Primesc pe N ewsfeed un mesaj de la o entitate necunoscută – despre care nu am mai auzit niciodată nimic, dar care se vede că posedă date mele personale – un mesaj de amenințare pentru revista online la Societății Civile române al cărei fondator și senior editor sunt azi. în colaborare cu alte persoane aflate în lumea largă – RECHIN DE BAHLUI
De fapt, joc și rolul de Redactor Șef și de Senior Editor, deoarece fac doar muncă de voluntariat fără să am niciun cent material benefic. Când am gândit Revista în urmă cu mai mulți ani am gândit-o ca ea să ajungă cu o notorietate suficient de mare ea să funcționeze ca o tribună liberă a cuvântului omului anonim de pe strada rețelelor de socializare, a acelora care nu acceptă intoxicarea cvasiunanimă. a unor jeguri împuțite din presa mainstream care servește unor persoane precum Ursula van der Lyen și liota ei de ticăloși care au colonizat mai multe popoare.
Am gândit de pe atunci să îmbină creațiile literare ale acestor anonimi fără un nume cunoscut, nefiind ale unor profesioniști în domeniul poeziei de exemplu, al eseului, sau al picturii și să-i fac cunoscuți de publicul larg, deoarece astfel perle care pot să rămână. ascunse în noroi nu ar fi niciodată cunoscut și puse în valoare. În acest cadru am dat publicității și păreri geopolitice la zi care își îngrijesc majoritatea cazurilor, nu sunt în concordanță cu temele și pozițiile oficiale ale guvernanților români sau europeni, sau cu ale guvernanților mondiali până acum care nu sunt „parteneri strategici”.
Ei, bine, din acest motiv – dar mai ales ca o reacție colectivă a punerii pumnului în gura unei majorități care votează – Rechin de Bahlui a avut o ascensiune în vizibilitate fulminantă și sa răspândit pe toate continentele unde trăiesc acum și români, în ciudate eforturi. imense a Securității globale de a diminua creșterea vizibilității. Am folosit drept instrumente de contra-propaganda exact rețelele lor de socializare construite tocmai pentru a fi folosite la manipularea oamenilor de pretutindeni.
Lumea a sesizat și apoi sa convins că nu facem jocul nimănui, că suntem oameni onești, că exprimăm liberi și fără restricții orice poziție care nu este pe placul conducătorilor globaliști. Tocmai din acest motiv am început să fim ostracizați și supuși discriminatoriu unor șicane ce aveau în final darul să nu închidă gura, să nu ne timoreze și să renunțăm de bună voie la a mai publica articole care deranjează această clasă politică.
Ni se aplică de securiști împuțiți care fac Poliție Politică - escamotați în subordinea generalului SRI Lucian Pahonțu, care conduce de fapt SPP - pentru ca nimeni să nu poarte acuza SRI de Poliție Politică . Totuși jurnalista independentă Josefina Pascal a descoperit cu profesionismul ei recunoscut locul unde este ascunsă Unitatea de elită a SRI-ului dotată până la dinți cui aparatură specifică pentru care România a plătit miliarde de dolari și dispune de cei mai buni IT- iști plătiți regește cu mii. de euro/lunar ca să supravegheze toate rețelele de socializare, să cunoască „starea de spirit” în timp real, pentru a putea contracara și combate orice încercare de eliberare națională a populației căzute în ghearele unor ticăloși care au făcut din globalism o nouă religie. Oamenii diavolului, care doresc exterminarea umanității.
Așadar această entitate condusă din umbră de generalul Lucian Pahonțu exercită de cca doi ani o cenzură și o acțiune de denaturare a textelor publicate de Rechin de Bahlui care nu convin jegurilor împuțite. Se folosesc de Programe IT sofisticate, de AI, la câteva minute după publicarea unui articol de revista online Rechin de Bahlui, la toate articolele – indiferent de tema abordată – emise de platforma rechindebahlui.ro
Acest site este „dat în supraveghere” unor calculatoare special programate ca orice articol apare să fie imediat bruiat și să i se denatureze subtil textul prin care să se inducă cititorilor ideea că autorul este un agramat, un ins incult, fără școală, care nu cunoaște limba română, care nu cunoaște gramatica limbii române, sintaxa și morfologia ei, dar totuși își permite să editeze o revistă a societății civile.
Se adaugă litere care schimbă cuvântul sau sensul frazei, se scot diacritice care despart cuvântul, se șterg sau se adaugă virgule care schimbă sensul frazei, etc
Prin urmare mă trezesc că sunt abordat pe Newsfeed de o entitate care se ascunde în spatele unor cifre și litere de robot care îmi cere ultimativ să confirm că site-ul „Rechin de Bahlui” îmi aparține, cu alternativa că altfel se închide contul – la început pentru 30 de zile – iar ulterior definitiv.
Este un mod perfid și ticălos al japiței Ursula van der Lyen și a directivelor ei de a pune pumnul în gura europenilor și în mod special al românilor care se dovedesc a fi cei mai înverșunați adversari ai globalismului mondial și al celui european. Prin urmare madam Ursula van der Lyen își vede periclitată grav poziția ei politică avută până acum și a dispus tuturor structurilor de securitate din toată UE să reducă la tăcere toate site-urile care pot critica măsurile luate de UE.
Vă prezint în continuare o Galerie cu capturi de ecran ca să vă dovedesc cele afirmate și ca să înțelegeți de ce ați votat cât se poate de prost sau ați ales să vă muiați fesele în apa mării și să vă umpleți burțile cu bere și hamsii sărați decât să fi dat o lovitură mult mai dură Împuțiților din actuala Cloacă Politică.
Vă anunț numai că acești pași pe care am dorit să-i urmez s-au dovedit a fi fost doar o cacealma, deoarece acel cod care mi se solicită nu a mai sosit nici pe adresa de e-mail și nici prin SMS pe telefon.
Așadar doresc să știe toată lumea că românii au motive serioase de răscoală și de schimbare politică totală, de răsturnare la alegerile din toamnă a acestui regim ticălos pentru ca mai apoi să denunțăm ca stat aceste practici staliniste și sataniste și să eliminăm eventual din România rețelele de socializare care au devenit un instrument de oprimare a elitelor globaliste!
Galerie foto: