POETEI ANA PODARU...

HDGFGG

„Nu credeam că vei muri vreodată!...”

Muşcă moartea ca o hidră şi ne sfâşie poeţii, după ce îi chinuieşte ani, doar cu amarul vieţii, pe o margine de hăuri, tot săpând în mal abrupt, până când ultima treaptă dinspre viaţă s-a-ntrerupt...

Ană, n-am crezut vreodată în plecarea ta spre stele, erai stea în bătătura poeziei cu inele, logodită-n veci cu versul ce-l scriai pe răni deschise şi s-aud acum că ochii-ţi stau cu genele închise vitregiţi de firul ierbii ce-l iubeai ca pe-o minune... nu cred, Ană, că eşti înger, nu cred, oricine mi-ar spune...

Erai vie, mult mai vie decât orice muritoare, nu cereai nimic, doar ruga îţi plângea la lumânare...

Toamna asta doare tare până-n oase şi ne-apasă, că ne-a mai plecat o Ană şi-a lăsat masă şi casă şi copii cu doliu-n suflet şi cascade de regrete, Doamne, de ce ne-ai luat-o s-o zideşti într-un perete?

Mai avea de spus povestea mărilor fără culoare şi-a oceanelor turbate ce-şi iau prăzile, flămânde, noi de unde-aflăm misterul conspiraţiei imunde, dacă Tu, prea mult iubind-o, i-ai pictat iarna şi gerul şi pe braţe şi pe frunte şi-n poemele nescrise?

Doamne, teamă-mi este, mi se derulează toată drama în decoruri muribunde, unde nimeni nu pătrunde, numai suflete de Ane răstignite pe piane, într-un Purgatoriu-aparte... numai ruga le desparte de tărâmul Tău de pace, unde Ana tace, tace...

VIOLETTA  PETRE

Tags

Featured

GÂNDURI ALBASTRE

Mi-aud gândurile toate cum se calcă în picioare, ca să evadeze-n grabă și să se arunce-n mare...

Sunt sătule de-ntuneric, vor să iasă la lumină, dar nu au aflat că-afară e planeta în ruină...

Tags