MUIERI MATRIARHALE: OANA BOGDAN

dfhghfdf

MOTTO: „De când AI și roboții au preluat o mare parte din munca noastră, avem timp să mâncăm bine, să dormim bine și să petrecem timp cu alți oameni. Avem mai mult #timp de gândire, de creare și de dezvoltare.” (Oana Bogdan, cândva roată motrice a lui Cioloș și a partidului PLUS, despre viitorul care ne bate la ușă, citând-o pe Ida Auken, membră a Parlamentului danez, ianuarie 2020)

.....................................................................

Chestia asta cu AI (Artificial intelligence) și cu roboții se va petrece peste vreo zece ani. Când nu vor mai exista animale domestice. Nici culturi de cereale, legume sau fructe. Când oamenii vor fi vânători, culegători și pescari. Sau, de fapt, dacă stau să mă gândesc, AI și roboții vor fi vânători, culegători și pescari, în timp ce noi fie vom dormi, fie vom gândi, fie vom mânca papa bună adusă de AI și de roboți. În locuințele închiriate pe care le vom subînchiria. Atenți în permanență la hrana vacilor sălbatice, dotate nu cu cipuri, ci cu dopuri în fund, pentru evitarea flatulențelor bovine, cu influență atât de nefastă asupra încălzirii globale.

Cam asta ne așteaptă.

Demult n-am mai scris eu despre Oana Bogdan, „roata motrice” a luʹ Cioloș, adică despre acea doamnă care descria atât de apetisant ceea ce ne-așteaptă peste nici zece ani:

„...Bine ați venit în anul 2030. Nu dețin nimic. Nu dețin o mașină. Nu dețin o casă. Nu dețin aparate sau HAINE. Tot ceea ce consideram în trecut un #produs a devenit acum un #serviciu: transport, cazare, mâncare și toate lucrurile de care avem nevoie în viața noastră de zi cu zi. #Transport. Nu mai avea nici un sens să deținem mașini, când putem apela la vehicule fără șofer. #Cazare. Banii de chirie îi câștig subînchiriind spațiul în care trăiesc (sau o parte din el) atunci când nu am nevoie de el (sunt la muncă sau plecat din oraș). #Mâncare. Uneori am chef să gătesc. Echipamentul necesar este livrat în câteva minute. De când transportul e gratuit, nu mai are sens să ții în casă ustensile de bucătărie. Le închiriezi când ai nevoie de ele. #Cumpărături. S-au transformat în alegerea lucrurilor de folosit, pe care le închiriez. Uneori aleg eu, alteori vreau ca algoritmul să o facă pentru mine.” (LIBERTATEA.ro, 2 ianuarie 2020, text preluat de pe pagina Oanei Bogdan)

La scurt timp de la publicarea acestui text, doamna Bogdan ne-a precizat că nu-s chiar ideile ei, ci ale Idei Auken, parlamentară daneză, semn că nu numai în partidul PLUS femeile spun lucruri trăsnite, ci și în alte partide de pe suprafața planetei.

Să închiriem tot, tot... Știu și eu, o fi bine? Căci, Oana dragă, atenție! Au mai fost unii cetățeni întreprinzători care s-au gândit exact ca dumneata și ca Ida Auken la salvarea planetei și au subînchiriat apartamente cu ora. Nici n-o să crezi ce s-a-ntâmplat! Au venit niște nenorociți de polițiști care n-aveau habar despre ideile astea revoluționare și i-au umflat pe toți cei găsiți la fața locului precum și pe generoșii  întreprinzători zicând că la adresa respectivă nu e salvarea planetei, ci e bordel clandestin în toată regula!  Primitivi, de!

Cel mai grav m-a marcat însă povestea cu închiriatul hainelor. Doamna Ida Auken nu amănunțește problema și nici Oana nu mă lămurește: până la ce articol vestimentar putem merge cu închiriatul? Eu întreb îngrijorată, tot pentru Oana, deoarece dânsa a mărturisit următoarele:

„Cum coaforurile sunt închise de nu mai știu când, mai am puțin și-mi ajunge părul la fund. E un vis de-al meu din copilărie să am părul atât de lung, dar n-a fost să fie. Aveam păduchi mai tot timpul, așa că eram tunsă foarte scurt. Mai târziu aveam să-l tund din plictiseală și nesilită de nici un păduchi.” (pagina de FACEBOOK a Oanei Bogdan, 12 februarie 2021)

M-am gândit că de mică Oana era ecologistă și, pentru a menține planeta curată, împrumuta haine și căciuli de la cine știe cine. De aici și apariția păduchilor - care, în sine, este o problemă dureroasă, deoarece dacă nu avem grijă, acest ectoparazit atât de iubit și de respectat de specia umană ar putea să dispară... Nici nu trebuie să vă mai spun că omul s-a purtat sălbatic cu păduchele lipsit de apărare și că l-a vânat cu o cruzime de neînchipuit. Așa am crezut... însă, citind pagina doamnei Bogdan, am observat cu satisfacție că dânsa știe exact de la cine a luat simpaticele „scămuțe-cu-lăbuțe” forfotitoare prin podoaba capilară: 

„Mi-a adus feisbuc aminte de pozele astea pe care mi le-au făcut artistele de la MEMYMOM,  iarna trecută la porțile proiectului nostru, THE COSMOPOLITAN. Aș vrea să i le dedic lui Florin Titi, fostul meu coleg de bancă din școala primară, pe care-l ajutam la lecții și de la care luam păduchi. Tot de la el primeam și pietre-n cap când treceam pe lângă șatră. Nu m-am supărat niciodată pe el, pentru că știam că așa-și exprimă el recunoștința. Am învățat devreme că bărbații au nevoie de multă înțelegere din partea noastră, a femeilor, atunci când vine vorba de emoții. Nu știu să (și) le explice. Pietre-n cap, chiar dacă virtuale, primesc în continuare.” (pagina de FACEBOOK a Oanei Bogdan, 22 ianuarie 2021)

Aha! Așadar, colegul Florin Titi, de la ȘATRĂ (asta nu-i o aluzie cam... cum să spun? cam neeuropeană?) era responsabil cu păduchii, iar nu căciulițele împrumutate. Mie, sincer, mi-a părut bine că Florin Titi n-a rămas anonim și că acum cetățenii din România și Belgia au aflat cât de darnic și bun la suflet era acest băiat!  Adică, avea-n-avea păduchi suficienți pentru el,  îi dădea și Oanei, cât să se bucure și ea că are „mai tot timpul”. Adică, așa... ca și cum ar fi împărțit sendvișul cu colega de bancă!

Sigur, eu sunt o înapoiată și-o ignorantă și nu am habar de marile idei care vor transforma Terra într-o planetă mai suportabilă iar Bucureștiul într-o cămin mai primitor pentru cetele de vânători-culegători-pescari care vor trăi într-un fericit matriarhat continuu, deoarece în planul doamnei Bogdan:

dhgf

„...După două mandate încununate de succes, Nicușor se va retrage sprijinind-o în campanie pe cea care va deveni primărița capitalei și care va fi imediat felicitată și anunțată de președinta Uniunii Internaționale a Arhitecților (UIA) că orașul București a fost ales Capitala Mondială a Arhitecturii UNESCO-UIA.... În 2029 femeile vor ocupa toate posturile de conducere. Bărbații vor sta mai mult pe-acasă și se vor ocupa de copii. Vom trăi în Noul Matriarhat. Am zis!!!” (pagina de FACEBOOK a Oanei Bogdan, 20 ianuarie 2021)

Abia aștept să trăiesc în noul MATRIARHAT al doamnei Bogdan. Atâta nu-nțeleg, de ce trebuie să mai aștepte și doamna Firea încă două-mandate-de-Nicușor ca să revină, prin MATRIARHATUL SUPREM, la Primăria Capitalei? Nu putem s-o luăm pe scurtătură?

LUMINITA ARHIRE

Featured

PIRANHA DE BAHLUI

Ce o să citiți mai departe și ce veți fi puși să cunoașteți, nu găsiți pe toate drumurile...

Gabriel Mihaila Sat, 03/09/2024 - 14:14
EL SALVADOR SE SALVA! SLAVA!

Presedintele El Salvador respinge elitele si reconstruieste tara

Ce se întâmplă dacă un președinte al unei națiuni s-ar ridica radical împotriva elitelor malefice și s-ar reconstrui națiunea, astfel încât oamenii să prospere?

Gigi Petrovan Mon, 02/26/2024 - 06:19
„LA MIEZUL NOPTII VA CADEA O STEA!”

Acest lucru nu s-a mai întâmplat pâna acum... si va schimba totul!

Niciodată până acum nu a existat o asemenea manifestare a întunericului pe Pământ.

Gigi Petrovan Sun, 02/25/2024 - 08:53
POPA GÂDEA PREDICA APOCALIPSA LUI PUTIN

MOTO: „La Gâdea la poart

Gabriel Mihaila Sat, 02/24/2024 - 14:48
FENOMENUL DAN PURIC

Un vechi proverb spune „fă-te trate cu Dracu până treci puntea”. Evident, dracul o păzește și nu lasă să treacă decât pe cine vor mușchii lui. Prin urmare ne-am înfrățit cu SUA, UE și NATO.

Gabriel Mihaila Thu, 02/22/2024 - 09:53
TEMA DE DIRIGINTIE – DAVID SORENSEN

Are omenirea nevoie de o alta pandemie, pentru binele nostru?

lucru poate suna îngrozitor, dar

Gigi Petrovan Tue, 02/20/2024 - 08:02
DIFERENTE

S-au tăvălit în chinuri „deontologii”, de ziceai că îi exorcizează popa de la Tanacu, după interviul pe care

Gogu Orlando Thu, 02/15/2024 - 11:45

INTROSPECTIE

Ce mi-aș spune dacă aș fi cel mai bun prieten al meu?

Cu siguranță, mi-aș spune adevărul, pentru că mi-aș vrea binele dezinteresat.

Tags