PACATUL ORIGINAR – CENUSA ÎN CAP!

fjhdghggg

MOTTO 1: STIRILE PRO TV, 20 iunie 2012, ora 23.43: „Adrian Năstase a vrut să se sinucidă: 2 polițiști de la urmărire au mers cu mandatul la Năstase. Le-a cerut câteva momente să își strângă lucrurile, s-a dus într-o altă cameră, a luat pistolul și a încercat să se sinucidă. Polițiștii l-au văzut și l-au oprit la timp reușind să devieze glonțul. Acesta l-a rănit pe fostul premier în zona gâtului.”

MOTTO 2: STIRIPESURSE.ro, 1 noiembrie 2016 :„… Întrebat dacă, dincolo de interdicţia pe care o are, i-ar plăcea să fie premier, Adrian Năstase a răspuns că nu şi că acum este târziu pentru acest lucru. «Eu cred că există un timp pentru orice lucru. Poate că ar fi fost important pentru mine şi m-aş fi bucurat într-un fel, aş fi încercat să găsesc soluţii, dacă în 2004 lucrurile nu ar fi mers într-o altă direcţie. Dar acum cred că este târziu şi de aceea încerc să ofer ceea ce pot prin relaţia pe care o am cu studenţii, prin activităţile la Fundaţia Europeană Titulescu şi, sigur, în relaţiile particulare» a afirmat fostul premier…”

............................................................................

Așa pare să fie. E un timp pentru toate, iar oricât ar fi de nedrept sau de odios, în ceea ce îl privește pe Adrian Năstase, lucrurile s-au făcut în așa fel încât el să nu se poată întoarce. Prima condamnare, cinică și grețoasă, a fost dublată la scurt timp, de cealaltă, la fel de abracadabrantă, bazată tot pe aproximări, „deducții juridice” și incertitudini, dar care o securiza pe prima și care a avut, în subsidiar, un rol clar: să convingă publicul ezitant că EI, dacă vor, pot face oricui câte un dosar în fiecare zi și pot da oricărei „ținte” un veac de singurătate în închisoare, pentru că nimeni nu va da socoteală, vreodată, pentru asta.

Istoria nu poate fi reluată din punctul 2004… pe-atunci zăream viitorul venindu-ne prietenos în întâmpinare, ca prin fereastra unui tren alunecând încrezător pe șine. Însă acel viitor a rămas acolo, la început de secol XXI, și nu mai poate fi însuflețit decât de imaginație. Trecutul însă, o! trecutul… e altceva, el ar trebui reparat.

Astfel de reveniri ale oamenilor politici au fost posibile în alte conjuncturi și într-o altă istorie. Nu și în cea pe care o parcurgem astăzi și în care mistificarea cea mai ostentativă poate oricând să înlocuiască, pe scară largă, un adevăr incomod pentru unii. Sunt sigură că România MEA - dar cine sunt EU? - are nevoie de bărbați de stat, așa cum e Adrian Năstase, la fel cum sunt sigură că pe partea LOR de Românie - și știm cine sunt EI - fie și numai la o astfel de ipoteză, „se sparie gândul”.

Ce se poate întâmpla în perioada post-detenție a tuturor celor triați fără scrupule cu sita rară și găurită-n fund a DNA-ului și „partenerilor săi necondiționați”?

Reinserția socială este o glumă amară, pe care Adrian Năstase ne-a povestit-o pe larg, încă de pe când era „în cantonament”. Ani și ani de interdicții de a mai face o mulțime de lucruri, de a mai fi ceea ce erai, de a-ți relua viața măcar din punctul în care ai lăsat-o.

După marea epurare politică din secolul trecut, un stat socialist care funcționa după alte reguli, a reabilitat de cele mai multe ori tăcut, ceea ce Canalul și pușcăriile ororii nu reușiseră să bage sub pământ.

Nu fac o comparație aici între cele două tipuri de epurări politice - nici nu ar fi posibilă - au fost alte timpuri, alte moravuri, alt regim.

Vreau doar să spun că în democrația europeană, isterizată de spectrul corupției românești, convenabil din punct de vedere al intereselor politico-economice al mai marilor Europei, reabilitarea acestei clase politice vârâte de-a valma la închisoare, nu va mai fi posibilă.

Așa că, dintr-o oribilă inițiativă, aplaudată grosier de popor împreună cu plevușca, am dat la măcinat, pentru făina de pește, și grațioasele balene albastre.

Eu cred însă că în ciuda dorinței fostului premier de a privi numai înainte și de a uita abuzul, va trebui să intre încă o dată în pădurea întunecată și să înfrunte balaurul. Deși... cu toate că s-a schimbat conducerea Înaltei Curți, iar discursul noii echipe , cel puțin la cel mai înalt nivel, este diferit de „...voi fi partenerul necondiționat al DNA”... cu toate că și CSM, una dintre uneltele cele mai sinistre ale regimului Băsescu, s-a schimbat și el... cu toate că judecătorii Curții Constituționale nu mai dau erate noaptea, pe sub cearceaf... cu toate că dosarele subțiri ale DNA-ului fac cale-ntoarsă din instanțe din ce în ce mai des, și cu apostile judecătorești din ce în ce mai ironice... cu toate acestea și dincolo de ele, aș spune că se pregătește o „restaurație” feroce.

În ciuda acestei restaurații însă - nu știu cât de repede și nu știu în ce fel - dar dosarele care l-au trimis pe Adrian Năstase și pe atâția alții la închisoare, ar trebui rediscutate și redeschise. Pentru echilibru. Pentru că acele dosare, sau cel puțin primul, TROFEUL CALITĂȚII (deoarece pe urmă inimaginabilul a devenit posibil), reprezintă „păcatul originar”, adică DECLANȘAREA RĂULUI.

Nu e suficient ca la un moment dat abuzul să fie limitat, sau să nu se mai producă, ci cred că trebuie pășit înapoi, pe urmele clare din zăpada acestui trecut, până la momentul 20 iunie 2012.

Ar fi, din partea noastră, cred, o dovadă de mare nepăsare să ne închipuim că lucrurile pot rămâne așa.

LUMINITA  ARHIRE

Featured