fac ceva ce știam sigur că e rău pentru țară.” (Viorica Dăncilă, fost premier al României, 1 iulie 2020, pe pagina ei de FACEBOOK)

.....................................................................

 

Nu-mi amintesc să o fi ridiculizat vreodată pe Viorica Dăncilă pentru greșelile de exprimare sau pentru confuziile din discursul său public. Nu mi s-a părut important. Căci nu a fost greu de observat, în timp, cum imaginea de toantă și analfabetă fără leac i-a fost construită exact la fel cum i-a fost construită lui Dragnea Liviu imaginea de infractor notoriu, iar submediocrului Klaus, legenda de conducător înțelept, care vorbește puțin deoarece gândește mult...

Și atunci, veșnic îngrozită ca să nu gafeze, pentru a nu ajunge mereu și mereu subiect de ironii ieftine din partea unora care vorbeau mult mai prost decât ea, Viorica Dăncilă făcea exact ceea ce nu trebuia să facă: se apăra în permanență sau se victimiza...

Asta în timp ce România a avut timp de zece ani un președinte Petrov care folosea dezinvolt un mai mult ca perfectul inventat de el:” „scufundaseu... „preluaseu”... „hotărăseu”... fără ca nimeni să îndrăznească să-i atragă măcar atenția, deși la câți Andrei Pleși a avut consilieri și la câți Liiceni și Patapievici a decorat, la câți Cătălini Avramești (cu soția), specialiști în canibalism, a adus cu avionul pe plaja de la Neptun (deoarece se plictisea să joace tabinet cu doamna Maria în weekenduri), măcar unul ar fi trebuit să observe și să-l tragă de mânecă. Iar după ce i-au încetat mandatele ăluia, România cea atentă la nuanțe, gramatici și ortografii, și-a ales un alt președinte, Klaus, cel care folosește dezinvolt cuvintele: „corupțea”, „justițea”„partenereat”, „principile”, „declarațea comună”, „aleanța”, „relațea”. Asta când nu dă de-a dreptul în gropi, afirmând că „a fi tolerant nu înseamnă a fi tăntălău”.

Lor, România le-a găsit neîncetat scuze. Primului, că e „băiat bun d-al nostru, daʹ l-a stricatără anturajuʹ dă pe vapor”, iar celui de-al doilea că nu-i prostie pură ceea ce vedem, ci numai dificultatea de a procesa prin traducere, în căpățână, din nemțește în românește.

În ideea celor scrise mai sus, Vio este doar un produs al epocii noastre și al selecției naturale, la care au pus umărul, spre a o accelera, atât Serviciile, cât și bravul DNA.

Dar asta nu înseamnă că Vio nu are alte păcate, cu mult mai dezgustătoare. Lepădarea rapidă de lider e unul dintre ele. Dar nu e numai păcatul Vioricăi, ci și păcatul PESEDEULUI, aproape în ansamblu. Iar dincolo de această slăbiciune și urâțenie a firii omenești, mai este ceva ce eu socotesc a fi o greșeală majoră a ultimilor ani: demonizarea amnistiei și a grațierii. Mizeria scandaloasă a acestui discurs demolator, a fost - rând pe rând - atât internă, cât și externă.

La început a fost Petrov, care a declarat cu o nemernicie totală - dar nu e ceva neobișnuit pentru el - că nu va grația pe nimeni în timpul celui de-al doilea mandat. Și România a jubilat.

Apoi, în Lista lui Barosso din 2012 sau LISTA RUȘINII pentru România, însușită cu obediență de premierul Ponta, figurau câteva „cerințe” pentru redobândirea „încrederii europene”, printre care: „Să nu se facă nicio grațiere prezidențială în cursul actualei președinții.” (era vorba despre perioada de președinție interimară a lui Crin Antonescu, din timpul suspendării lui Petrov; și pentru cine nu-și mai amintește, aluzia transparentă cu grațierea venea „cu dedicație” pentru deținutul Adrian Năstase, n.n.). Păsările de pradă decerebrate care mărșăluiseră cu fulare îmbibate în ketchup în jurul reședinței din Zambaccian a premierului Năstase, în seara zilei de 20 iunie 2012, au aplaudat entuziast inițiativa!

A venit și toamna lui 2014, când România l-a făcut președinte pe Klaus. Acesta, la rândul lui, cu un aer de imbecil insensibil, a refuzat instrumentul grațierii ca pe un lucru infect și care i-ar fi știrbit din prestigiu. România și-a frecat din nou palmele, cu mare satisfacție.

Iar Jean Pădureanu, cu două cereri de grațiere îndreptate către doi președinți diferiți, și-a executat toți anii de pușcărie, deși de multe ori nici nu știa unde este și credea că așa, mai pe seară, merge la stadion. Căci el era deja prizonier în celula ermetică a lui Alzheimer... avea aproape 80 de ani când a fost eliberat.

După aceea, la începutul anului 2017, sute de mii de cetățeni indignați, în frunte cu Florin Bădiță și Nicușor Dan au ieșit în stradă urlând împotriva Ordonanței 13, cu convingerea că aceasta se referă la amnistie și grațiere. Nimeni nu i-a contrazis, ci dimpotrivă, păpușarii-șefi s-au bucurat că n-a citit nimeni mult-diabolizata ordonanță... Ca să nu mai spun, că dacă i-ar fi întrebat cineva pe protestatari care-i diferența dintre amnistie și grațiere, ar fi produs o uimire istorică pe fața miriapodului cu sute de mii de picioare, dar cu capete puține... deoarece în mentalul colectiv, cele două cuvinte au fost întipărite ca sinonime.

Încununarea operei de demonizare a amnistiei și grațierii a venit ca o pleașcă moțată pe țeasta nației, odată cu referendumul pe „justițe”. Klaus le-a propus cetățenilor, în 2019, niște întrebări cu amnistea și grațerea vârâte una-ntr-alta, al căror înțeles i-a rămas președintelui total necunoscut, atât în timpul referendumului, cât și după aceea. La fel și poporului român, însă, exact ca în poveștile cu final fericit, deși n-au înțeles întrebarea, cetățenii au știut „la perfecțe” răspunsul. Exact ca președintele lor!

Și iată-ne aici... Nu, „duoamna” Dăncilă... AMNISTIA și GRAȚIEREA nu sunt instrumentele diavolului, așa cum toleranța înțeleaptă și iertarea nu au cum să fie. De aceea, madam, a spune azi: „...N-am vrut să fac ceva ce știam sigur că e rău pentru țară...” este o prostie fără egal. Rău pentru țară e să-ți bagi capul în nisip și să nu vezi condamnările politice. Și aruncarea în pușcărie fără probe. Și mărturiile luate sub presiune fizică sau psihologică infernală. Și plicurile galbene din romanul epistolar, de mare dragoste, dintre „justițe” și Servicii. Și arestările comandate de la Bruxelles.

Viorica Vasilica și-a încheiat postarea de pe FACEBOOK, din 1 iulie 2020, așa:

„Confirm din nou: au fost presiuni din partea domnului Dragnea pe tema amnistiei și grațierii. Timp de mai multe luni de zile au venit direct și indirect sugestii, recomandări, idei, pe care însă le-am respins. Domnul Dragnea n-a primit bine aceste refuzuri și-l enerva probabil faptul că nu mă poate manevra. Probabil că domnul Dragnea n-a înțeles un lucru: că eram premierul României, nu sluga lui. Am ținut să onorez funcția și să-mi fac datoria față de români.”

Finalul are tristețea lui aparte... doamna Dăncilă, și nu numai ea, ci și Grindeanu, Tudose și găștile lor de conjunctură nu au înțeles nici un moment piesa în care jucau. Nu au putut pricepe un lucru atât de simplu... că într-o lume normală, președintele unui partid care este și artizanul unui program de guvernare conducând către câștigarea fără drept de apel a alegerilor parlamentare, devine, de drept, PREMIERUL țării unde se întâmplă acestea. Iar dacă eșuează, cetățenii, atât de atenți la tot și la toate, e previzibil că vor corecta eroarea la următoarele alegeri, cu ștampila, iar nu cu ieșitul în stradă. De aceea, dacă un accident istoric de doi metri înălțime și dotat cu nenumărați dinți, se pune împotriva normalității, fiecare ar fi trebuit să-și înțeleagă locul. Căci ei nu au fost numiți ca SLUGI, ci , pur și simplu, ca SUPLINITORI ai premierului legitim. Și să se comporte ca atare. Așa ar fi corect.

Dar nu și în România, unde un președinte care se visează dictator, recunoscut pentru gândirea sa limitată și revanșardă, a refuzat în permanență, cu o îmbufnare idioată, evidența. Și care a hotărât, recent, din biroul lui, că nu va mai numi „never ever” un premier de la PESEDEU. Iacă-așa!

De aceea, având în vedere cele de mai sus, uneori, când aud rostindu-se cuvântul „democrație”, ca și cum chiar ar exista așa ceva în România, stomacul meu are tendința de a-și proiecta revolta, pe esofag, în sus...

LUMINITA  ARHIRE

 

Featured

SAPTAMÂNAL, PRESEDINTELE MERGE SI ÎSI FACE DATORIA! COSTA, DAR MERITA!

De câte ori mă gândesc la uriașa râmă prezidențială formată din „titular” și din „garda pretoriană” a Klausului scurgându-se pe Valea Oltului către Sibiu, în fiecare săptămână, mai precis către „soția mea, Carmen”, îmi vine în m