Pe vremea Angelei Merkel, atât de hulită - și eu am hulit-o, în neștiința mea - ambiția UE era de a deveni un mare jucător economic pe scena mondială. Alături de USA și China. Fără de care să nu se poată lua decizii la nivel global. Și totul se baza pe cooperarea economică UE-Rusia.
Susținute de energia și materiile prime ieftine rusești, tehnologia și cercetarea europeană de vârf, amenințau supremația celor două puteri indicate. Nici USA și nici China nu vedeau asta cu ochi buni.
Tehnologic, științific, UE bătea China de la distanță. Și chiar USA, în multe domenii. Prin urmare, în bătălia USA-China pentru supremație, nu mai era nevoie de un intrus. UE trebuia decuplată de la resursele rusești, care îi aduceau un avantaj considerabil.
Să nu creadă cineva că Republica China nu se bucură de războiul proxy dus de USA contra Rusiei, prin intermediul Ucrainei. Fiindcă astfel, UE devine un jucător de duzină, minor, dependent acum de USA.
O alianță UE-Rusia, o Eurasia imaginată de Charles de Gaulles, ar fi dictat jocurile globale. De Gaulle a spus: „URSS ne e vecin. America e la 10.000 km distanță”.
China a scăpat de un competitor și s-a pregătit pentru confruntarea finală. Controlează resursele a 70% din Africa. Plus piețe importante din America Latină. Prin restricțiile demente impuse de USA-UE Rusiei, cumpără energie ieftină de la ea. Și-o vinde altor țări, inclusiv europene, de unde câștigă.
USA și-au imaginat că vor pune economic în genunchi Rusia. Doar că nici Putin nu e vreun cretin. A pregătit terenul, lucrând la greu la crearea unui sistem economico-financiar paralel celui occidental. Care, cuantumizat, reprezintă 75% din PIB-ul mondial.
Pentru Putin este mai acceptabil ca Rusia să fie vioara a doua într-un astfel de sistem, după China, decât sclavul celui Occidental. În care ar fi vrut să ducă Rusia. După anul 2000, le-a sugerat occidentalilor că Rusia vrea să adere la NATO, dar a fost refuzat.
Occidentul dorea resursele uriașe ale Rusiei și a crezut că o poate destabiliza prin „revoluții portocalii”, scoțând de pe orbita Rusiei țară după țară - dintre cele ex-sovietice - sau rupând teritorii ale Rusiei, creând republici separatiste. Un exemplu e Georgia, „temperată” rapid de Rusia. Și dacă nu era Putin, reușeau să o rupă din ghearele mamei vultur..
Nu era mai bine ca să facă din Rusia un aliat, să n-o arunce în brațele Chinei, Indiei, Iranului, Braziliei etc? Era. Dar infatuarea ia mințile. Exista un Acord NATO-Rusia, din 1997, anulat de NATO, odată cu bombardarea Serbiei. Și apoi a Irak-ului, Afganistanului, Libiei, Siriei. NATO a fost prea sigură pe ea. L-a subestimat pe Putin.
Acum e târziu. Alea iacta est! Occidentul va ajunge minoritar pe scena globală. Cum e vorba aia? „De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.” Doar că vom suferi noi. Aia e tragedia!