-Mami tu l-ai văzut pe Dumnezeu?
-Nu!
-Atunci de unde îl cunoști?
-Îl simt.
-Adică cum?
-Ca o mângâiere.
-Așa cum mă mângâi tu pe cap?
-Da!
-Înseamnă că și tu ești Dumnezeu?
-Nu! Eu sunt doar mămica ta.
-Dumnezeu are casa în cer?
-El nu are nevoie de casa, el este peste tot: în fiecare floare, în fiecare fluture, în fiecare gâză, în, chiar și în felia asta de pâine cu unt și miere pe care văd orice că nu o mai termini de mâncat.
Faci ochii mari, te uiți la mine, la felia de pâine, apoi iar la mine și muști din ea cam neîncrezătoare. Începi să mănânci mestecând încet și foarte gânditoare.
-Mami, ce gust bun sunt Dumnezeu!