LUPTA DE SINDI(CA)CAT

dhhgfd

Pe vremea lui nea Nicu umbla în șoaptă o vorbă la români: „sindicatul e precum coiul. Participă dar nu se bagă”... Erau tot felul de organizații menite să înregimenteze oamenii la „lupta întregului popor” pentru construirea socialismului și a societății multilateral dezvoltate. Erau supape ale Partidului Comunist pentru înmulțirea sinecurilor pentru neamuri, amante, prieteni sau vechi colegi de școală. Era ODUS – adică Organizația Democratică a Unității Socialiste la nivel de județ, FDUS – Frontul Democrației și Unității Socialiste, ce mai, de la Șoimii Patriei, aveai unde să zbori pe cerul liber până în Comitetul Central al PCR. Este drept, la Sindicat erai doar un șefuț mai mărunt și fără o mare putere, decât aceea de a munci cu gura îngânând și înălțând pe „tovarășii” de la Partid, dar oricum erai băgat în seamă și scos mult din producție pentru a fi trimis la tot felul de instruiri și „școli de vară, primăvară, toamnă sau iarnă” pe la Școala Județeană de partid.

„Revoluția” a prins UGSR – Uniunea Generală a Sindicatelor din România – cu o avere de patrimoniu imensă, care s-a dus pe apa sâmbetei, odată cu economia românească. Noua clasă politică ce s-a ițit după anii 90 a avut grijă să promoveze în funcții fantomă tot oameni de-ai lor, din rândurile 2-3, care băteau nărăvaș din copite să ia startul la devalizarea României.

Au apărut din joben sau din mâneca sacului „lideri” necunoscuți, ca al de Miron Mitrea, Miron Cozma, Bogdan Hossu, Victor Ciorbea.

La cât de buni și de talentați au fost, mulți dintre ei au și fost racolați de POLITIC, iar Ciorbea a urcat până la funcția de Premier al României.

În schimb, matusalemicul Bogdan Hossu – un inginer ceaușist specializat la munca cu gura, dar mai ales limba, a ajuns „tiptile-tiptile” să urce în copacul cu flori al muncii sindicale până pe cea mai înaltă creangă și acolo s-a ținut strâns, înfingându-și unghiile în scoarță, rezistând tuturor furtunilor și viscolelor vremurilor....

Azi Bogdan Hossu este un Patriarh „de jure” al poporului angajat în muncă – indiferent în ce ramură a economiei activează – și prin liderii locali, firele ajung tot în mâinile lui butucănoase de popă burduhos. El se dorește prin look-ul inconfundabil, a fi asociat probabil cu Frederich Engels, după barba albă ca zăpada pe care și-a lăsat-o imediat ce a scuipat în palmele fine și s-a apucat de munca sindicală...

Dacă îl întrebi cumva ce știe el despre fostul patrimoniu - ce consta în sute de hoteluri și case de odihnă de prin toate stațiunile patriei sau despre sălile de spectacole și clădirile monumentale ale Caselor de Sindicat din județele patriei - probabil că ridică din umeri sau îți răspunde nonșalant că „s-au privatizat” odată cu economia, dar el oricum nu are nicio implicație, că s-a făcut peste puterile sale, când încă nu ajunsese „Il lidero maxima”.

Mă uit din când în când în treacăt la televizor și văd că se transmit știri cu imagini de la diferite mitinguri de protest organizate după un grafic nefăcut public al diferitelor ramuri sindicale în fața Prefecturilor patriei sau la București, pe un colț de trotuar la Antipa.

Este o mascaradă ieftină la care participă cel mult 2-300 de oameni și după dotare se vede de pe acoperișul Cotrocenilor că sunt activiști de sindicat ce nu au alt job regulat decât acela de a mima nemulțumirea maselor față de măsurile criminale ale acestor guvernanți. Pe lângă ei, de bună seamă că apar și câțiva naivi revoltați „pe bune”, în general foști militari de carieră ceva mai verzi și curajoși, care se întâlnesc cu aceste ocazii să-și mai amintească de războiul păpușoiului sau a cartofului, sau în cel mai fericit caz de Canal și Transfăgărășan.

Prea puțini oțelari, ceferiști, țesătoare și confecționere, foști profesori sau strungari și electricieni, șoferi, vatmani sau aviatori utilitari.

Este o culme a ipoocriziei și a umilinței la care sunt dispuși românii să îndure, deși văd cu ochii lor măsurile criminale luate de aceste jigodii antiromânești și la promisiunile de măsuri imediate ce li se spun verde în față că se vor lua iminent.

După părerea mea, aceste găști gălăgioase cu bluze-vestă colorate diferit în culorile „clubului” de care aparțin, a stegulețelor de identificare, a flaierelor, benner-urilor artist făcute, sunt finanțate nu din banii sindicaliștilor, ci din surse bănuite, menite a da senzația manipulatoare că OPOZIȚIA  există, că guvernanții au cu cine și chiar negociază ceva ce la urmă va fi acceptat și parafat cinstit și corect între Guvern și „partenerii sociali”, care vor înțelege în final că acum țara este în lupta cu Covidul și resursele trebuie canalizate spre buzunarele larg deschise la jaf, iar din acel moment dragi români, puteți guița liniștiți în padocurile voastre, că România este o țară democratică în care totul funcționează corect, că există un dialog real între surzi și muți.

Zurbagiii gălăgioși din stradă care rag lozinci și sloganuri la portavoce – cele maximum (exagerat) 40-50 de mii în toată țara, sunt de fapt saltimbaci figuranți, plătiți sub diverse forme să vină la serviciu 3-4 ore/zi cu sâmbătă liberă și se fac că exprimă nemulțumirea unei populații distruse prin prosteală, care tace și înghite, așteptând spășită să fie lichidată în loc să iasă cu parul în stradă și să alunge jivinele prăduitoare din bârlog. Este foarte clar că Guvernul a deschis singur supape de refulare a presiunii ca să evite explpzia socială! Decât Grevă Generală sau o nouă revoluție necontrolată, mai bine mimează o mică revoltă pe care o poate controla!

GABRIEL MIHAILA

Featured