ÎN LOC DE NECROLOG

uhhfgddf

A murit Tatăl hoților din Administrația Locală! Constantin Simirad, întemeietorul Mafiei ieșene din administrația publică.

Pentru cei care nu l-au cunoscut, trebuie să știe că ne-a făcut de râs peste tot din cauza megalomaniei sale și a orgoliului nemăsurat care l-a guvernat din zodia Taurului. De fapt, se și credea „taurul Mitropoliei”, dar fiind cocoș bătrân, păzea găinile să nu le calce cocoșii mai tineri care au dat iama la poiată.

În primul său mandat 1992 -1998, a stat în banca lui, pentru că nu avea habar de Administrație, dar din al doilea mandat, a crezut deja că este as în probleme administrative și atunci și-a format colectivul mafiot. A pus în funcții doar oameni rapace și slugarnici, iar cei cu adevăratecalități profesionale,  au plecat singuri sau au fost marginalizați. Așa a început decăderea Iașului!

A fost un turnător notoriu al vechii securități, ceea ce l-a făcut să fie apt ca să plece ca profesor prin Maroc, pe vremea lui Ceaușescu. După „revoluție” s-a dat mare anticomunist și a candidat ca exponent susținut de Convenția Democrată. Ieșenii au vrut să scape de comunism și pe el l-au votat în 1992, când Țara vota în draci PDSR. De fapt, ieșenii au ales lupul îmbrăcat în oaie.

În al doilea mandat și-a cumpărat protecția, făcând o ședință cu șefii din Servicii, Poliție, patronii de presă, Magistratură și a împărțit case și funcții, punând bazele Mafiei. A vrut mai mult și a profitat de TheNash Băsescu, ca să plece ambasador în Cuba. El l-a numit înlocuitor pe Nichita, după caracterul și asemănarea lui.

Era un om butucănos, grobian, se dădea intelectual, dar răspândea în jur acel iz de țăran necizelat, oportunist și parvenit, care a forțat ușa să fie considerat intelectual. Despre Doctoratul său făcut de acad. Miron - cu care a fost vecin și prieten, se vorbește în oraș de când lumea. Acad. Miron i-a făcut teza și l-a făcut doctor, iar el s-a intitulat imediat Profesor universitar, deși era doar un Conferențiar ascuns sub cupola Observatorului astronomic. Asta spune deja multe despre caracterul său.

După aventurile din țara havanelor și a romului alb, acest Moș Chiorpec a venit acasă și a înființat spre rușinea ieșenilor, Partidul Moldovenilor. Nu puteai merge la mare sau la munte fără să fii luat în bășcălie când îți vedeau numărul de Iași!

Așa a ajuns Preș la Consiliul Județan, unde a luat sub aripa sa ocrotitoare oameni de încredere care l-au slujit la primărie. A pus tot timpul pe funcții, numai oameni fără mare competență profesională, dar care îl slujeau fără crâcnire și pe care i-a sacrificat când a fost în pericol.

Megaloman, a făcut numeroase „ctitorii” pe care și le-a arogat, de parcă nu asta ar fi fost treaba și menirea unui primar ales! A pus plăci de marmură pe obiectivele din timpul primariatului său, scrise cu litere săpate și imprimate cu auriu. Pe lângă tot ce a făcut bun în Iași, toate au fost izvoare de șpăgi și inginerii financiare făcute cu mâna tânărului cirac, Mihai Chirica, adus lângă inginerul Onofrei să învețe tainele deturnării de fonduri.

Așa a făcu vila pe coama dealului Miroslava, care s-a numit „Platoul Însorit” alături de prieteni și sponsorii cu șpaga, care l-au susținut și financiar, precum omul de afaceri Ghiță Cheșcu – vecin de curte. Florin Vitan – Prefectul țărănist de atunci, el au lucrat la ascunderea și mascarea deturnării de fonduri pentru aducțiunea de apă, gaze și canalizare în afara intravilanului orașului...

Azi este și el vecin de gard cu familia Simirad la vila de pe Platoul Soarelui.

A mutat morții germani din Eternitatea ca să-și facă loc pentru el la Aleea principală și pentru apropiații din primărie care semnau ce dorea tătucul. A făcut un cavou îmbrăcat în marmură albă, ca un mausoleu, cu placaj achiziționat mascat pentru statuia din fața Institutului de Medicină.

A fost un om ranchiunos, dușmănos, dar foarte lacom și mândru. A dobândit un cancer la prostată și a suportat mai multe operații grele care i-au măcinat puternic averea făcută prin tunuri date Iașului.

Cu băieții era certat, că nu au ajuns „cineva” de care el să fie mândru, iar aceștia nu mai aveau în ultima vreme vizite la tată...

Nu a făcut absolut nimic dezinteresat, iar cei care îl apără azi și îi cinstesc memoria, sunt beneficiarii direcți sau indirecți ai „epocii Simirad”. Iașul a fost mult frânat de un om ca tipul lui Constantin Simirad și de urmașii săi pe care el însuși i-a adus și i-a urcat pe scaunul primarului, conform asemănării cu sine, dar și a păstrării oamenilor ce au perpetuat și dezvoltat Mafia.

Toată presa slugarnică va vărsa râuri de lacrimi și bale scăldându-l în elogii, deoarece a contribuit și profită din plin de Mafie!

GABRIEL MIHAILA

Featured

S I M U L A R E A

De multe ori ar trebui să lăsăm goana asta nebună cuprinsă de frenezia  banilor care fie că sunt foarte mulți, fie că sunt foarte puțini, ne ocupă mintea și ne comandă creierul fără să mai fim capabili să gândim puțin cu capetele noastre. Consecința?