OTRAVA DIN URECHI

iiujhhdg

Inundă eterul de ceva vreme canalele radiofonice puite de televiziunile și sit-urile javrelor antiromânești la care o curvă bătrână ca madam Digioiu sau Tapalagă, sau alte jivine aflate în mâna Statului Subteran (SS) și ale șerpăriei de afară, care se luptă din înaltul Europei ca vulturii să ne mănânce hoitul...

Mai ales de când Guvernul a avut curajul și tupeul să-i scuipe puțin între ochi și să dea Ordonanța lăcomiei, corul de croncănitori ne-au jurat răzbunare și au promis că ne arată ei nouă democrație și stat național, că nu suntem de capul nostru să credem în asemenea baliverne.

Imediat amenințările au început să vină gârlă din toate hotarele, ba mai mult, s-a acționat și la verigile slabe ale lanțului, ALDE Tăriceanu și miniștrii Lor.

Că Tăriceanu are hățuri și căpăstru, o știam din anii 2008, când a luptat pe față cu Javra Ceacâră, dar pe sub masă a luat darul otrăvit de multinaționale ce ne voiau serviți pe tavă.

La comandă, a pornit corul de defetiști mercenari ai pixului să latre sacadat că toate blestemățiile se vor coborî asupra noastră, că Băncile vor scumpi dinadins creditele ce vor avea dobânzi insuportabile, că legătura de mărar și pătrunjel va avea prețul firului de orhidee, că jigodiile multinaționale din TELECOM vor face cartel și vor scumpi oftatul în telefon, că lumina de la becul din baie și cea de la farurile mașinii va exploda în prețuri care vor eclipsa soarele, iar de toate aceste nenorociri va trebui să scuipăm GUVERNUL și să cerem în stradă plecarea lui, pentru ca săsălăul să-și aducă otrepele înapoi.

Acum – ca să nu se facă de cacao – jivinele din telecomunicații care sunt impozitate cu 3% pe profit AICI în țară și nu mai pot exporta acasă sudoarea muncii românilor și apetitul lor pentru leorbăială, după ce au cântărit alternativele, au anunțat că scumpesc cu 1-2 lei abonamentele la telefonie din aprilie sau mai.

Astea sunt ca un fel de represalii la curajul guvernanților de a le strânge ouăle înainte de Paște pentru a fi înroșite.

Cu ajutorul verigilor de sârmă moale de la ALDE Tăriceanu, oarece succes au avut băieții „dăștepți” din energie, care în ciuda stabilirii unui „block” al prețurilor la populație, o ard cu părul în ochi că prețul energiei va genera în perioada imediat următoare o scumpire în lanț.  Asta... tot ca să ne arate că nu suntem de capul nostru...

Ascult zilnic de când mă trezesc și până pe la prânz, cât stau la calculator, Magic FM, pentru muzica tinereții mele biologice de care mă leagă multe amintiri plăcute...

Din nefericire este un pui de șarpe al viperei cu corn PROTV, a cărei Fabrică de Știri este printre cele mai nocive și manipulatoare. Cel puțin ăia care țin DEȘTU2,4 în nas, nu se fersc să o ardă pe față cu știri ticăloșite până la FAKE, și latră și ăia pe săsește tot felul de news adaptate de securiștii canalului.

Bunăoară, acum ni se vâră otravă în urechi de scumpirea telefoniei mobile cu 1-2 lei / lună de toate companiile de bază și sunt găsiți tot felul de estropiați ce sunt întrebați insinuant ce părere au, iar răspunsul telefonat e acela că Guvernul nu are bani să rezolve tot ce a promis și scumpește oftatul și văicăritul la telefon, luând pielea de pe „români”

În piață, oul a ajuns cică mai scump decât găina, mielul mai scump decât mă-sa și scumpirile se vor ține lanț.

Cacastrofă! Guvernul e nașpa, jos cu el, să vină Dreapta la putere cu Ciolanis sau cu un Organ bolnav cu căpuțul, de la liberalii portocalii.

Ia hai siktir măi tovarăși! La muncă!

GABRIEL MIHAILA

Featured

S I M U L A R E A

De multe ori ar trebui să lăsăm goana asta nebună cuprinsă de frenezia  banilor care fie că sunt foarte mulți, fie că sunt foarte puțini, ne ocupă mintea și ne comandă creierul fără să mai fim capabili să gândim puțin cu capetele noastre. Consecința?