Întâmplarea face că o postare de pe facebook a iscat mici controverse în legătură cu „obligația” ta „dă om contemporan” să te îmbraci în pas cu moda, cu trendul dictat de diferite somități care sunt considerate repere ale bunului gust contemporan și care dictează de fapt stilul de a se îmbrăca al tinerelor generații.
Îmi aduc aminte disputele pe care le aveam cu părinții mei când băieții și fetele din generația mea purtau „evazați” de 32 la bază, de păreau că deasupra pantofului au fuste. Evident, se declanșase standardul filiform în anii 70, „femeia șnur” (și la țâțe și la cur), băieții efeminați, cu plete, -chiar cu părul făcut creț, cu permanent, ca să arată „afro” - cămașă în pătrățele alb/bleo/albastru, cu mânecă scurtă și guler înalt, pe gât, iar reverele ascuțite lăsate să curgă lungi, pe piept, în picioare „mocasini” cu franjuri, „dă pă Lipscani, din Bucale”...
O pereche de blugi americani erau pentru un student la fel de valoroși cât Dacia 1100 a lui babacu, mai ales dacă aveai și geaca. La gagicuțe era simplu. Rochița sau fustița trebuia să fie cu 5-10 cm mai lungă decât chiloții, indiferent dacă aveai picioare frumoase, fusiforme, cu glezna subțire, sau pile de pod „cu mărarpe șenile” ca cel care traversează Dunărea la Vadu Oii... Îmi doream să fiu la modă și eu, dar maică-mea (croitoreasă rafinată pentru familia lărgită) îmi explica că la statura mea plinuță, pantalonii evazați nu mă avantajează, ba din contra, mă îngrașă. A învins ea. Lupta care s-a dat în mine de a fi la modă și de a nu fi ridicol, a făcut ca examenul de Bacalaureat să mă găsească slab și foarte bine proporționat pentru statura ce o aveam, de 1,78. În sfârșit, în studenție mi-am permis să port „evazați”, dar niciodată mai mult de un 26 (e vorba bineînțeles de lățimea pantalonului jos, la tiv). De ce? Pentru că am observat de unul singur că cei care purtau „fuste” de 28, 34, 36, erau doar flăcăii de la țară veniți la oraș la școlile profesionale, muncitorii tineri din fabricile Iașului, care credeau că prin exagerare, pot ieși în evidență strigând mut, cât îi țineau bojogii „și eu sunt orășean!” La ei vedeai „pleata” ondulată cu drotul, ca la fete, dar cu părul slinos de la secreția glandei sebacee care își făcea treaba...
Evident, hippy-i, viitorii rockeri, tinerii care cărau pe stradă și în baruri radiocasetofoanele aburcate pe umăr, lângă ureche, de li se strepezeau creierii, - cât valiza de lemn cu care plecau în armată, lăsând pe Lăpușneanu să bubuie bașii cu muzica lui Jimmy Hendrix, Rolling Stones, The Beatles, Jenis Joplin, etc - purtau și ei plete, aveau părul lung pe umeri, eventual cu o bentiță cum purtau elevele obligate de regulament la școală, dar la ei se vedea clar că se spălau zilnic pe „cosițe”, ca într-un ritual, se uscau cu feonul sau băgau capul în cuptorul aragazului acoperiți cu un ziar în loc de cască, tocmai ca să și-l usuce...
„Timpul a trecut în zbor
Și tot a fost uitat...” (Phoenix – „Vremuri”)
Veneau examenele. Nu îndrăzneai să te prezinți în fața „profului” înțolit hippy-pipi, că te trântea de cum deschideai ușa, nu și gura. Pe stradă, la un moment dat Miliția începuse să „facă educație” cu pulanul, conform „directivelor trasate la Plenara CC al UTC...”
Dragoste cu forța nu se poate face! Am urât cu toții acele metode idioate de a ne educa și făceam de-al naibii pe dos, bucurându-ne că îi păcălim. Băieții mergeau înainte de examen la cămin la fete, unde se lăsau pradă lor cu totul, iar ele le aranjau pletele cu zeci de agrafe prinse ascuns că nici nu se vedeau. Îi stropeau apoi cu fixativ de păr sau cu bere rămasă de cu noapte, după chef, într-un pahar sau o sticlă sub pat... La examen hippy-stul părea tuns și frezat „regulamentar”, cu părul scurt, avea pantaloni din stofă, care chiar dacă erau la modă evazați puțin, erau călcați „la dungă” sub salteaua patului de la cămin... Cămașă albă sau bleo, sacou „la patru nasturi”, dar obligatoriu cu cravată. Cine nu avea sacou și cravată, ÎMPRUMUTA! Chiar îngustă, cât limba pisicii, dar ea nu lipsea din peisaj. Și așa erau la modă fetele și băieții. La fete nu era problemă dacă veneau la examen cu rochița mai scurtă decât caietul studențesc de sub braț, că asta le asigura măcar o notă de trecere. Era nasol dacă în loc de „prof” era o „profă”, că atunci se puneau pe tocit la acea materie.
Ei, dar scăpau iar de sesiune, mergeau în vacanțe la Costinești, la Pârâul Rece, la Izvorul Mureșului, apăreau „pe strasse” fiecare în târgul lui, trebuiau să arate că facultatea i-a cizelat, i-a făcut intelectuali de rasă, că au devenit „cineva”...
Când intrau în „producție”, tinerii se schimbau automat, fără să le spună nimeni absolut nimic! Fetele îmbrăcau rochii elegante, își asortau poșetele și pantofii, se machiau discret, se parfumau, manichiura era continuu îngrijită, chiar dacă se măritau între timp și deveneau mame. La băieți, nu era de conceput să mergi la serviciu fără să porți un sacou și un pantalon „la dungă” asortat cu culoarea sacoului, chiar costum de haine cu țesătură „fantezi”m cămașă așijderea și cravata care arăta că ești un domn și nu un coate-goale. Așa arăta toată lumea, așa vedeai și la televizor. Alte vremuri, alte obiceiuri.
Azi, casele de modă mondiale „dau trendul”! Ele scot pe bandă rulantă fel de fel de năstrușnicii menite să epateze, să capete faimă, pot oricând să inventeze de la ele însele rochii cu curul gol, ca și chiloții cu ața între buci, pot face dimpotrivă, rochii cu decolteul până la buric, cu sutiene din plasă pescărească, unde sfârcurile să străpungă privirile până în globul ochilor, pot să scoată rochii scurte cât o bustieră, sau una lungă cu trenă, dar descusută de la sâni până jos, la tiv, în franjuri – toate astea pentru ca să zică ele, Casele de Modă – care va fi trendul pentru perioada următoare! Ele vor să vândă, vor bani, mulți bani, vor să scoată din portofelele milionarilor cu prostată și ouăle la pungă cardurile burdușite, pentru că dânșii transferă muierilor pe care le au pe inventar cu acte sau fără acte sumele ce le satisfac măcar mofturile, că alte satisfacții oricum le au din altă parte...
Cât de prost, de tembel să fii, ca să nu înțelegi aceste lucruri?
La bărbați s-a inventat în paralel cu tendința impusă de „pulălăii” globalismului cu fustă, rujați și pensați, cu gioalele pe tocuri sau desculți - pentru a atrage și alți masculi - că muierile sunt deja expirate, la ei moda s-a schimbat în detrimentul bunului gust, a sobrietății specific masculine, a puterii radiate în mod normal de „sexul tare”, care, iată, acum a devenit moale, care acum se ascunde de serviciul militar chiar între picioarele „dă damă”, ca să nu-i găsească masculii de la Comisariat.
În schimb, acești masculei efeminați, transformați din hyppie în hypsteri, nu au voie să meargă la serviciu la Bancă, la Bursă, pe „Wall Street”, la multinaționale, decât „la patru ace”, în costume Armani sau Gucci, cu cămăși cu mâneci, albe, cu cravată neagră de cioclu! De ce? Pentru că acolo ACESTA ESTE STANDARDUL! Acolo se păstrează pe vecie o etichetă, un bun gust care nu este lăsat să degenereze, acolo Casele de Modă nu au voie să se atingă decât acceptând linia impusă de sobrietate și stil, unde și femeile poartă costum din două piese – pantalon (cu glezna la vedere) și taior – unde pot să-și etaleze poșetele scumpe cât costă o mașină, pantofii cu toc cui de 12.
Acolo se consideră „lumea bună”. Acela este standardul pentru „elite”. Ăia vă strigă: țăraniloooor! Săraciloooor! Voi sunteți plebea! Voi sunteți servitorii noștri!
Restul, sunt prostiți și momiți cu publicitate agresivă să devină carnea de tun, oamenii de consumație, pațachinele de care să râdă ei înșiși, plătitorii unor sume imense pentru a umbla dezgoliți cât mai mult „că așa e moda”, în culori cât mai țipătoare și alăturate de te doare burta, cu accesorii care mai de care mai ecologizate, „că așa e 
moda”.
Îmi pare nespus de rău că nu mai am ocazii și apetit să ies în lume, să mă îmbrac ostentativ, ca în fotografiile cu bunicii mei, pus la șpiț, cu costum de vară alb sau bej, cu pălărie de pai, cu o cravată lată cât palma, cu nodul cât sarmaua ardelenească, sau seara, să ies la o grădină, cu un costum închis la culoare cu dungulițe albe longitudinale, cu vestă în contrast cu costumul (albă), cu un lănțișor de aur fin, legat de ceasul de buzunar de la vestă. Cine credeți că ar ieși în evidență? După cine ar întoarce capul muierile de la 20 la 80 de ani? După papagalii penați coilorați cu bulanul gol ieșit de sub fusta de stambă înflorată? după așchilopații epilați pe șenile cu buzele rujate precum niște labii de matracucă? Eu aș fi - cu „antimoda” mea, cu ținuta mea ostentativ conservatoare!
Sau chiar așa cum mă îmbrăcam în anii 80, cu sacou și cravată, cu pantofii cu bot de rață sau ascuțit, asortați cu costumul...
Azi e moda ca Mirii să se îmbrace la costum de orice culoare, chiar pastel, iar pantofii din picioare (încălțați chiar pe pielea goală sau șosete muieratice din nylon, transparente gen „piele”) să aibă culoarea țipătoare, roșu, maro roșcat, roz sau albastru! Plătesc sume colosale pentru a arăta ca niște papagali de colivie, chiar dacă ei cred că și aia va fi veșnic aurită...
Mi se pare un sacrilegiu, un dezastru al bunului gust, o prostie menită să facă jocul rechinilor din această industrie, care se folosește de lumea instabilă psihicși care alimentează continuu, din abundență, acest vehicul aducător de mulți bani: MODA.
Moda este așa cum este standardul dictat de bunul gust, de aspectul tău fizic, de simțămintele tale interioare, iar nu de niște fufe sau fanți cu fuste epilați pe gioale ca să arate că preferă să fie regulați de alți masculi cu barba de trei zile...
GABRIEL MIHAILA
