N-AM STIUT CE E IUBIREA, PÂNA-N CEASUL DE ACUM !

bdjdjh

MOTTO: „Primăvară care-ai fost/ Hai vinó, că-ți găsim rost/ Și dacă vii/ Fără CORON noi te vom iubi!”(Oana Bogdan, fosta roată motrice a lui Dacian Cioloș-PLUS, cântând pe YOUTUBE cu glas dulceag și parafrazându-l oribil pe Păunescu Adrian, cel care nu se mai poate apăra de tot soiul de neghiobi)

............................................................................

„Fraților, nu ne lăsați!” se strigă în coruri ample prin aeroporturi și prin vămi, într-o limbă pe care parcă-parcă o cunoaștem, în ciuda accentului italiano-hispanico-britanico-german care răzbate falnic prin mesaje .

Epidemia de CORONA văd că merge cu spor înainte, în timp ce epidemia de CIUMĂ ROȘIE, vai de capul ei, prăbușită pe-o rână, e cât pe ce să dea ortul popii.

Președintele nu mai iese să ne promită o țară „ca afară”, mai curată și mai uscată, fără PESEDEU. Orban nu-și mai îndeamnă brătienii să le dea cu paru-n cap social-democraților, pe unde-i prind, că doar fără ăia pe care-i alerga până mai ieri cu parul ar fi fost astăzi doar un „chomeur de lux”, într-o plictisită izolare în orice alt loc cu excepția vilei LAC 1 - că aia-i doar pentru premieri! Fanii UNTOLD nu se mai pregătesc să strige minute întregi M**E PSD, într-o înălțătoare simfonie, pe Cluj Arena... poate și din simplul motiv că nu prea vor mai avea în 2020 un UNTOLD unde să-și dea frâu liber sentimentelor, într-o comuniune spirituală de invidiat! Rareș Bogdan zice că gata, nu mai are pic de dușmănie-n sufletul lui sensibil, studiază niște poziții noi de LOVE cu PESEDEUL și nu mai contenește să-i gratuleze cu „distinși” pe jurnaliștii de la ANTENA 3, în interviurile lungi cât zilele de post din anii fără CORONA, pe când mai existau făină, mălai și ulei de floarea soarelui prin magazine, nu ca acum când nu mai găsești în rafturi decât somon fumé și șampanie! Turcan și-a retras acatistele pentru anticipate și se gândește cu speranță ca măcar să se țină alegerile locale la termenul alegerilor parlamentare... Florin Roman s-a sacrificat sau poate că a tras bețișorul mai scurt din mănunchi și a acceptat poziția de „prostul partidului”, rostind cu un aer de martir în devenire explicația ridicolă pe care au convenit să o ofere pentru dispariția din peisaj a lui Vasile Cîțu -premier (apropo, Veorica Vasilica Dăncilă nu mai e de rușine, atâta vreme cât era „cîț” pe ce să avem premier Florin Vasilică Cîțu) dar pe care nu voia nimeni să o comunice publicului. Diaspora nu mai transmite mesaje patetice despre cum și-ar dori dânsa să crape votanții PESEDEULUI, nu mai sunt ei niște „hoituri umblătoare” și nici „să vă mănânce cancerul pe toți” , ci acum sunt „frații noștri, nu ne lăsați! Pupici!” Florin Cîțu acoperă cu fundul găurile pe care le-a lăsat CIUMA ROȘIE în buget și nu mai face metafore cu Al Capone și contabilități paralele pe pereți...

Toată aroganța nemăsurată a unor inși care ne-au terfelit în delir până acum, s-a prefăcut într-o tandrețe și-o dulcegărie de-aș zice că dacă scăpăm de CORONA sigur-sigur dăm în diabet! O frățietate sfântă și-o lumină a înțelegerii a coborât peste Patrie, ca un norișor auriu locuit de îngerași dolofani!

Deci, să punem supărarea deoparte, să ne dăm mâinile înmănușate în latex, păstrând distanța de minimum 1,50 metri între noi (nu vă entuziasmați, soluția e numai pentru cei cu „mâna lungă”) și să ne procurăm cu toții o cască-mască de protecție model Violeta Alexandru, care a anunțat deja că primăvara asta nu se mai poartă ligheanul asortat la eșarfa galbenă, ci echipamentul de protecție by Eli Lăstean, colecție lansată special pentru doamna Carmen!

Așa să fie? Nu... nu... nu... Cică „ÎMPREUNĂ ÎNVINGEM PANDEMIA!” Și după ce-o învingem, ce mai facem? Iar M**E PSD? Iar autocare cu simpatizanți de stânga atacate cu pietre de către intelectualii subțiri, de dreapta? Iar cătușe scuturate spre țintele DNA-ului de către Ceaușești de ocazie, cu mintea confuză, dar încurajați de președinte și de instituțiile de forță? Iar propaganda cretină a unor CETEPEI care știu exact cât de fragilă e memoria publicului și cât de scurt pot vira ei de la stânga la dreapta, fără ca populația să-și pună întrebări?

Nu, mulțumesc. Nu cred în solidaritatea de conjunctură a celor care mi-au tras pumni în cap până acum și nici în mesajele înregistrate de Oana Pellea, care se termină toate, cu zâmbetul ei ipocrit de activistă ingenuă și cu șoapta „O să fie fooooarte bine!”

Cred că n-o să fie deloc „foarte bine”. Mă uit la fotografia Violetei Alexandru mascată în sudor calificat și evaluez din ochi adâncimea prăpastiei dintre guvernul lui Iohannis și lumea reală, cea în care suntem noi.

LUMINITA  ARHIRE

Featured