NESIMTITILOR! TINETI-VA RESPIRATIA

jndhfvdfhj

De câțiva ani, elita a devenit obsedată de suprapopulare și ecologie într-un mod foarte ciudățel. De exemplu, îmi place noul concept european de „amprentă de carbon” pe cap de locuitor și normă de poluare individuală. E un fel de taxă pentru că exiști. Cu cât vrei să exiști mai bine, cu atât plătești mai mult ca să exiști mai prost. Că dacă nu existai, nu plăteai. E opțional, cum ar veni... Cu cât exiști mai puțin, cu atât e mai bine pentru mediu și - aparent - pentru noua economie planificată a Uniunii Europene. Exiști mai puțin, poluezi mai puțin, deci plătești pe măsură. E greșit când exiști prea mult, pentru că ai tot felul de nevoi. Gen... nevoia de hrană și adăpost, încălzire, lumină, deplasare, îngrijiri medicale și chestii de-astea. Evident că o familie cu copii consumă mai mult decât un individ, iar individul consumă mai mult decât un animal, dar doar dacă nu e porc, oaie sau vacă pentru că astea poluează mult/bășină.

Cota de poluare individuală este o noțiune perfidă de consum, ca produs în sine. Noțiunea absurdă de consum ca produs speculativ, marketabil, taxabil și controlabil. Cel mai puțin consumă și poluează mortul. Asta e soluția economico-ecologică oficială pentru Africa și Asia de Sud-Est. Pe locul doi la ecologie este omul străzii - asta pare noua soluție europeană pentru problema mediului. Pe urmă vine cel care nu are copii - asta e soluția progresistă în general. Conform trendului, a reformelor economice din 2022 și a normelor de ecologie individuală, familia europeană perfectă va fi alcătuită din 2,3 copii morți, îngrijiți de un boschetar dezbrăcat. Familia există în număr mai mare decât individul și este penalizată economic pentru asta. Când ai vietăți în îngrijire, plătești și pentru otrava produsă de aceștia. Cei care au copii vii poluează mult, pentru că ăștia micii trebuie încălziți undeva peste temperatura înghețului, trebuie spălați destul de frecvent, hrăniți cu diverse chestii scumpe, ambalați în pamperși și luxuri de-astea mega-poluante. Sunt activități consumatoare de energie și de resurse care lasă în urmă compuși toxici pentru mediu. Cred că, dacă aveți vreun prunc de zece luni prin casă, sunteți mai toxici pentru mediu decât iahtul personal al lui Bill Gates. Ticăloșilor!

        Săracii miliardari, consumă doar o jumătate de tonă de motorină pe oră cu iahtul personal și călătoresc cu bietele avioane private a câte 20 de tone de kerosen per călătorie. Au fabrici și uzine, exploatări petroliere, siderurgice și de metale rare. Finanțează războaie devastatoare, au armament greu și vapoare de transport care aruncă în aer mai multe noxe decât toate mașinile de pe planetă. Exploatează minori în Asia și Africa, iar voi vă căcați în ea de biosferă ca niște nemernici! Elita plânge de dragul planetei pe la conferințele ecologice și voi sunteți insensibili! Fiecare erou vine cu avionul personal la Bruxelles, cu iahtul la Cannes, cu limuzina cu motor de 8 litri pe Coasta de Azur, face atâtea sacrificii și voi nimic? Jeff Bezos pleacă cu racheta pe orbită ca să se dea de-a rostogolul fără niciun scop științific... și voi ce faceți??? Aveți nevoi? Nu vă e rușine!?! Vă e frig iarna sau care e faza!?! Bă, nu mai aveți pic de bun simț!

         E timpul pentru responsabilitate individuală, săracilor! Eu zic că 16 grade în casă, un bec de 30 de watti și un scutec pe lună sunt suficiente. Cine poate plăti cote ecologice individuale, înseamnă că e un om frumos și liber, deci votează „politically correct” și poate fi primit cu brațele deschise în societate. Dacă țineți copiii pe întuneric la lecții, înseamnă că vă pasă. Cine nu-și permite, să existe mai puțin ca să fie mai ieftin! Cât își permite, atât există. Și-așa, e conspiraționist, cel mai probabil. Trebuie să vă învățați să nu mai faceți copii în anii în care nu e vânt pentru eoliene. Sau măcar să faceți copii verzi și neutri carbonic, dacă nu carbon-negativi. Teoretic, de la zece luni, pruncul ar trebui să se poată hrăni cu monoxid de carbon din atmosferă și să cace un strat fin de ozon curat. Dacă nu se poate, vă rugăm să vă țineți respirația când treceți cu căruțul pe lângă limuzinele de partid ca să nu expirați monoxid suplimentar.

        Teoretic, ar trebui să vă permiteți deja mașini electrice. N-au fost decât trei crize economice majore în ultimii 16 ani, iar costurile de existat aproape că s-au dublat în ultimul an. Media prețurilor de pe piață e doar 54 de mii de dolari per vehicul electric. Dacă conduceți un tomberon second hand cu cilindreea cât biberonul copilului, e clar că vă permiteți să aruncați un suprapreț de 10 - 30 de mii de coco pe un vehicul electric nou. Măcar leasing pe 10 de ani, pe lângă ratele la casă pe 30 de ani și tot vă permiteți ceva. Vă permiteți și prețul, dar și alea două ore cât trebuie să stați cu pruncul plâns prin centrul de reîncărcare când vă lasă bateria la 20 de kilometri de destinație. Acum sunt stații de încărcare peste tot, deci nu mai avem probleme. Până și la bunică-mea, în Teleorman, găsiți cel puțin un centru de încărcare, sub formă de bețiv care umblă pe străzi cu un generator furat. Contra unei sticle de rachiu se oferă să vă încarce Teslele arzând juma de oră la motorina suptă cu furtunul dintr-o ambulanță de la spitalul de nebuni din Poroschia. Că vorba aia... toate vehiculele nepoluante se încarcă de la o rețea de centrale electrice care transformă lacrimi de pisic în bune intenții. Zero poluare cap coadă! Bunică-mea deja bagă eoliene în sobă, că lemne nu mai are voie de când cu Planul Verde.

        Dacă nu aveți bani de leasing, sau rate pe 30 de ani, sunteți fericiți. Înseamnă că nu vă permiteți case și mașini, deci nu aveți ce încălzi sau alimenta, deci nu poluați. Bravo! Dacă scufundați și copilul, nu mai poluează nici ăla, deci nu mai avem de ce să ținem lumina aprinsă la școală. Adică, mă rog, o să plătiți apa cu care se îneacă, dar cât poa să fie de scumpă? Toate măsurile care le trec ăstora prin cap sunt mereu punitive. Afectează cel mai grav categoriile defavorizate. Nu-mi amintesc de vreo guvernare care să nu mă fi sfătuit să strâng cureaua și să fac sacrificii pentru un viitor ipotetic. Problema e că măsurile astea sunt o glumă proastă - chiloțăreală ecologică pe bani puțini. Ecologie pentru hipsteri cu ADHD și florărese tulburate hormonal. Principalele cauze și efecte nu sunt adresate niciodată pentru că ar însemna să atacăm monolitul economic al fosililor, monopolurile industriale și pe marii finanțatori ai corupției la nivel planetar. Ar trebui să plecăm de la concept, de la sursă, nu de la consumatorul de la firul ierbii. Un simplu exemplu - Înlocuirea paiului de plastic cu paiul de hârtie nu înseamnă ecologizare. Plasticul inutil este cea mai răspândită formă de poluare din domeniul alimentar și comercial. Într-un supermarket obișnuit, sunt milioane de produse ambalate în plastic degeaba. De la bomboane ambalate individual într-o cutie plastifiată trasă în țiplă și până la sticle de plastic sau carton plastifiat nereciclabil. Plastic în plastic, în plastic, în hârtie nereciclabilă ambalată într-un alt strat de plastic.

         Înlocuirea plasticului în general, regândirea conceptului de plastic, ar putea fi o soluție. Paiele de hârtie sunt gluma cu pârț și dâre a ecologiei. Dacă ai ataca plasticul ca și concept pentru uz alimentar, te-ar asasina Danone cu drona prin Cișmigiu, doar ca să te dea exemplu și să-i potolească pe restul ecologiștilor. Înlocuirea unui distribuitor de gaz cu altul, nu este ecologie. Conglomerarea lor într-un monopol global, nici atât. Înlocuirea unui monopol cu alt monopol industrial, nu curăță nimic. Mutatul arderilor de gunoaie din Germania în România, nu schimbă aerul pe planetă. Doar permite frauda ecologică. Cotele răscumpărabile de carbon și viitoarele cote individuale de poluare nu schimbă realitatea. China, SUA, Rusia, Germania și Franța sunt cei mai mari poluatori de pe glob, dar sunt dispuse să țină o treime din țările de pe planetă în subdezvoltare industrială pretinzând că apără mediul.

         Am putea rezolva problema depozitării deșeurilor nucleare. Am putea eficientiza reacțiile ca să nu mai aruncăm atâta combustibil semi-epuizat. Am putea investi în fisiune și fuziune, în eficientizarea energiei solare și în stabilizarea pieței de energie verde ca să fie realmente profitabilă fără subvenții grosolane. Abia apoi, când am avea soluțiile deja construite și infrastructura verde pusă la punct, am putea încuraja populația să tranziționeze către verde, fără a o penaliza grosolan. Dar pentru că nu putem face nimic din toate astea fără să opărim la cur o ședință de miliardari, trebuie să-i punem taxă lui Moș Pălămidă pentru Dacia din 95 și să ținem babele în frig ca să nu ne otrăvească cu lemnele lor. Asta da, ecologie! Dă o sută de coco în plus la taxe și ia benzină la 10 lei ca să te simți verde! Ia gazul la preț de aur!

         Oprește căldura dacă nu-ți permiți! Fă economie de dragul planetei, că noi oricum plătim parandărătul de la buget, direct în buzunarul fosililor! Nu regândim noțiunea de energie și consum de la rădăcină, dar reducem energia și consumul pedepsindu-i pe cei care abia și le permit acum. Săracii vor merge cu Tesla și cu Tramvaiul Verde din comuna Pocinoagele până la spitalul de la 40 de kilometri distanță. Glumesc. Vor merge cu bicicleta electrică pe drumul neasfaltat. Pune-le încă o o taxă pe dezvoltare ca să nu poată ieși niciodată din sărăcie! Încă o măsură arbitrară de control socio-economic! Ăia care vor să scape din lațul subzistenței, fie că sunt indivizi, etnii sau națiuni, au două opțiuni - fie se îndatorează la noi pe trei generații și suportă cleptocrația, fie sunt deplorabili, cărora trebuie să le facem o campanie de shaming.

        Mă rog, de când cu pandemia, săracii nu mai au nevoie nici de spitale, d-apoi de energie. Mai reducem din cheltuieli și-acolo, că și-așa suntem prea mulți și le cam respirăm ăstora aerul prețios.

DAN PAVEL

Video

Featured

S I M U L A R E A

De multe ori ar trebui să lăsăm goana asta nebună cuprinsă de frenezia  banilor care fie că sunt foarte mulți, fie că sunt foarte puțini, ne ocupă mintea și ne comandă creierul fără să mai fim capabili să gândim puțin cu capetele noastre. Consecința?