Stai pitit sub ploaia ochilor albaştri,
Picură poeme peste setea ta,
Ieşi din rândul celor care mor sihaştri,
Cât îţi este sete, bea din gura mea.
Versul mi-e maree, glasul flux ce-adapă
Văile secate ale unui dor,
Pe buzele mele, curge sfânta apă,
Din izvor de lacrimi, tămăduitor.
Braţele-mi sunt nuferi într-o deltă vie,
Unde acostează vara ca un drog,
Leagă-ţi barca vieţii şi la cununie
Te aştept iubite, fără să te rog.
Timpul, pentru mine, s-a oprit o clipă,
Pauza-i indusă pentru amândoi.
Lasă gura lumii, din rărunchi de ţipă,
O astupă glasul ploilor din noi.
Ploaia mea-i curată, galbenă rugină
S-a pierdut în ceruri şi nici rece nu-i.
Caldă pân' la oase, te spală de vină,
'Ţi potoleşte setea ca-n ziua dintâi...
VIOLETTA PETRE
