Eu v-am mărturisit, cetățeni, chiar dacă lucrul v-a scos din sărite, că ascult interviurile lui Gabriel Liiceanu. Și cred că nu fac rău, căci tot ascultându-le, am observat că nu e chiar tot timpul bosumflat și nu chiar de fiecare dată e „10%-pucioasă-în-aerul-expirat”, ci uneori e mai uman... iar când e uman dă interviuri atât de terne, încât îi cade capul în piept Sabinei Fati, doborâtă, săraca, de pelteaua filozofico- moralizatoare...
Cum să vă spun, eu n-am mai văzut un reporter mai plictisit ca doamna Fati, care i-a luat, pe 3 martie 2019, pentru RADIO EUROPA LIBERĂ, un interviu plin de înțelepciuni lui Liiceanu Gabriel, acesta fiind atât de insensibil la căscatul ei abia-abia disimulat, încât părea îmbălsămat... ceea ce nu l-a oprit să emită o suită de chestii totuși geniale, adică așa ceva:
„Avansarea în vârstă este senzația că înțelegi din ce în ce mai bine (...) Majoritatea oamenilor nu simt nevoia să înțeleagă tot ce au trăit. E vorba despre atingerea unui grad înalt de luciditate. Se pune problema dacă un grad înalt de luciditate este benefic sau nu ?(...) Pe măsură ce înaintezi în vârstă îți dai seama că e mai RENTABIL să faci binele. Dincolo de producerea binelui viața e ceva lamentabil. Asta nu înseamnă că nu TREBUIE SĂ TE IUBEȘTI PE TINE. A fi în formă este să fii împăcat cu tine, NU SĂ TE SACRIFICI CU ORICE CHIP, la tot pasul.”
Ei, și cu astfel de idei nemaiauzite pe planetă, interviul a continuat în indiferența totală a doamnei Fati, care părea că face și altceva, mai interesant și mai util, în timp ce vorbea cu Gabriel. Am reținut cuvântul RENTABIL, deoarece acesta s-a suprapus perfect peste imaginea mea despre marele filozof. Cât despre „DRAGOSTEA DE SINE”, combinată cu teza că nu trebuie să te sacrifici așa, hodoronc-tronc, când îți trece prin cap, mi s-a părut o bună justificare pentru amorțeala civică a lui Gabriel de dinainte de decembrie 1989, amorțeală pe care atât de frumos o justifica pe 20 ianuarie 2018, în Piața Universității:
„Viața mea s-a-mpărțit ferm între două regimuri: cel în care , așa cum vă spuneam, gesturile eroice se făceau pe cont propriu, pentru că iradierea lor era nulă... NU-LĂ!!! Omul ăla care și-a dat foc pe pârtie, n-a contat...a, Babeș...da...sunt unii care vin și spun «atunci nu vorbeai» ...dar nici nu se punea problema, că aveai un căluș în gură, nu se punea problema...”
Ce-l enervează pe el ?
„Păi.... ticăloșia și prostia(...) Prostia și ticăloșia te pot scoate din minți. Ajungi până acolo să refuzi să mai privești chipul unui om ... să nu mai poți să-i auzi vocea și să-i asculți argumentația . Deci, eu... sunt o grămadă de oameni, în clipa de față, care au evoluat pe scena politică de la noi pe care nu doresc să-i văd, și nu doresc să-i aud. Pentru că mă enervează. Doi: mă enervează îngrozitor mitocănia. Foarte tare.”
Ei, atunci e explicabil de ce filozoful nostru, adept , nu-i așa? al DIALOGULUI din care, până la urmă, ar trebui să extragem ADEVĂRUL, n-are habar de opinia „celeilalte părți”. Căci molima lui „... nu știu și nici nu mă interesează...” pare să se extindă, mulțumitor, și la filozofi... Și-l enervează și mitocănia... deoarece dânsul lucrează doar cu concepte delicate, precum „M**E PSD”, despre care, cu tandrețe, filozofează după cum puteți citi mai jos:
„Înjurătura noastră sună aproape ca o altă abreviere, și este, până la urmă, abrevierea aceasta: Manipulare-Uzurpare-Indignare-Exasperare. Cred că acesta e subtextul pe care-l scot la lumină, din adâncul ființelor noastre ultragiate, cele patru litere ale cuvântului buclucaș. Proprietatea ei nevitriolantă îmi permite s-o rostesc fără să roșesc. Credeți că e puțin lucru să găsești acel cuvânt care face ca un popor să ajungă, în lumea deconcertantă de contorsioniști a politicului, la diferența fundamentală dintre bine și rău?”
În finalul apoteotic al interviului, Gabriel ne mărturisește cu candoare, cum s-a îndrăgostit, mai demult :
„Vă dau un exemplu... m-am îndrăgostit la un moment dat de cel care a fost ministrul Sănătății în guvernul tehnocrat...mi se părea că e angelic și l-am băgat în edificiul meu afectiv, indiferent că el știe sau nu ... un om minunat...”
Liiceanu Gabriel nu i-a dat numele... iar presa s-a grăbit să speculeze că e vorba despre Vlad Voiculescu. Eu însă nu m-am lăsat înșelată de aparențe, ca alții... mult mai plauzibilă pentru mine ar fi ipoteza că dânsul s-a îndrăgostit de Andrei Baciu, prima nominalizare a lui Dacian Julien Cioloș pentru portofoliul Sănătății... căci imaginea de neuitat a acestuia, îmbrăcat în roz și cu veverița tuflită pe cap mi s-a părut perfectă pentru a stârni pasiunea nestăvilită a filozofului uns cu toate alifiile...
LUMINITA ARHIRE
