LENEA

jfjdggg

Helmuth Karl Bernhard Graf von Moltke (1800 – 1891) a fost un general prusac, Șeful Statului Major General (Großer Generalstab) al armatei prusace și un mare strateg.

Imediat după numirea în funcție, a trecut la reforme, între care și modul de instruire și promovare a ofițerilor.

În acest scop, i-a evaluat după două criterii:

 * gradul de inteligență (de la proști la inteligenți) și

* atitudinea față de muncă (de la leneși la harnici).

În baza acestor criterii, au rezultat patru grupe / tipuri de ofițeri

A: prost și leneș

B: inteligent și harnic

C: prost și harnic

D: inteligent și leneș

Ofițerilor din categoria A, proști și leneși, le-a dat sarcini simple și repetitive. Aceștia nu mai puteau înainta în cariera militară. Este posibil ca, într-o bună zi, să le vină o idee bună, dar mai important, nu creează probleme.

Moltke considera că ofițerii din categoria B, inteligenți și harnici, erau obsedați de micromanagement (se pierd în mărunțișuri) și, prin urmare, sunt lideri de slabă calitate. Era posibilă o promovare, dar nu până la nivel de ofițeri de Stat Major. Acești ofițeri dădeau certitudinea că ordinele vor fi îndeplinite la timp și întocmai, în toate detaliile.

Ofițerii din categoria C, proști și harnici, erau considerați periculoși. Moltke afirma că aceștia ar trebui să fie supravegheați permanent, ceea ce este inacceptabil în armată. Deoarece ar fi putut crea probleme grave, greu de remediat, aceștia au fost scoși din armată.

Ofițerii din categoria D, inteligenți și leneși, erau cei pe care Moltke îi considera cei mai potriviți pentru cele mai înalte funcții de comandă. Acești ofițeri erau suficient de inteligenți ca să știe ce trebuie făcut, dar și suficient de leneși, pentru a găsi cea mai ușoară și simplă cale de a atinge obiectivul cerut.

Este adevărat că lenea singură nu este productivă. Ea trebuie combinată cu inteligența. Oamenii leneși și inteligenți au un avantaj în societate și sunt cei mai nimeriți pentru rolul de lider într-o organizație.

Lenea în viziunea unui comunist

O lucrare importantă care tratează subiectul este „Le droit à la paresse: réfutation du droit au travail de 1848”, scrisă de Paul Lafargue (1842 - 1911) în 1880 și tradusă pentru prima oară în română de Alexander Tendler sub titlul Dreptul la lene.

În esență, autorul arată că marii industriași / patroni, consideră că lenea nu este bună, deoarece muncitorii leneși le scad (patronilor) posibilitatea de a se îmbogăți tot mai mult. De aceea, prin publicitate, aceștia conving masele sa cumpere mai mult, astfel că, pentru a cumpăra mai mult, muncitorii vor munci mai mult, în final ajungând să fie epuizați fizic și înglodați în datorii.

Concluzia autorului este că, dacă am munci mai puțin fiecare dintre noi, am putea trăi toți mai bine, șomajul ar scădea – iar nivelul de viață al populației s-ar îmbunătăți. Dar nu ar mai câștiga atât de mult patronii.

Lenea in viziunea unui longeviv

Născut în Tunstall pe 4 noiembrie 1902, este cel mai bătrân bărbat din Marea Britanie ,trăieşte în Derbyshire din 1947, iar de-a lungul vieţii sale a fost martorul a două războaie mondiale, a fost preot în armata britanică şi învăţător timp de 10 ani, fiind căsătorit de 3 ori.

Rugat să-şi dezvăluie secretul longevităţii, seniorul a mărturisit candid: lenea! Mulţi au crezut că e doar o glumă, însă studii recente vin să demonstreze că un consum mic de energie poate să ne ajute să trăim mult şi bine.

Persoanele care nu prea se înghesuie să muncească şi care au oroare de exerciţiile fizice, bănuiau de multă vreme acest lucru, dar acum a fost confirmat de oamenii de ştiinţă: lenea prelungeşte viaţa!

 Cei care se trezesc în zori şi sunt agitaţi, toată ziua îşi pregătesc din tinereţe mormântul, susţine dr. Peter Axt, expert în sănătate …

 MIHAIL MOLDOVEANU

sursa Internet

 

Featured