Cât avem pe cer un soare, o s-avem și erezie –
Cicā s-a-nmulțit poetul ca rizomul de mohor,
Și-a-nceput bietul sā scrie și sā facā poezie,
Priceput fiind la toate c-un tupeu nimicitor
Pastișează tot ce prinde și imaginea și-o vinde
Dar poet ca Violetta, în pofida tuturor;
N-o să fie, Nevermore...
De se cred poeți ca Vio, sā se apuce de gramatici,
Verbu' "a ști" sā îl conjuge la trecut și viitor,
Nu-i 'deajuns în prozodie, cu rima sā fiți empatici,
Nu mai dați vina pe suflet cá v-a fost pártinitor,
De nu vă sclipește-o novă și n-aveți habar de slovă,
Nu uitați că dintr-o gloabā, cal de curse, Nevermore,
Când el cere ajutor...
De vă chinuie talentul, nu vă irosiți degeaba,
De înalta stihuire, să te-ncumeți nu-i cu zor!
Lāsați dracu poezia când vă șchioapătă silaba,
Poți să fii chiar și-n prostie "number one", nemuritor
Nu fugiți la editură să faceți maculatură,
Precum scrie Violetta, nu veți scrie, Nevermore!
Iar de râs te faci ușor...
Pentru tine cu dragoste, Violetta Petre!
RODICA RÂPEANU
