A trecut ceva timp de când nu m-am mai lăudat cu inteligența mea ieșită din comun, așa că este cazul să vă țin la (scuzaț) curent.
Când am fost ultima dată la Dedeman (cred că-i cazul să se simtă băieții cu ceva reduceri, la câtă reclamă le fac) am cumpărat și o lampă de veghe. Știți voi, un fel de beculeț pe care-l bagi în priză. Ceea ce, când am ajuns acasă, am și făcut. Beculețul a făcut pîl pîl pîl ... și s-a stins! Hait! Nu-i bună priza, îmi zic io, optimistă, și-l bag în alt loc, prelungitorul în care este televizorul funcțional. Beculețul ... pîl pîl pîl și pa! Sub el era un fel de butonaș, care am presupus eu, era întrerupătorul, așa că m-am îndesat în el cu elan. Butonașul nu s-a mișcat, a rămas impasibil ca DNA-ul cînd primește informații despre matrapazlîcurile făcute de peneliștii de vază.
Furioasă, caut bonul, să mă duc cu el atașat de bec și să le dau în cap dedemanilor, să nu creadă ei că le merge cu mine!
Seara mai fac o tentativă. Beculețul face pîl și ... rămîne așa! Na că s-a reparat, îmi zic cu ușurare, admirând lumina din ce în ce mai puternică.
Dimineață, lumina beculețului pălește lent și ... se stinge! Iar m-au apucat dracii! Îmi fac o cafea să mă calmez/trezesc. După câteva guri, am o bănuială. Mă duc la găleata de gunoi, recuperez ambalajul și citesc. Am citit că becul e mai inteligent ca mine, că „întrerupătorul” este un senzor de lumină care aprinde becul când e întuneric și-l stinge când nu mai e!
Na! Mai admirați-mă dacă mai aveți de ce!!!