Mă pune naiba în seara de Hallowin, să mă opresc câteva minute din zaparea programelor Tv, la cotețul lui Ghiță, porcul fugar al Pisicului Victor Ponta. Adicălea la România Tv. Subiectul dezbătut m-a făcut puțin curios, ca și „elita” de flaifuteri masculini și feminini aduși în staul să-și dea cu părerea. Dezbaterea generală era OXIGENUL MEDICAL și criza gravă a lipsei lui din spitale. Cică alarma s-a dat în târgul Ieșilor, unde stăpânesc niște limbrici politici care au pus cu mânurile lor murdare pe alți „șăfi” la sănătate prin spitaluri...
Invitații unei fufine moderatoare – una Romanescu, parcă – erau printre „halții”, Victor Ciutacu – aflat în bucătăria proprie machit și cu chef de harțag, Betrică APACA Roman, cu penajul negru ca peana corbului, generalissimul Troncotă, profesor emerit dă spionaj și manipulare, care stă ca popândăul lângă gaură, gata să fugă înapoi la prima spaimă, renumitul „anal-ist” reevaluat dintr-un băsist feroce, vechi combatant, Gelu Vișan, PLUS – dar nu la urmă – doftoreasa de ochișori Monica Pop, care sfidează geriatria prin competențele ei multiple. Toți telectualii ăștia care formează formatorii de opinie aduși să prostească populația și să le abată gândul de la necazurile curente aloe Plandemiei și a ticălosului de la Cotroceni, care calcă pe cadavre ștergându-se la anus cu Constituția, dezbăteau tupeul arabului care s-a dus la El Zorab Gâdea și a zis că fabricile de oxigen medicinal nu mai fac față și este o criză a oxigenului. În emisiune – cam trei „injineri” mai mașcați, precum Betrică – energetician profesor – Victor Ciutacu „doar injiner”, fără profesie și Gelu Mișelu, care încerca să le spună ceva totuși, aproape deștept, dar somitățile vorbeau unii peste alții cu carotidele umflate fără să audă.
Înainte de a trece mai departe, vreau doar să mă laud acilea în articol, că io, la viața mea, pre când eram tânăr jun, am fost – prin voia sorții – un vremelnic „șăf” care a avut în subordine printre altele și Fabrica de Oxigen al unui oraș reședință de județ din Ardeal. Fabrica avea directorul ei, tot un băiat tânăr ca și mine, de profesie „injiner” mecanic. Eram „pretini”, jucam minifotbal în campionatul municipal, la „Oxigenul”. Între două șuturi la poartă, îmi mai spunea una-alta, îmi mai cerea ajutorul la câte o problemă care îl depășea ca dotare și funcție, iar eu mă zbăteam să-l ajut.
Gata cu laudele! Pe vremea aia, problema principală a fabricii de oxigen era să importăm un material numit zeolit din orice țară, dar nu din URSS. Zeolitul de la ruși avea parametri de puritate scăzuți și oxigenul produs nu era de foarte mare calitate. Atât! Ei, bine, pe timpurile alea „catastrofale”, se producea oxigen în făbricuțe mai mari sau mai mici prin toată România, pe la mai toate combinatele, iar de aici se aprovizionau pe plan local și spitalele și fabrica de sutiene sau de șuruburi cu filetul pe dreapta. Era otova. Diferența era însă clară: tuburile spitalelor erau vopsite cu alb, ca să fie vizibile și să nu se încurce să ajungă cumva la fabrica de împachetat fum! Mă rog, era chestie de întreținere, de robineți și garnituri consumabile, pentru că fiecare unitate răspundea și cheltuia banii ei pentru întreținere, de asta nu le convenea ca tuburile sale cu oxigen în care se băgaseră bani ca să fie funcționale, să ajungă la fabrica de îndoit cuie.
Un oxigen bun era imediat recunoscut și deosebit de orice sudor cu oxiacetilenă, murdar și unsuros pe față, om cu o școală profesională, fără liceu sau cu facultate. Pur și simplu aparatul dădea rateuri, pocnea și păcănea trebuind ca omul să pufăie o țigară în colțul gurii, ca să tot aprindă flacăra. Glumesc, evident.
La spital nu mirosea nimeni oxigenul, pur și simplu, Sistemul mergea „în blind” pe mâna fabricantului și ți se băga în nas ceea ce era în butelii. Asta a fost, lumea nu era atât de deșteaptă și școlită ca azi, medicii știau diferența dintre o sudură electrică și una cu oxiacetilenă, chiar dacă nu au învățat despre asta în facultate și la „Masterat”...
Azi, te crucești când vezi și auzi câtă prostie transpiră, cât de tâmpiți și cu ștaif, cu gulerele albe apretate ridicate la cămeșă, sunt unii gherțoi ajunși în funcții ministeriale! Și – mai mult decât atâta – în presă se adună numai rahați, ca într-o groapă de hazna în fundul curții - unde nu mai poate ajunge o vidanjă.
Bă, niciun idiot, niciun tembel din ăștia care plimbă și rostogolește diareea în ventilatoare, nu a avut curiozitatea normală, dacă nu obligatorie, pentru a exercita meseria de jurnalist sau de ministru, să scrie pe Google „care e diferența, deosebirea, dintre oxigenul medical și acela tehnic?”
Din prostie, doftorul politruc Vasile Cepoi, aflat azi în funcția de Director al DSP Iași, văzând că este încolțit de alți tembeli din generația USR precum dr. Florin Roșu de la Infecțioase, sau altul – Cristescu, pare-mi-se, de pe la Pneumoftiziologie – a scăpat adevărul pe cale bucală: „Până acum cinci ani, nimeni nu știa și nu folosea decât un singur fel de oxigen!”
Păi sigur că este așa, că Cepoi pe atunci era mahăr în minister și știe el foarte bine care era moșmanda. Exact acum cinci ani, în noiembrie 2016, Ministerul Sănătății autorizează producția de „OXIGEN MEDICINAL COMPRIMAT”. Autorizația este primită în numele firmei MESSER ROMÂNIA GAZ S.R.L. cu sediul în Str. Delea Veche nr. 24, Clădirea de birouri A, etaj 2, 3 ;Sector 2, Bucureşti, România.
Ăștia, sunt de acord să împartă șpaga dată și beneficiile viitoare, cu altă firmă: S.C. ABC SYSTEMS S.R.L.
Str. Aeroportului nr. 3, Drobeta Turnu-Severin ; Judeţul Mehedinţi, România
Din acel moment, Mafia a autorizat și legiferat în România noțiunea de OXIGEN MEDICINAL și de aici înainte, tot sistemul medical a fost obligat să folosească în exclusivitate doar acest oxigen, care de fapt este la fel cu oricare oxigen produs la Băicoi sau la Dorohoi. Poate că diferența ar fi ca între oxigenul din aerul de la Ploiești, față de cel de la Sinaia sau Poiana Brașov.
Cepoi știe de ce...! Azi, îi folosește ceea ce știe, dar nu poate spune clar „ce și cum”, că automat ar recunoaște că e uns pe mâini și pe gură. În schimb, jegurile astea useriste ale Sistemului care au prins funcție de manager, au interese mari să creeze vâlvă în jurul lor, ca să le crească notorietatea, cu toate că de fapt pe acest domeniu tehnic sunt doar habarniști!
Arafat este și el un papagal vorbitor, habar nu are probabil că între „oxigenul medicinal” și oxigenul tehnic nu este de fapt nicio diferență esențială, ci doar e chestie de „marcă” al Mafiei din sănătate, care se vede acum depășită de volumul imens al cererii de oxigen din spitale.
Mai este ceva de remarcat: unele spitale mari, universitare, gen „Sf. Spiridon” din Iași, dețin prin achiziție directă aparatură proprie de fabricat oxigenul necesar, dar este posibil ca cererea imensă să nu le mai poată asigura cantitatea suficientă și sunt nevoiți să apeleze la alte surse externe.
Între timp, industria din România aproape a dispărut și odată cu ea și făbricuțele de oxigen din timpul comunismului. Doar combinatele mari – gen SIDEX Galați, Azomureș, etc – mai au fabrici proprii de oxigen, dar MAFIA nu are interes ca spitalele să conștientizeze că în România pot furniza oxigen și alții, care NU este diferit, doar că nu are o patalama cumpărată și e îmbuteliată în butelii vopsite în alb.
„No loază, ce iaște bre oxijănul mediținal, dară?
Oxijănul mediținal iaște... iaște...
No, dară, ce iaște, că n-o fi vreo parte jenitală a lui mumă-ta?
GABRIEL MIHAILA
