MOTTO: „Numai că n-am apucat să se împlinească cele 7 zile, ca să fac noul test și, într-o zi, făcând ceva de mâncare, făceam niște cartofi cu usturoi și mi-am dat seama că dintr-o dată nu simt deloc mirosul de la usturoi, ceea ce e puțin ciudat. Am zis, bun, poate e doar în capul meu, că acum mă gândesc la asta din cauză că ei sunt bolnavi și așa mai departe. Și am început să testez tot felul de parfumuri pe care le aveam în casă și care erau foarte, foarte puternice. De altfel, aproape că nu le suportam. Și mi-am dat seama că nu simt absolut nimic, o senzație extrem de ciudată, după care am început să gust tot felul de lucruri și mi-am dat seama că îmi pierdusem și gustul. Așa încât mi-am făcut testul mai devreme decât cele 7 zile pe care le așteptam și am avut un rezultat pozitiv și eu.”
(Andreea Esca, interviu istoric pentru PRO TV, 20 iulie 2020)
.....................................................................
Prin anii 60, poate și mai târziu, pe când copiii de școală încă mai credeau în binefacerile cititului, se editau niște broșuri cu nuvele science-fiction, având pe coperți desene naive cu nave spațiale eșuate pe planete ostile și cu musai un astronaut îmbrăcat parcă în combinezonul de protecție pentru COVID 19, „dăcât” că la vremea aceea nu știa nici dracuʹ că nu e neapărat necesar să te prăbușești cu nava pe Marte ca să te plimbi cu izoleta, ci se poate și mai simplu, pe-aici, pe la noi pe-acasă. Câteva dintre povestirile științifico-fantastice pe care le-am găsit scormonind prin colecția aceea, mi-au rămas în minte... și ar fi de spus că m-au marcat nu neapărat cele descriind lumi posibile de pe alte planete ale Sistemului Solar, ci cele care se refereau la viitorul sumbru al Terrei. Cred că era vorba despre broșurile de dinainte ca primul pământean să pună piciorul pe Lună, pentru că după aceea a urmat o serie de nuvele entuziaste despre cum va popula omenirea spațiul cosmic în maximum 20-25 de ani... Acum, să nu aveți fantezia de a mă întreba ce s-a ales de visul expansiunii umane spre alte lumi și de colonizarea Universului în ultimii 50 de ani... căci despre morți, adică despre aspirațiile moarte ale omenirii, zic, numai de bine...
Să revenim însă la amintirile mele din copilărie. Nu fiți curioși cu privire la titlul nuvelei sau la numele autorului. Nu mi le amintesc... în schimb, îmi amintesc subiectul: DICTATURA MEDICALĂ. Pe scurt, într-o lume viitoare, dar nu prea îndepărtată, sistemul medical și al asigurărilor de sănătate devenise un monstru cu colții la vedere: nu puteai ieși afară din casă fără ca un angajat al acestui monstru să nu-ți măsoare temperatura și alți „parametri funcționali”, sau fără să-ți verifice fularul înnodat la gât conform normelor sanitare și mănușile standard, adaptate mediului ambient, bifându-se apoi într-o fișă „starea pacientului”... după verificarea de rutină, dacă treceai cu brio, erai lăsat să mergi mai departe cu o urare de „multă sănătate”, desigur.
Sistemul era perfect organizat și plăteai sume consistente pentru a ți se acorda toată această atenție deosebită. Pentru binele tău, desigur...
Numai că într-o zi, eroul din nuvela noastră se satură de atâta sănătate la pachet. Și se revoltă. Și rupe contractul, în ciuda sfaturilor și îngrijorărilor care vin de peste tot.
După aceea, pentru prima oară liber și fericit, omul iese în natură - unde era avertizat să nu meargă din pricina pericolelor care-l pândesc la tot pasul - se întinde pe iarbă, se bucură de soare și de cerul albastru și se „copilărește” tăvălindu-se pe pajiște... numai că se zgârie într-o sârmă ruginită. Evident, el nu dă atenție incidentului, până când încep febra, frisoanele, spasmele tonice și rigiditatea musculară, ca semne clare ale tetanosului. De aici cred că nu vă mai așteptați la un sfârșit fericit, căci scos în mod voluntar din toate programele de sănătate, personajul nostru nu mai are altceva de făcut decât să-și aștepte moartea... adică un fel de „vom muri și vom fi liberi” - un slogan pe care nu-mi mai amintesc cu ce prilej l-am auzit, dar e cu siguranță perimat.
Așa cum vă spuneam, nu știu numele autorului. Faptul că am ținut minte însă subiectul și deznodământul, deși au trecut atâția ani, vorbește de la sine despre impresia profundă pe care mi-a produs-o nuvela, mai ales pentru că AȘA CEVA MI SE PĂREA, LA ACEA VREME, STRICT DE DOMENIUL FANTASTICULUI!
Suntem în 2020. Omul nu a colonizat puzderia de planete pe care era pregătit sufletește, la începutul anilor 70 ca să le colonizeze. Nu pare nici mai deștept decât atunci, nici mai dibaci, nici mai instruit. Ci dimpotrivă... dintr-o pornire barbară, dărâmă efigiile unui trecut pe care nu-l poate pricepe și de aceea nu și-l poate asuma, asta după ce s-a declarat sedus și învins de COVIDUL mic și fâșneț pe care, în secret, îl divinizează pentru că, în sfârșit, a adus în viața lui dictatura-mult-dorită și i-a oferit neprețuitul prilej de A SE CONFORMA, de a se supune „regulilor și directivelor” aproape necondiționat, dovedind astfel că este un cetățean exemplar, în scurtele răgazuri dintre două demolări de statui.
Deci, dragi compatrioți ajunși aici, de ce-ar trebui să mă intereseze pe mine COVIDUL Andreei Esca? E mai mare, mai moțat, e mai „prea bun, prea ca la țară”? Are ceva în plus față de ceilalți COVIZI, anonimi? Cred că nu. O Românie întreagă însă și-a ținut respirația pe durata antologicului interviu, cu o durată de 20 de minute și 46 de secunde, al celei pe care cutremurul din decembrie 1989 a băgat-o direct în cartea de Istorie a României.
Eu am ațipit din pricina emoției, cam după primele cinci minute. Să mă treziți însă, vă rog, la interviul de 2 ore, 48 de minute și 5 secunde pe care i-l va lua „dom-nu-Pan-ta-zi” președintelui, acel interviu previzibil într-un viitor apropiat, când va plânge Klaus cu lacrimi de crocodil în direct la ANTENA 3, jelindu-se că a luat COVIDUL IMPERIAL direct de la mama Merkel, prin contact neprotejat, adică prin sărut interfesier pasional și prelungit!
P.S. O singură neliniște existențială nu-mi dă pace: de ce o fi ținând Andreea Esca în casă niște parfumuri foarte puternice, pe care de fapt nu le suportă?
LUMINITA ARHIRE
