Spre surprinderea unora, acest articol se dorește a fi unul „pregătitor”, o punere în temă asupra unor aspecte de medicină pe înțelesul tuturor care va putea fi de folos într-un viitor apropiat pentru înțelegerea unui caz care va oripila cu siguranță pe cititori. Sunt necesare unele precizări, unele explicații, pentru ca oamenii să înțeleagă simplu și eficient niște aspecte care pot oricând să le schimbe viața. Oricui, dar mai ales diabeticilor...
Vom vorbi așa dar despre INSUFICIENȚA RENALĂ și
D I A L I Z A:
Pentru început, vreau să precizez că dintre toate organele existente în corpul omenesc, RINICHIUL este astăzi singurul organ intern al corpului UMAN ce poate fi înlocuit cu succes de o mașină, de un aparat extern, care face munca unui rinichi sănătos, ce are funcția să elimine toxinele acumulate în corp. Până aici e bine, am precizat foarte clar: un aparat EXTERN! Nu transplant, nu inimă artificială, proteză de orice fel, nimic care se introduce pentru a înlocui un organ care nu funcționează. Poate că ramurile noi apărute - complementare medicinei - vor mai suplini în viitor și alte organe din corpul omului care „se defectează”, dar deocamdată, singurul, este rinichiul. Operațiunea prin care se face această detoxifiere a corpului, ce nu o mai face rinichiul, se numește Dializă.
În principal, există două tipuri de dializă care se practică azi cu ajutorul medicinei: dializa peritoneală (cea mai veche metodă) și Hemodializa, apărută și practicată și în România de aproape trei decenii...
Dializa peritoneală este o metodă de „autodializă”, adică pacientul suferind își face singur operațiunea de dializă, conectând după niște reguli stricte o pungă cu o substanță anume la un „cateter” implantat în zona peritoneului persoanei care se dializează - în prealabil, într-o clinică de specialitate - urmând ca ulterior pacientul să primească un stoc cu pungi preambalate cu serul necesar, după o instruire riguroasă. Avantajul dializei peritoneale este că ea poate fi făcută de pacient în cele mai izolate locuri din lume, în cele mai îndepărtate cătune din vârf de munte, în cele mai dese jungle, pe cele mai izolate insule, cu condiția ca pacientului să i se fi plantat acel cateter (un dispozitiv introdus în corp ca o priză „mamă” care îi iese afară printr-un orificiu bine sterilizat și protejat de mediul înconjurător). Mai trebuie ca acel pacient să dispună de condiții de depozitare pentru pungile cu lichid de dializare pentru o perioadă de 1-3 luni, în condițiile în care dializa se face din 6 n 6 ore, deci necesită o încăpere suficient de mare de stocare. Asta, în principal, dar pe lângă aceste condiții minime, sunt necesare încă multe altele mărunte, dar indispensabile.
La Hemodializă, pacientul trebuie să aibă montat un cateter „long life” introdus de obicei în piept, în vena cavă, care preia ca o sondă sângele care circulă prin organism, iar când vine la dializă se cuplează cateterul prin acea mufă „mamă” care iese din corp și se conectează la aparatul de dializat.
O variantă mai ușoară și mai sigură de conectare este fistula, un by-pass făcut de chirurgul vascular la nivelul unui braț superior sau inferior, unde se vor introduce la conectare două ace sterile în vena pregătită astfel, pentru a se asigura un circuit continuu de circulare al sângelui prin aparatul dializor, ajutat de niște pompe speciale ale aparatului. Sângele intră din pompele racordate cu o „linie” tur/retur, trece prin niște filtre care rețin toxinele și printr-un alt circuit se elimină și surplusul de apă existent în corp, dar fără impuritățile toxinelor, care rămân în filtre. Cam acesta este principiul în general, doar fac mențiunea că aparatul dializor este controlat permanent de un computer individual, special programat, prin care sunt permanent afișați pe monitorul aparatului parametrii de funcționare al organismului dializat, tensiunea arterială, concentrația de sare, potasiu, calciu, temperatura corpului, etc. Acești parametri pot fi ajustați de asistentul de serviciu prin intermediul ecranului „touch-screen”, în funcție de starea de bine a pacientului.
Într-un salon de dializă sunt cca 8-10 paturi, cu tot atâtea aparate. Pacienții sunt atent programați pe zile, pe ture, pe mijloace de transport, deoarece o persoană dializată trebuie să facă minimum 2 și maximum 3 dialize pe săptămână (în funcție de prescripția medicului nefrolog), în ședințe a câte 4 ore.
În timpul dializei, un pacient are la dispoziție un televizor la care poate privi, sau își poate petrece timpul ascultând muzică, discutând cu alți pacienți, dormi, etc
Persoana dializată urmează să depindă pentru tot restul vieții de un Centru de dializă, indiferent dacă este acela la care a fost arondat, sau provizoriu, dacă a plecat în altă localitate, să zicem într-o vacanță, sau în vizită la o rudă chiar în altă țară. Deci, în România, această metodă de dializă denumită Hemodializă se practică de aproape trei decenii și a fost introdusă imediat ce am intrat în UE, prin intermediul multinaționalei germane Fresenius.
La început, țara noastră era prea „săracă” pentru a-și permite să instituie un Program Național pentru dializă, dar prin tratative, Germania a hotărât să ne întindă o mână și azi știm doar că fiecărui salariat german i s-a reținut din salariu suma de 1 euro/lună, care erau donați României ca ajutor pentru ca firma Fresenius să poată demara și implementa Programul Național de dializă. Că o fi adevărat sau nu, cert este că România s-a alăturat altor câtorva zeci de țări de pe întreg globul pământesc pe toate continentele, din Australia până în America de Sud, Africa, America de nord și – evident Europa – Asia, unde Fresenius a implementat Hemodializa.
Frsenius Nephro-Care a pornit în afacere la inițiativa unui farmacist cu numele de Fresenius, care a efectuat ulterior și cercetări farmaceutice colaterale pentru a pune la punct sistemul de hemodializă, a inventat aparatul dializor, concomitent cu dezvoltarea industriei IT și a devenit ulterior și fabricant sub licență proprie ale aparatelor de dializă.
Este prin urmare o firmă foarte solidă și puternică.
A apărut între timp și concurența, în principal al altei multinaționale cu capital german, care produce și aparate dializoare, mă refer la firma Brown, dar acum sunt și mai mulți concurenți, din țări diferite, începând cu Japonia, Rusia, Finlanda sau Franța, etc. În principal, aparatele dializoare funcționează pe același principiu, doar diferă pe diferiți parametri de calitate. Așa că s-a dezvoltat și piața de dializă, care este acum o piață dinamică, unde concurența „mușcă” din clienții firmelor mai vechi și consacrate, iar pentru asta noii veniți se întrec în a oferi pacienților condiții care din care mai bune, mai comode și mai avantajoase, cu oferte atractive privind masa suplimentară, etc
Întâmplător sau nu, în România, Hemodializa s-a implementat prima oară la Iași! La București s-a instalat firma mamă – Fresenius Nephro-Care – dar Programul a demarat la Iași, pe lângă Clinica de Nefrologie de la Spitalul Parhon, unde notorietatea profesorului Mircea Covic și ale soției sale Maria Covic, trecuseră de multă vreme granițele României.
Familia Covic – o familie notorie de profesori universitari - au avut drept fiu pe tânărul Adrian Covic, pe care l-au îndrumat și ajutat substanțial să ardă etape în cariera de medicină până ce a ajuns la gradul de Profesor universitar, luându-i „de drept” locul tatălui, decedat prematur.
Nu ne oprim aici la gradul de știință acumulat de tânărul doctor Adrian Covic și la fulminanta sa ascensiune, dar este cert că notorietatea tatălui și a mamei l-au adus în postura ca Fresenius să-l găsească potrivit, la locul potrivit și i-au propus în calitatea lui pe care o avea atunci, să devină coordonator pe Moldova al Programului de Dializă implementat în România de multinaționala Fresenius Nephro Care...
Urma să primească și un procent din acțiunile firmei, ceea ce l-a motivat pe deplin.
Programul a demarat, Fresenius începând să investească într-o clădire separată în curtea Spitalului Parhon, unde a luat ființă Centrul de dializă, separat de Spital. În paralel, Fresenius a încheiat cu Prof Covic și un parteneriat „de cercetări”, asupra unor eventuale medicamente și metode de tratament de dializă, fără ca acest Act adițional să fie făcut public și adus la cunoștința pacienților... Programul era făcut pe termen de zece ani. Atât a considerat Fresenius că ar avea nevoie de observații clinice asupra cobailor români prin intermediul Prof. dr. Covic și al ajutoarelor sale, alese strict după placul domniei sale, în funcție de obediență și de pregătire profesională, evident.
Încetul cu încetul, dar sistematic, Clinica de Nefrologie de la Parhon a devenit o fabrică de furnizare a pacienților pentru Fresenius. Nimic rău până aici, doar că cei de la Fresenius erau singurii de pe piață și un pacient nu avea de ales. La un moment dat, numărul pacienților colectați din raza Moldovei a devenit prea mare pentru ca Centrul Copou să facă față. A fost închiriat un spațiu suplimentar de la firma Solomon’s și s-a mai deschis încă un Centru, în Păcurari.
Coincidență, doamna Prof dr. Maria Covic, mama domnului Prof.dr. Adrian Covic a ieșit la pensie și se cam plictisea acasă, așa că fiul a răsplătit-o imediat cu postul de conducere al Centrului Păcurari. Nimic rău! E un medic reputat, cu specializare strictă în nefrologie. Are însă și domnia sa ajutor cu medici care lucrează cu o jumătate de normă în spital, unde Prof.dr. Adrian Covic controlează sistemul încă de pe băncile facultății, unde este Profesor. De aici sunt selectați și aduși la rezidențiat, iar apoi sunt cooptați de sistem. Cu toții îi sunt datori pe veșnicie domnului Profesor!
Bulgărele dializei se rostogolește și se înmulțesc rapid și pacienții. Mulți migrează din R. Moldova, că au cetățenie română, cu drepturi depline. Asta este chiar foarte bine, dar sumele acumulate de Fresenius&Covic cresc fabulos. Este momentul ca Fam. Covic să se gândească serios la viitor și să construiască încă un Centru privat de dializă - controlat exclusiv de familia sa - la marginea Iașului, la Rediu. Este nou, este super modern, dar are nevoie să fie rentabilizat urgent, adică să aibă pacienți care să acopere total locurile. Cum? Simplu. I se iau din pacienți pe moment Centrului Unu-Tătărași, unde se mutaseră din Copu. A lăsat în loc slugi de nădejde, care îi execută ordinele fără crâcnire.
Două managere cu comportament de menajere. Nu contează că toate măsurile pe care le iau fac să diminueze drastic numărul pacienților Centrului lor pe care îl coordonează, nu contează că se face o concurență neloială „firmei mamă” de la București, care are deja pierderi și lucrează în minus, în timp ce Centrele conduse de „mămica” și de „fetița” Covic, prosperă.
Asistenții sunt deja în plus, sunt periodic trimiși în delegație, ba la Piatra Neamț, ba la Vaslui... Într-o zi, în acest ritm, vor fi disponibilizați, sau... obligați să accepte serviciu sub mâna directă a familiei Covic și ale slugilor lor obediente.
Viața pacienților la Centrul Tătărași este din ce în ce mai rea, mai strictă, dictată de cele două „mâini” ale Prof. D. Covic. Sunt materiale medicale care lipsesc adesea și se fac improvizații, nu există gelaspon (un burete special făcut din spumă de sânge de porc), care accelerează oprirea sângerărilor la terminarea dializei, se fac economii drastice (de către București?) la materiale specifice, căruțurile de transport pacienți sunt în stare deplorabilă, le lipsesc roțile de mână, sunt pe pană mereu, probabil că sunt adunate și înlocuite cu acceptul „menajerelor” de la Centrele controlate și susținute de „domnul coordonator”...
Bucureștiul se face că nu vede! Pare timorat de personalitatea și autoritatea Domnului Profesor. Orice ar face, Bucureștiul a ajuns la mâna co-acționarului Covic. Este OMERTA. Nimeni nu are curaj să spună nimic. Fiecare se teme de serviciul pe care l-ar putea pierde. De la medic, la asistent și infirmier. Uite că eu nu mă tem. Ce pot să-mi facă mai mult decât să mă lichideze cu o „greșeală umană”? Dar nu vor scăpa. Mi-am luat suficiente măsuri, ca cei care lucrează în domenii de care depind viețile unor oameni nevinovați doar că nu le mai funcționează rinichii și depind de dializă, să fie pedepsiți drastic! Fiți pe fază! Stați aproape! Războiul din Ucraina e joc video pe lângă ceea ce va urma.
GABRIEL MIHAILA
