Felicitări politicienilor romani, care sunt atât de „apreciați” pe plan internațional!
„Sluga nevrednică stăpânii des îşi schimbă.”
Deci:
Croații pot intra astăzi în SUA fără vize. La fel, Croația va intra înaintea României în spațiul Schengen, iar de la 1 ianuarie 2023 vor adera la zona Euro.
În România se discută de ani buni de construirea unui terminal de gaze lichefiate în Portul Constanța. În 2010 părea că proiectul va avea finalizare, în 2015 eram anunțați că va fi elaborat un studiu de pre-fezabilitate, însă totul a rămas doar pe hârtie.
România a avut șansa să deschidă primul terminal LNG de la Marea Neagră și să fie important actor energetic pentru regiune.
Să vedem ce s-a întâmplat în Croația.
Nu a fost ușor până să ajungă să aibă propriul terminal de gaze lichefiat în Krk, cea mai mare insulă din Marea Adriatică și zonă turistică.
Prim-ministrul Andrej Plenkovic, împreună cu mai mulți predecesori, au fost criticați pentru proiect. A intervenit chiar și biserica, cardinalul Josip Bozanić, Arhiepiscopul Zagrebului, fiind categoric împotriva proiectului. La fel și o parte din presă. Spuneau ei: e un dezastru financiar, gazele lichefiate nu au viitor, sunt scumpe și ar trebui preferat gazul ieftin din Rusia.
Unul din cei mai mari apărători ai proiectului a fost, în schimb, fosta președintă a Croației, Kolinda Kitarovic. Acum, Croația nu doar că este independentă energetic, dar își poate alimenta și vecinii. Chiar Virgil Popescu spunea că am putea cumpăra gaz din Croația.
Capacitatea terminalului este de 6,1 miliarde de metri cubi de gaz/an. Croația importă aproximativ 2,2 miliarde m3 de gaz pe an. Slovenia consumă 0,8 miliarde m3 pe an, Bosnia 0,2 miliarde.
De exemplu, Bosnia - care primea exclusiv gaz rusesc - poate scăpa de influența lor. Câștigătoare sunt și companiile industriale din nordul Italiei, precum și ungurii, care și-au asigurat gaz din Croația.
Și proiectul e încă la început. Există planuri de extindere al terminalului, astfel încât Croația să devină important hub regional energetic. Dar ca să ajungă aici au trebuit să treacă și prin o mulțime de piedici și blocaje, întârzieri și presiuni, toate provocate de Rusia.
Putin a oferit gaz rusesc ieftin mai multor țări din regiune, astfel încât părea că terminalul LNG din Croația nu își are sensul. Și a funcționat, într-o oarecare măsură. Companiile energetice occidentale care plănuiau să deschidă depozite, s-au retras din proiect.
A intervenit și în societatea din Croația o dezbatere legată de costuri și eficiență, de pericolul pentru mediu etc. Până în 2015, când Zoran Milanovic, premierul de atunci, a declarat terminalul LNG drept „proiect strategic”. Următorii Premieri și Președinți au respectat decizia și lucrările au continuat.
Terminalul de la Krk e în funcțiune, iar o clasă politică a înțeles cât de importantă e securitatea energetică.
Acum ne gândim la România, care a pierdut ani buni doar pentru a modifica „legea offshore” ce permite extragerea gazelor din Marea Neagră. Iar omul care a blocat legea a fost apoi numit la ANRE.
Diferențe între clasa politică din Croația și cea din România.
MIHAELA POROCH
