Câtă liniște... Nicăierea
nu e loc pentru lacrimi sau dor...
Mai limpede și mai dulce ca mierea,
se-așterne noiembrie...Ucigător,
ucigător de frumos,
cade din ceruri ca niciodată
că sufletul meu se-așterne pe jos
și-i iese în cale cu fruntea plecată
Nu e loc pentru lacrimi sau dor...
Inima mea începe să bată
tulburător,
tulburător de duios
cum n-a bătut niciodată...
Cântecul ei se-așterne pe jos
roșu, curat și fierbinte
să poată ( nefiresc de frumos),
noiembrie, tainic, să curgă-nainte
Cuvintele-și află-n tăcere perechi
și-și caută țărmuri, uitate, sub tâmplă...
Așezat, ca vinul vechi,
noiembrie-i tot ce pe lume se-ntâmplă...
Nu e loc pentru lacrimi, nu e loc pentru dor,
mai dulce ca mierea,
toamna aceasta nu mă lasă să mor –
sufletul ei mă-nvață-nvierea
Emil Almășan
(Din volumul ,, Păcate și sfinți")