Nemirosită floare de pădure,
Degeaba mai aştepţi un trecător.
E-aproape-amurgul, visele, să-ţi fure,
Agaţă-te de nemurirea lor!
Nu-ţi cere nimeni vamă pentru ele
Şi treci uşor pe un tărâm deschis.
N-atârnă lacăte şi nici zăbrele
Nu-s la ferestre. Şi, de-ajungi în vis,
Dezbracă-te de tot ce te subjugă
Şi te supune în genunchi să stai!
Cu fruntea înspre cer sfinţeşte-o rugă
Şi dăruieşte-ţi liniştea din rai!
Şi lasă visul să te înfieze,
Ca pe-o ofrandă-abandonată-n crâng,
Nemirosito, să nu-ţi sângereze
Dorinţele ce-n dimineţi se frâng!
Să fie noapte veşnică-n poeme
Cu vise netrezite în decor
Şi zorii de vor vrea iar să te cheme,
Striveşte soarele sub un picior!
Să nu te-mbie vreun păcat, când ţipă
Lumina, de durere, s-o slobozi!
Îţi vor răpune singura aripă
Deschisă printre stele, falşi rapsozi,
Ce ştiu să cânte din viori lehuze,
Cerşindu-ţi visele ce le-ai născut
Din roua nopţilor ce-ţi cad pe buze
Într-un sfârşit ce-abia a început...
VIOLETTA PETRE
