PACT PENTRU ROMÂNIA: 21 DE MASURI ESENTIALE PROPUSE DE LIVIU PLESOIANU

sjfdhgdcfy

R e î n v i e r e a

Într-un ocean de ipocrizie electorală, e necesară și o insulă de autenticitate! Să vedem câți politicieni din România își vor asuma următorul PACT PENTRU ROMÂNIA:

1. FĂRĂ SLUGI ÎN FUNCȚIILE PUBLICE!

Președintele României, parlamentarii, miniștrii, politicienii din toate partidele nu vor înjosi națiunea română comportându-se ca niște slugi în fața Președinților altor țări, în fața ambasadorilor altor țări, în fața comisarilor europeni și în fața oricărui alt reprezentant al unui alt stat. Toți demnitarii și politicienii români vor respecta Articolul 1, alineatul (1) din Constituția României: „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”.

2. FĂRĂ VÂNZĂTORI DE ȚARĂ ÎN FUNCȚIILE PUBLICE!

Președintele României, parlamentarii, miniștrii, politicienii din toate partidele nu se vor mai angaja în numele poporului român să achiziționeze tehnologii de mâna a doua, la prețuri exorbitante, ori să pună pe tavă resursele minerale românești fără ca poporul român să beneficieze financiar de justa valoare a acestora.

3. FĂRĂ GUVERNATORI DE COLONIE!

La orice încălcare a Convenției de la Viena cu privire la relațiile diplomatice (Art. 41, alin. 1), care prevede cât se poate de clar că ambasadorii „au datoria de a respecta legile și regulamentele statului acreditar”, precum și „datoria de a nu se amesteca în treburile interne ale acestui stat”, instituțiile și autoritățile statului român vor solicita acreditarea altor ambasadori la București. Toți demnitarii și politicienii români vor respecta Articolul 2, alineatul (1) din Constituția României: „Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum”.

4. FĂRĂ ACOPERIȚI ÎN POLITICĂ, JUSTIȚIE, PRESĂ!

Prioritatea Președintelui României, a Parlamentului și a Guvernului va fi readucerea serviciilor în propria matcă legală și constituțională. Serviciile trebuie să lucreze pentru români și pentru apărarea statului român, nicidecum să se implice în politică, în justiție și în presă. Munca oamenilor din servicii care chiar își servesc patria nu mai trebuie umbrită de interesele și jocurile politice ale unor persoane care răspund altor comenzi decât cele izvorâte din Constituție, din lege și, nu în ultimul rând, din conștiința curată a unei persoane care înțelege să aleagă RESPECTUL pentru poporul român, nu MANIPULAREA acestuia. Vor fi eliminate toate protocoalele secrete prin care magistratura și alte instituții ale statului român au fost aservite unor autointitulați semizei din serviciile secrete. De asemenea, va fi instituit un singur mandat, de maximum patru ani, pentru directorii, prim-adjuncții și adjuncții tuturor serviciilor. Eternizarea pe funcție, mai ales în cadrul serviciilor, este extrem de periculoasă pentru democrație! Dacă puterea corupe, atunci, evident, puterea absolută corupe absolut! Iar una dintre cele mai eficiente metode pentru contracararea acestui efect este limitarea mandatelor șefilor din servicii.

Este necesară emiterea unei Hotărâri CSAT de interzicere a protocoalelor secrete între serviciile de informații și celelalte instituții ale statului român. Pentru România și pentru ele însele, este necesară reforma profundă a serviciilor de informații, este obligatorie eliminarea influenței acestora asupra politicii, justiției, presei și a mediului de afaceri.

5.FĂRĂ SERVICII SECRETE ÎN ALEGERI!

Președintele României, parlamentarii, miniștrii, politicienii din toate partidele nu vor mai afecta încredera românilor în corectitudinea alegerilor și vor elimina STS (sau orice alt serviciu secret) din ecuația sesiunilor electorale.

6.FĂRĂ FETE ROMÂNCE TRAFICATE!

Prioritatea CSAT, a Președintelui României, a Guvernului, a Parlamentului, a magistraturii, a serviciilor de informații și a politicienilor va fi destructurarea rapidă a tuturor rețelelor de trafic de persoane, cu obligația prezentării lunare a rezultatelor obținute!

7. FĂRĂ TRAFIC DE DROGURI!

Prioritatea CSAT, a Președintelui României, a Guvernului, a Parlamentului, a magistraturii, a serviciilor de informații și a politicienilor va fi destructurarea rapidă a tuturor rețelelor de trafic de droguri, cu obligația prezentării lunare a rezultatelor obținute!

8. FĂRĂ VIOLENȚĂ DOMESTICĂ!

Instituțiile abilitate se vor implica în diminuarea flagelului violenței domestice, cu obligația prezentării lunare a statisticilor, a măsurilor luate și a rezultatelor obținute.

9. FĂRĂ EXPORT DE MASĂ LEMNOASĂ BRUTĂ TIMP DE MINIMUM 10 ANI!

Prioritatea Președintelui României, a Guvernului și a Parlamentului va fi interzicerea exportului de masă lemnoasă brută și derularea unui amplu program de reîmpădurire la nivel național.

10. FĂRĂ IMPLICAREA ROMÂNIEI ÎN CONFLICTE ARMATE ÎN ABSENȚA UNUI REFERENDUM NAȚIONAL!

Orice implicare, de orice natură, a țării noastre în conflicte militare nu va putea fi aprobată decât în urma organizării unui referendum național.

11. 2% PENTRU RAȚIUNI ALIMENTARE, ÎN OGLINDĂ CU 2% PENTRU RAȚIUNI DE APĂRARE!

Având în vedere că nu trebuie să ne apărăm doar de potențiali inamici externi, ci și de foame, sărăcie și boli asociate sărăciei, Președintele României, Guvernul și Parlamentul vor stabili cadrul necesar pentru alocarea a două procente din PIB pentru eradicarea sărăciei extreme din România. 250.000 de copii se culcă flămânzi în fiecare seară pe timp de pace, nu de război, ceea ce NU mai poate fi tolerat într-o țară care se vrea civilizată!

12. SPITALELE ȘI DRUMURILE VOR FI CONSIDERATE ELEMENTE ESENȚIALE ALE SIGURANȚEI NAȚIONALE!

Atât CSAT, cât și, separat, Președintele României, Guvernul, Parlamentul și toate instituțiile abilitate vor considera SĂNĂTATEA și TRANSPORTURILE drept parte integrantă și esențială a STRATEGIEI DE SECURITATE NAȚIONALĂ. Un grup de lucru comun va stabili obiectivele și termenele și va prezenta lunar acțiunile întreprinse și rezultatele obținute.

13. O ȘCOALĂ A OMULUI, NU O FABRICĂ DE ROBOȚI!

Președintele României, Guvernul, Parlamentul, toate instituțiile abilitate, precum și societatea civilă se vor implica – prin constituirea unui grup de lucru comun – în conceperea unui set de măsuri concrete și cuantificabile menit să reformeze din temelii învățământul românesc. Axa prioritară va fi aceea a construirii unui sistem educațional care să pună accentul pe dezvoltarea integrală, armonioasă a ființei omenești. În momentul de față, inteligența emoțională și munca în echipă – elemente esențiale pentru construirea unei societăți sănătoase – nu prezintă aproape deloc interes în cadrul obiectivelor educaționale. Fără o ȘCOALĂ A OMULUI, care să urmărească dezvoltarea unor ființe omenești interesate de propria individualitate, dar și de soarta semenilor, NU vom reuși să schimbăm niciodată în bine societatea românească! În momentul de față, tot ce facem ca stat este să scoatem pe bandă rulantă ROBOȚI UTILI, să ucidem creativitatea și umanitatea în niște copii care, înțeleși și ajutați să-și dezvolte integral individualitatea, ar putea constitui temelia unui viitor cu adevărat luminos, atât pentru ei, cât și pentru noi.

14. OAMENI, NU RESURSE UMANE!

Atâta vreme cât vom considera omul ca fiind doar o resursă, așa cum sunt gazele și petrolul, rezultatul va fi acela al unei societăți meschine, lipsite de empatie și predispusă mereu către conflict și relații interumane glaciale. Este necesară crearea unui grup de lucru (Președintele României poate avea un rol esențial aici), cu reprezentanți ai angajaților și ai angajatorilor, precum și cu implicarea specialiștilor și a societății civile, care să conceapă un set de măsuri menite să garanteze demnitatea angajatului în raport cu angajatorul și a angajatorului în raport cu statul.

15. ROMÂNIA – ȚARĂ CE CREEAZĂ PUNȚI ÎNTRE ȚĂRI!

România își va dezvolta vocația de promotoare a dialogului dintre națiuni, de țară ce creează punți între țări, nu de țară ce se aruncă pe sine în acceleratorul dement de particule beligerante. Românii își vor dezvolta vocația de popor ce propune punți între popoare, nu de popor care pierde până și puntea către sine. Spre deosebire de diverși "analiști" care transpiră abundent de fericire când le zboară pe deasupra bilei gândirii câte un avion de luptă, spre deosebire de diverși "candidați la prezidențiale" care sunt dispuși să dea din coadă și din patrie oricât e nevoie pentru a fi mângâiați pe creștet de stăpânii lor, noi nu vom accepta niciodată să ni se cânte ode externe la schimb cu statutul de docil cumpărător de arme și de supus donator de resurse (minerale și „umane”)! România poate fi mult mai mult decât atât, poate conta cu adevărat pe scena lumii! Optăm pentru vocația noastră de promotori ai dialogului dintre națiuni...

Să nu ne relaxăm foarte mult! Facem parte dintr-un bloc militar puternic. Dar dacă mâine chiar începe un război între cele două blocuri militare rivale, are vreun om zdravăn la cap impresia că mai rămâne piatră pe piatră pe undeva, pe aici, pe... oriunde? Având în vedere avansul militar uluitor din ultimii ani, crede cineva cu mintea întreagă că mai rămâne ceva din noi și din lume dacă o nouă conflagrație mondială izbucnește!?

Dincolo de apartenența la un bloc militar, trebuie să-ți propui un timp al păcii, o cale a dialogului, un efort al construcției uman-sănătoase! România – pentru sine și pentru lumea cea mare – ar trebui să devină factor de echilibru, țară ce creează punți între țări. Ușor, ușor, trebuie să lucrăm împreună astfel încât popoarele noastre să nu mai accepte să fie aruncate inconștient în acceleratorul dement de particule beligerante!

16. SIGURANȚĂ ALIMENTARĂ ȘI ELIMINAREA DUBLULUI STANDARD ALIMENTAR!

Siguranța alimentară a cetățeanului trebuie să constituie o prioritate atât pentru Președintele României, cât și pentru Guvern, Parlament și toate instituțiile de resort. Este necesară crearea unui grup de lucru comun care să prezinte lunar, PUBLIC, situația la zi, măsurile luate și rezultatele obținute. Este necesară introducerea în școli a unei materii noi obligatorii – ALIMENTAȚIE și SIGURANȚĂ ALIMENTARĂ! Este, de asemenea, necesară sancționarea tuturor producătorilor care folosesc dublul standard așezând pe rafturile supermarket-urilor din România produse de calitate redusă față de aceleași produse livrate în alte țări.

17. REABILITARE, NU RECIDIVĂ!

Este necesară și prioritară implicarea Președintelui României, a Guvernului, a Parlamentului, a tuturor instituțiilor abilitate, precum și a societății civile pentru transformarea cât mai rapidă a penitenciarelor în centre ocupaționale, pentru reabilitare, învățarea unei meserii și scăderea ratei de recidivă! Penitenciarul trebuie să fie o academie a recuperării sociale, nu o academie infracțională! Viața și activitatea din penitenciare trebuie să conducă spre REABILITARE, nu spre RECIDIVĂ.

18. SIGURANȚĂ ÎN ȘCOLI, SIGURANȚĂ PE STRADĂ!

Președintele României, Guvernul și Parlamentul vor avea ca prioritate garantarea siguranței în școli și a siguranței pe stradă. Grupul de lucru comun va prezenta lunar situația la zi, măsurile luate și rezultatele obținute. De asemenea, se va pune accent pe contracararea prin măsuri concrete a fenomenului „bullying” în școli. Conform statisticilor, aproape jumătate dintre copiii din România - 46% - au fost la un moment dat victime ale bullying-ului, 53% dintre aceștia fiind fete și 47% băieți! Este, de asemenea, necesară, introducerea unei materii obligatorii noi – AUTOPROTECȚIE, în cadrul căreia elevii să învețe cum să procedeze pentru a se autoproteja în toate contextele.

19. ROMÂNIA VA MILITA ÎN PLAN EXTERN PENTRU REALOCAREA A 10% DIN BUGETELE MILITARE PENTRU ERADICAREA SĂRĂCIEI EXTREME!

Având în vedere că, în fiecare an, se cheltuie la nivel global 1,8 trilioane de dolari (adică 1.800 de MILIARDE de dolari) pentru buget militar, având în vedere că suma cea mai mare estimată ca fiind necesară pentru eradicarea sărăciei extreme pe glob este de 3,5 trilioane de dolari (adică 3.500 de miliarde de dolari), este absolut necesară impunerea principiului „Cu 10% mai puțină MOARTE, cu 10% mai multă VIAȚĂ”!

20. DIASPORA TREBUIE AJUTATĂ, NU EXPLOATATĂ!

Este absolut necesară crearea unui grup de lucru comun Președinte – Guvern – Parlament (cu implicarea tuturor ambasadelor, a consulatelor, a instituțiilor de resort, precum și a societății civile și a organizațiilor românilor din diaspora) care să lucreze CONCRET pentru ca drepturile și interesele familiilor de români din afara țării să fie protejate și susținute! De mult prea multă vreme, din interese pur electorale, s-au creat falii între românii din țară și românii din afara țării, iar acest lucru trebuie stopat. Demnitarii și politicienii trebuie să se preocupe cu adevărat de situația românilor din afara țării, nu să încerce prin toate mijloacele să-i folosească în scop electoral!

21. CONȘTIENTIZAREA ȘI PROMOVAREA IDENTITĂȚII ROMÂNEȘTI!

„Uniune” nu înseamnă neam de clone... Nu ne putem întoarce la națiunile privite ca monade de sine stătătoare, ermetic închise, fără comunicări și schimburi cu exteriorul. Umanitatea e firesc și necesar să evolueze către a deveni o mare comunitate. Însă nu în sensul globalizării așa cum a fost ea concepută de către cei care vor – și în mare măsură reușesc – să dirijeze orchestra lumii. Nu în sensul unui singur stat global, unde nimeni nu mai are identitate și unde toți sunt clonele aceleiași matrici. Ci în sensul unei umanități alcătuite din miliarde de picături interdependente, care aleg LIBER să compună un ocean. Nu un neam de clone, nici miliarde de monade de sine stătătoare, ci o pluralitate de ființe libere care își asigură reciproc prosperitatea. Un popor căruia i-a fost extirpat organul identitar este un popor care nu mai trăiește cu adevărat, ci doar viețuiește conectat la aparatele altora...

Fie să FIM!

 

Liviu Pleșoianu

Featured

S I M U L A R E A

De multe ori ar trebui să lăsăm goana asta nebună cuprinsă de frenezia  banilor care fie că sunt foarte mulți, fie că sunt foarte puțini, ne ocupă mintea și ne comandă creierul fără să mai fim capabili să gândim puțin cu capetele noastre. Consecința?